Ligia Moise, psiholog clinician
De ce să vorbim despre binele și răul din noi? Pentru că există. Atât. Doar că nu suntem obișnuiți să ne privim pe noi înșine așa, ca ființe ce conțin în ele și o parte mai puțin bună. De ce? Pentru că tuturor ne place să credem că suntem frumoși, deștepți și devreme acasă. Doar că practica, viața de zi cu zi, vine să ne arate că nu prea e așa.Perspectiva mea asupra nivelului de evoluție la care omenirea a ajuns este că noi încă nu știm să fim buni – nici cu noi, nici cu cei din jurul nostru – și că, realist vorbind, până când vom ajunge să fim buni trebuie să învățăm să nu mai facem rău.
Cum? Învățând să ne oprim gândul, gestul, vorba care poate rani pe cineva. Învățând acest comportament care va fi devenit obișnuință, automatism, abia de atunci vom putea începe să cochetăm cu ideea de a fi buni. Și, ca să nu ne mai fie atât de frică de “răul” din noi, e suficient să ne aducem aminte de ce ne-a spus Blaga: “De unde-și are raiul lumina, știu: îl luminează iadul cu flăcările lui.”
De cele mai multe ori ne este greu să vorbim despre noi… Tehnic vorbind, sunt psiholog clinician și terapeut de familie cu o experiență de peste 10 ani în munca de cabinet și tot cam pe atât în cea de spital. Faptul că am ales să pun accent pe emoții atunci când le vorbesc oamenilor este pentru că în toți acești ani am înțeles că ceea ce ne animă, ceea ce ne determină reacțiile, atât în context social, cât și personal, sunt emoțiile noastre cele de fiecare zi.
Invitată: Ligia Moise, psiholog, terapeut de familie
Evenimentul se desfășoară în limita a 100 de locuri disponibile. Pentru a putea ocupa un loc vă invităm să faceți o scurtă rezervare telefonică la numărul 0752285286 – Journey Pub. Biletul de participare este de 20 ron iar fondurile se direcționează în exclusivitate către invitat.