Corespondent la Ştirile PRO TV, Vitalie Cojocari este unul dintre jurnaliştii pe care îi cunoaştem de la televizor, dar şi datorită postărilor şi relatărilor de la faţa locului privind derularea de diferite evenimente. Am vrut să aflăm mai multe detalii despre cariera sa de jurnalist, dar şi despre povestea sa de viaţă, aşa că l-am invitat la un scurt interviu.
- Povestește-ne câteva lucruri despre tine: cine e Vitalie Cojocari ca om, dar și ca profesionist?
Am rugat-o pe soția mea să vă spună cine, dar mai ales cum sunt, mi se pare că știe cel mai bine.
Îl cunosc pe Vitalie de 15 ani. Era și este o fire pasionată de ce face, ca un motor care se turează mereu la maxim. Vitalie este inteligent. Nu vorbesc neapărat de IQ aici, este vorba de inteligența sa emoțională. Îl ajută să vadă dincolo de aparențe. Știe să analizeze persoanele cu care comunică și știe cum să le abordeze chiar și pe cele mai dificile.
Este un om bun. Eu cred că trebuie să ai mare curaj să fii un om bun. El nu ascunde asta și chiar promovează ideea că a fi bun nu înseamnă să fii naiv. Vitalie este corect. Nu se abate de la principiile lui de viață.
Este răbdător și calm. Văd câtă răbdare are cu oamenii din jur, unii agitați, alții panicați. Poate să stea și să-i explice Nataliei, fetiței noastre, orice lucru care o interesează sau ar trebui să o intereseze. Natalia are noroc cu un astfel de tată. Ar putea să-i citească zeci de cărți, să i le explice, iar Natalia îl ascultă cu gura căscată.
Ziceam că Vitalie este foarte pasionat de meseria lui. Mai mult, reușește să descopere noi căi de a deveni tot mai bun. Îi place sportul, este un perfecționist în hobby-ul acesta. Atât de implicat este că m-a convins și pe mine, dar și pe Natalia să facem sport.
- Ce te-a determinat să fii jurnalist și care au fost cele mai mari provocări la care te-a supus această meserie? Ce te-a determinat să începi o carieră în România?
Gata, de aici preiau eu. 🙂 În clasa a II-a învățătoarea ne-a rugat să scriem compunerea aia clasică. Ce vrem să ne facem când creștem mari? Eu am scris că vreau să fiu jurnalist de televiziune. Înainte de asta mă visam scriitor sau fotbalist.
Așadar, ai mei știau deja că vreau să fiu jurnalist, așa că atunci când aveam musafiri, mă rugau să fac interviuri cu toată lumea. Aveam un casetofon vechi, sovietic care putea înregistra sunetul ambiental. Făceam interviurile cu cea mai mare seriozitate. Ei voiau să le asculte după ce le terminam. Râdeau, iar eu mă supăram că nu eram luat în serios.
Am făcut liceul la profil real, dar matematica, fizica, informatica nu mi-au plăcut. Am rămas la prima dorință.
Cât de disperat eram să mă fac jurnalist? La Facultatea de jurnalism din Chișinău unii colegi, viitori jurnaliști și ei, îmi ziceau ”jurnalistul”. Cam atât de disperat.
Am muncit în presă din primul an al facultății. Dar un stat mic cu economie mică, așa cum este Republica Moldova, înseamnă și o presă care se dezvoltă greu. Asta m-a făcut să-mi doresc mai mult și să-mi încerc norocul la București. Cred că aici putem vorbi de marea mea provocare. Când am plecat am primit multe ”încurajări” să rămân la Chișinău, acolo unde îmi este locul pentru că la București nu era de mine. Din fericire, a fost și încă este.
- Poveşteşte-ne mai multe despre cum ai ajuns corespondent la PRO TV şi de cât timp practici această meserie. Cum este să lucrezi la unul dintre cele mai urmărite posturi de televiziune din România?
Am început cu jurnalismul de agenție. Scriam știri, notam informații pe un carnet și îl descifram în redacție, experiența de atunci mi-e folositoare și acum. Doar că eu voiam să fac jurnalism de televiziune. Așa că am mers la o micuță televiziune din Chișinău, unde am muncit o jumătate de an. Apoi am lucrat vreo 10 luni la PRO TV Chișinău. M-am mutat în România, am făcut un masterat în jurnalism, iar în paralel eram și corespondent la Știrile PRO TV. Puse cap la cap, toate aceste experiențe îmi dau vreo 18 ani în jurnalism.
În București, adică la PRO TV, am venit în 2006. Am prins România înainte de UE și perioada integrării. Când ești la cel mai urmărit post de televiziune din România există câteva avantaje uriașe. Ai posibilitatea tehnică, financiară, profesională să lucrezi la multe materiale așa cum le- ai visat în facultate. Dezavantajul este că ești mereu în vizor și orice greșeală este taxată imediat și pe bună dreptate, pentru că oamenii au așteptări mari. Presiunea este mare, dar trebuie să reziști. Din fericire, pasiunea este un pansament nemaipomenit și scade mult din presiune.
- Care este cea mai frumoasă amintire din cariera ta?
Am o groază. Nici nu știu ce să povestesc. Bănuiesc că va trebui să aleg ceva. Cred că până la urmă, cea mai frumoasă amintire este experiența pe care o trăiești când oamenii îți mulțumesc pur și simplu pentru munca ta. Ok, este meseria mea, o fac cu plăcere. Așa îmi câștig existența, dar recunoștința oamenilor este neprețuită. Când oamenii spun că au văzut cutare material, cutare interviu, au citit un text de-al meu și le-a plăcut… Aceste amintiri mă încălzesc și mă conving să continui.
- Ai avut experienţe neplăcute ca jurnalist în România? Dar în Republica Moldova?
Da. Contactele cu politicienii, funcționarii, demnitarii care uită că sunt în slujba cetățenilor sunt extrem de neplăcute. Și ar mai fi ceva neplăcut. La Chișinău mi se ”recomanda” să plec la București dacă sunt român și vorbesc românește, iar la București uneori mi se amintește de originile mele ”nu foarte românești” și sunt invitat să plec de unde am venit. Din fericire, sunt cazuri izolate, nu este un fenomen. Iar cei mai mulți mă încurajează, mă ajută să trec ușor peste aceste momente. Cred că ar trebui pur și simplu să le ignor.
- De-a lungul parcursului profesional, ce te-a motivat să dai ce e mai bun din tine?
Sunt o persoană destul de competitivă dacă îmi place ceva. Pentru că îmi place jurnalismul, mă motivează mult să fac materiale bune, să livrez oamenilor lucruri interesante, povești despre care să se vorbească ulterior. Cred că asta mă motivează cel mai mult, publicul.
- Cum vezi jurnalismul astăzi și cât de greu este să faci materiale de calitate, ferindu-te de fake news?
Jurnalismul de calitate se face cu pasiune multă pentru că, din păcate, nu vei ajunge milionar din această meserie. Pe de altă parte, publicul decide ce este de calitate și ce nu.
Referitor la Fake News. Aici, desigur, intervine rolul uriaș pe care presa îl are în informa corect și a învăța oamenii să-și dea seama când ”o știre” este falsă. Pe de altă parte, o populație educată, care știe să discearnă o informație falsă de una adevărată, va fi mai greu de păcălit cu Fake News.
- Odată cu „Interviurile lui Vitalie” simți că ai trecut spre o altă treaptă a profesiei? Ce te- a motivat să încerci experiența interviurilor?
Acest proiect l-am copt mult timp, înainte să apară. Era de ceva vreme în capul meu. Am vrut să-l fac chiar și atunci când au existat voci care nu credeau în acest tip de interviuri. Adevărul este că sunt destui oameni în această țară care merită să fie întrebați cum au reușit în domeniul lor, merită să le prinzi fiecare cuvânt pe care îl rostesc și să te inspiri. Îmi place, îmi place foarte mult proiectul și am învățat multe despre mine, despre oameni, despre echipa care mă ajută.
- Cum alegi oamenii/personalitățile pe care le intervievezi și care a fost cel mai provocator interviu de până acum?
Aleg oamenii în funcție de faptele lor, de structura lor psihologică, de impactul asupra societății. Mă gândesc ce au făcut, ce ar putea face cu potențialul pe care îl au? Sunt, dacă vreți, doar o scenă pe care ei urcă să-i vadă și să îi audă lumea. Întrebările mele trebuie doar să-i ajute să scoată la suprafață lucruri interesante.
Totuși, îmi propun să invit și personalități controversate, de ce nu? Îmi place să descopăr controversele din oameni, de multe ori îi judecăm pe ceilalți doar în alb și negru. Nu le oferim posibilitatea să explice. Ori eu asta vreau, să încercăm să-i ascultăm pe ceilalți, să vedem ce au de zis chiar dacă sunt și lucruri reprobabile pe care le-au făcut.
- Dacă ar fi să alegi o altă meserie, către ce te-ai îndrepta?
Dacă nu aș fi jurnalist, aș fi tenismen. Îmi lace sportul în general, dar tenisul mi se pare extrem de complicat pentru că nu este doar putere fizică, rapiditate, pricepere tehnică. Este și psihologie, strategie, nervi de oțel. Să nu mă înțelegeți greșit, nu mă pricep la tenis. L-am descoperit datorită fetiței mele care reușește să fie foarte bună la tenis. Spun doar că îmi place mult și aș fi vrut ca viața să-mi ofere șansa să-l fi învățat mai bine. Nu a fost să fie. Asta e.
- Acum, după mulți ani de jurnalism, cum vezi tinerii care vor să își înceapă o carieră în acest domeniu? Ce sfaturi le-ai da tinerilor?
Sfatul de bază este să știe din start că această meserie presupune multă muncă. În acest domeniu este important să nu te abați de la niște principii. În această breaslă încrederea publicului se câștigă într-o viață de om, dar se poate pierde într-o secundă. Oamenii vin către tine doar dacă au încredere și pleacă dacă îi dezamăgești. Filosofia mea este că un jurnalist nu ”vinde” informații publicului, ci încredere. Într-un secol al informației cu care suntem bombardați din toate părțile, publicul nu mai are timp să se documenteze și alege să aibă încredere într-un jurnalist pe care îl urmărește.
- Plănuieşti proiecte noi pentru următoarea perioadă? Unde pot afla cititorii IQool mai multe despre proiectele tale?
Proiectele mele se coc încet și în timp. Nu aș vrea să vă povestesc despre niște produse care încă nu sunt gata, dar vă asigur că vor fi în perioada următoare și sper să vă placă. Toți cei care vor să afle despre proiecte, interviuri, reportaje, texte pe care le produc mă pot găsi, în primul rând, la Știrile PRO TV, dar și pe pagina mea de FB(fb.com/cojocarivitalie), pe blogul meu(cojocari.ro), pe Instagram(@cojocarivitalie). Sper să le placă.
