O orchestră compusă din peste 20 de tineri muzicieni de elită va susține marți, 27 octombrie 2020, de la ora 12:00, la București, în curtea Institutului Clinic Fundeni, un concert caritabil pentru bolnavi și cadrele medicale.
Proiectul denumit „New Hope” are scopul să aducă prin muzică bucurie în sufletele oamenilor suferinzi. Artiștii vor face să răsune muzica lui Mozart și Piazzola atât pentru alinarea bolnavilor, cât și în semn de prețuire a cadrelor medicale, care nu se dau bătute în lupta cu boala.
Având în vedere contextul actual, bolnavii și medicii vor urmări actul artistic respectând distanțarea socială.
Evenimentul este organizat de violoncelistul Octavian Lup, prin proiectul „New Hope”, în parteneriat cu Asociația Dăruiește Viață și cu sprijinul Conf. Dr. Anca Coliță – Manager ICF și al Prof. Dr. Daniel Coriu – Șef Secție Hematologie și Transplant Medular ICF.
„După cum spunea marele George Enescu, muzica trebuie să pornească de la inimă și să se adreseze inimii. Acesta este și scopul proiectului New Hope și anume, de a ajunge la sufletele oamenilor. Ne adresăm în special celor care sunt în suferință, pe un pat de spital și nu pot ajunge la un concert sau într-o sală de spectacole. De aceea venim noi la ei cu o orchestră întreagă, formată din peste 20 de oameni,” a declarat lect. univ. dr. Octavian Lup
După cele două concerte deja susținute la Cluj, artiștii au în plan să ducă muzica clasică și la alte spitale din țară, dar și la azilele de bătrâni.
Despre Octavian Lup
Octavian Lup este unul din cei mai străluciți violonceliști ai generație sale, făcând parte din topul soliștilor români care au reușit să se impună pe cele mai importante scene naționale și internaționale.
Laureat al multor concursuri din România, cât și din străinătate, Octavian Lup a concertat pe patru continente ale lumii, alături de nume mari din domeniul muzicii clasice. Din 2019 este doctor în muzică și lector universitar la Academia de Muzica „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca.
De asemenea, face parte din orchestra Operei Naționale din București, în paralel cu activitatea solistică și pedagogică. Este atras și de arta dirijorală, fiind dirijorul orchestrei New Hope, proiect pe care l-a conceput în 2019.
Despre proiectul New Hope
New Hope Project este un concept născut din dorința de a aduce în inimile oamenilor speranță. O orchestră formată din cei mai importanți muzicieni români ai tinerei generații, recunoscuți pe plan național și internațional, pornește la drum în locurile unde oamenii suferinzi își petrec cu durere zilele în spitale, azile, dar și penitenciare.