propriul tău interviu

Ce faci atunci când un articol nu este interesant? Treci la următorul sau îl citești pe tot? Îți convine să te plictisești sau cauți până găsești altul care chiar te interesează? Interviuri cu politicieni, magicieni, actori, impostori ai mai citit. Religia hindusă, cum își pregăteau cuvântările oratorii celebri, câte cuvinte din dicționar a folosit Shakespeare în opera sa, s-ar putea să îți stârnească curiozitatea, dar nu te preocupă. Dar, ca de la om la om vorbind, ai fi foarte implicat într-un articol în jurul căruia ți se coagulează propriile interese. De exemplu, ai citi cu intensitate ceva despre credința ta sau despre cum să câștigi mai mult și să fii mai sănătos. Fericirea veșnică nu ar strica nici pe Pământ.

Pe Pământ, unde gătim, muncim și dormim în echipe. Dar suntem preocupați de noi înșine. Nu prea mult, nu prea puțin, nu despre asta e vorba. Cel puțin azi. Dar până data viitoare, azi punem punctul pe noi. Nici pe ei, în nici un caz pe ele, nu pe mine, pe tine. Acesta este propriul tău interviu, fără reportofon, sau întâlniri la cea mai apropiată cafenea cu intervievatorul. Fără răspunsuri care să influențeze rezultatul evaluării.

 Putem să recunoaștem că ne gândim mai mult la un compliment decât la o discuție despre cei mai importanți zece oameni din istorie. Și ei ar fi făcut la fel. Din fericire, acum nu mai trebuie să ne justificăm. Să permitem ideilor să-și urmeze propriul curs și să reflectăm asupra câtorva întrebări. Propriul tău interviu nu e de angajare, nu trebuie să convingi pe nimeni altcineva în afară de tine. E de regăsire.

Prin urmare, îți place de tine ca om? Sau consideri ca dacă toți oamenii ar fi ca tine, lumea s-ar duce de râpă? Salută această idee și închipuiește-ți că există o groază de lucruri rele care sunt frumoase. Așa că nu gândi răspunsul în termeni de bun sau rău. Gândește-l în termeni de frumos și urât.

Gândește-te la fel la interacțiunile umane. Nu putem cunoaște nici frumosul, nici urâtul, dacă nu ne avem unii pe alții. Și totuși, ți se pare că punem preț mai mult pe lucruri materiale și că îi pierdem din vedere pe oamenii din jur? Lumea nu se poate construi la infinit pe o extremă sau alta. Ceva lipsește din ecuație.

Apropo de lipsuri, ție ce îți lipsește iarna? Nisip, viață, căldura de dimineață? Beatitudine, libertate, haine subțiri, putere, grație divină, înghețată? Această întrebare este o invitație directă la a visa către cele mai fermecătoare și simple dorințe la care nu se supără nimeni dacă adormi. Un exercițiu de imaginație pur, ușor, de genul acelora care plac, e normal.

Chiar, e bine să fii normal?  Normal e atunci când te încadrezi într-un standard. Când ții cu echipa națională de fotbal ca toată lumea. Când ai problema normală, iubita normală, job-ul normal.

Dar, dacă ar fi un lucru normal ca toate joburile din lume să fie plătite la fel, pe care l-ai alege? Conform democrației, putem să facem orice ne face plăcere, atâta timp cât avem voință. Suntem deja o cauză pierdută, poate din cauza banilor nu facem ceea ce ne place și am crescut cu ideea că trebuie să fie greu ca să reușim. Totuși, ar alege cineva job-ul de cerșetor dacă ar fi la fel de bine plătit ca cel de programator? Depinde. Ambiția e la mijloc.

Care e cea mai mare ambiție a ta? Te-ai născut cu ea, sau ai căutat-o în timp, ea provine din psihicul tău și îți definește scopul în Univers. Atunci, centrul Universului tău care e? S-ar putea să fii chiar tu.

Privește din nou spre tine și observă: ce trăsături speciale ai? Ochii ca două vaze de sticlă, imaginație cinematografică, un suflet curat, poate exact pe acelea pe care le caută oricine.

În fond, trebuie să încerci gânduri. Și dacă trebuie să îți trădezi propriul eu ca să te cunoști mai bine, foarte bine, fă-o. E propriul tău interviu.

Comentarii

comentarii