vineri, aprilie 19, 2024
Recrutare IQool
AcasăEducație & carierăJob și internshipRATB anunță schimbări importante

RATB anunță schimbări importante

Se pare că evenimentele din ultima vreme au determinat conducerea RATB să ia o serie de măsuri. Să fim sinceri, era și cazul. Este păcat, totuși, că se așteaptă până în ultimul moment, până în clipa în care situația devine cu adevărat insuportabilă. Dar știți proverbul acela, mai bine mai târziu, decât deloc. Nu este o gândire prea sănătoasă, dar deocamdată va trebui să ne mulțumim și cu atât.

Conducerea Regiei a decis că a ajuns cuțitul la os, întrucât numărul călătorilor fără bilet a crescut îngrijorător de mult în decursul anului 2015, comparativ cu 2012. Astfel a fost anunțat faptul că de acum încolo controalele se vor efectua cu ajutorul jandarmilor și a poliției locale. Desigur, rămâne să vedem dacă practica se va împăca cu teoria.

Să fiu sinceră, mă cam îndoiesc că așa, ca prin magie, începând cu 15 februarie controalele vor deveni eficiente și că se vor desfășura într-o manieră civilizată. Mă cam îndoiesc și că toată lumea va fi supusă acestei măsuri. Dar totuși să nu descurajăm inițiativa încă înainte de a fi pusă în aplicare. Vom trăi și vom vedea.

Comunicatul RATB conține în egală măsură mențiuni cu privire la creșterea calității serviciilor oferite. Dar pentru ca această creștere să existe cu adevărat, ar fi nevoie de ajutorul călătorilor. Să explic mai bine, cei care dețin abonament ar trebui să îl valideze de fiecare dată când urcă într-un tramvai, troleu sau autobuz. Astfel s-ar cunoaște cu exactitate numărul călătorilor care utilizează X linie. Intervalul orar dintre două vehicule consecutive ar putea fi redus considerabil.

Însă cu greu cred că vor accepta călătorii să își valideze abonamentul la fiecare călătorie, în condițiile în care mulți se plâng că de fiecare dată când valideaza cardul, aparatele « fură » și creditul rămas. Mulți bucureșteni sunt revoltați de această nouă măsură, deși ar fi una perfect normală în condițiile în care ar fi rezolvată problema aparatelor defectuoase.

Un alt motiv invocat este aglomerația îngrozitoare din tramvaie/autobuze. Desigur că atunci când abia reușești să intri într-un vehicol, cu greu vei mai reuși să validezi abonamentul. Dacă nici măcar nu este obligatoriu, cu atât mai puțin o vei face. Tocmai de aceea conducerea RATB a venit cu această propunere de validare a tuturor abonamentelor, pentru a reuși să stabilească exact numărul de călători în vederea optimizării condițiilor.

Evident că părerile sunt împărțite. În timp ce unii consideră că transportul în comun ar trebui să fie gratis că doar de asta se plătesc taxele și impozitele, alții văd cu ochi buni această nouă inițiativă.

Cum am mai spus și în articolul precedent în care am vorbit despre problema transportului în comun în București, pentru a beneficia de condiții mai bune trebuie ca în primul rând noi să fim deschiși spre schimbare. În condițiile în care spunem, citez « civilizația e ca să se scalde mediocrii în ea », nu văd cum putem avea pretenția la o călătorie decentă.

În țări precum Belgia, să călătorești cu vreun autobuz nu reprezintă deloc o corvoadă. Toată lumea își validează abonamentul ori își cumpără tichetul în cea mai mare liniște, fără prea multe opuneri. Dacă nu îți convine, nu te obligă nimeni să urci în TEC. Desigur că un lucru deștept, zic eu, din partea belgienilor este faptul că absolut toți călătorii pot urca doar pe ușa din față a autovehiculului, ceea ce împiedică considerabil eventualele fraude. Asta nu înseamnă că și noi trebuie să facem întocmai ca și ei, adică să folosim aceeași tehnică de a permite călătorilor să urce doar printr-un anume loc, dar ceea ce vreau să subliniez este că transport în comun există peste tot, la fel de aglomerat și cu toate astea spiritele nu sunt atât de agitate din cauza asta.

sursa foto: bucurestifm.ro

 

Simina Rautu
Simina Rautu
"Caracterul are drept fundament voinţa şi inteligenţa". Cred cu tărie în faptul că în viaţă poti obţine orice, însă cu o condiţie: să fii perseverent în ceea ce faci. Restul sunt doar vorbe inutile, în opinia mea nu există reţete miraculoase pentru succes.
RELATED ARTICLES

Most Popular