Programul Teatrului EXCELSIOR în luna MAI 2019

Mai-afis

VINERI, 3 mai, ora 10.00 Sala „Ion Lucian” CEI TREI PURCELUŞI după James Orchard Halliwell-Phillipps, regia Stelian Milu cu: Silvana Ionescu, Mihaela Coveșeanu, Ciprian Cojenel, Stelian Milu, Tudor Pîrvu

Adaptată pentru micii spectatori ai zilelor noastre, povestea celor trei purceluși s-a mutat din pădure într-un parc. Acolo, Piggy – purcelușul artist, Purcy – purcelușul sportiv și Porky – purcelușul constructor se joacă în voie și își trăiesc viața în deplină pace și armonie cu celelalte viețuitoare. Însă, interesele meschine ale Lupului vor tulbura acest echilibru. Va reuși oare polițistul Sticlete să restabilească armonia?

Durata spectacolului: 1h 10 min | 3+

Bilet: 10 lei pentru grup organizat (preţul nu include transportul)

Individual: 16 lei – copii; 24 lei – adulţi

SÂMBĂTĂ, 4 mai, ora 11.00;  JOI, 9 mai, ora 10.00; VINERI, 10 mai, ora 10.00; JOI, 23 mai, ora 10.00 Sala „Ion Lucian” DEGEȚICA după Hans Christian Andersen, adaptarea și regia Aurel Mitran cu: Corina Dragomir / Cosmina Dobrotă, Annemary Ziegler, Marian Rădulescu, Ciprian Cojenel, Mihaela Coveșeanu, Stelian Milu, Veronica Popescu, Oana Tofan, Tudor Pîrvu, Ovidiu Ușvat

Copiii mici și mari sunt invitați să urmărească binecunoscuta poveste a Degețicăi într-o versiune scenică plină de culoare și candoare – unul dintre cele mai longevive spectacole din repertoriul Teatrului Excelsior.

Durata spectacolului: 1h | 3+

Bilet:10 lei pentru grup organizat (preţul nu include transportul)

Individual: 16 lei – copii; 24 lei – adulţi

 

SÂMBĂTĂ, 4 mai, ora 19.00; MARȚI, 7 mai, ora 19.00 Sala Studio BĂIATUL CU ȘOSETE ROZ de Alexandru Gorghe, regia Ciocîrlan, cu: Alex Popa, Aida Avieriței, Loredana Cosovanu, Oana Predescu, Mircea Băluță, Mihai Mitrea

Pornind de la piesa tânărului dramaturg Alexandru Gorghe, Băiatul cu șosete roz vorbește despre una dintre cele mai nocive și vizibile tare ale omului contemporan: grija excesivă acordată propriei imagini în spațiul public. O comedie incredibil de actuală care ascunde în umbra fiecărui hohot de râs o reflecție tragică asupra lumii în care trăim.

Durata spectacolului: 1h 15 min | 14+

Bilet: 30 lei (preț întreg) | 16 lei (preț redus – elevi, studenți și pensionari, grup organizat)

DUMINICĂ, 5 mai, ora 11.00 Sala „Ion Lucian” TĂRÂMUL POVEȘTILOR, un spectacol de Stelian Milu, cu: Cosmina Dobrotă, Annemary Ziegler, Ciprian Cojenel, Silvana Ionescu,
Mirela Constantin, Alexandru Aron, Doru Bem, Jassmine Cristina Glodeanu, Stelian Milu, Marian Rădulescu, Tudor Pîrvu

Personajele acestui tărâm sunt cei mai îndrăgiţi eroi şi eroine din basme: Motanul Încălţat,
Rapunzel, Cenuşăreasa, Frumoasa Adormită, Albă ca Zăpada, Aladin şi Jasmine, Hansel şi Gretel, Crăiasa Zăpezii. Cu ajutorul poveştilor copilăriei, spectacolul le ilustrează celor mici lupta dintre Bine și Rău, aducând în prim plan învăţăturile primite de la părinţi şi bunici.

Durata spectacolului: 1h 20 min | 3+

Bilet: Individual: 16 lei – copii; 24 lei – adulţi

DUMINICĂ, 5 mai, ora 19.00; VINERI, 24 mai, ora 19.00 Sala „Ion Lucian” FLUTURII SUNT LIBERI, de Leonard Gershe, regia Erwin Șimșensohn, cu: Alex Călin, Ioana Anastasia Anton, Catrinel Dumitrescu, Șerban Gomoi

„O poveste despre Don, cel care vrea să trăiască cu adevărat. O poveste despre Jill, cea care îl învață să o facă. O poveste despre doamna Baker și despre frica unei mame de a da drumul de la pieptul său puiului care încearcă să zboare liber, de teamă ca el să nu-și frângă aripile. O poveste despre doi tineri care se găsesc, apoi se pierd, pentru ca în final… O poveste cu zâmbete și cu lacrimi în ochi…” Erwin Șimșensohn

Durata spectacolului: 1h 55 min | 12+

Bilet: 30 lei (preț întreg) | 16 lei (preț redus – elevi, studenți și pensionari, grup organizat)

MARȚI, 7 mai, ora 14.00; MIERCURI, 8 mai, orele 14.00 și 19.00; JOI, 23 mai, ora 19.00
Sala „Ion Lucian”, ARLECCHINO ȘI PIERDUTELE IUBIRI, de Enrico Bonavera, după o canava de Commedia dell'Arte, regia Enrico Bonavera, cu: Aida Avieriței, Loredana Cosovanu, Oana Predescu, Radu Micu, Mircea Alexandru Băluță, Ovidiu Ușvat, Dan Clucinschi, Ion Bechet, Ana Udroiu, Mihai Mitrea, Raluca Botez.

Doi tineri se iubesc în secret, iar pentru a-i păcăli pe părinții care li se împotrivesc, se hotărăsc să apeleze la o licoare cu efecte „speciale”. Sună „shakespearian” acest început, dar când pe scenă apar cele mai savuroase personaje din Commedia dell’ Arte – în frunte cu Arlecchino, descurcărețul încurcă-tot – comedia devine… infinită!

Durata spectacolului: 1h 35 min | 12+

Bilet: 30 lei / 24 lei (preț întreg) | 16 lei (preț redus – elevi, studenți și pensionari, grup organizat)

VINERI, 10 mai, ora 19.00; SÂMBĂTĂ, 11 mai, ora 14.00, Sala Studio MISSOURI SKY, de Victor Morozov, regia Silvia Roman, cu: Andreea Hristu, Dan Pughineanu

„Cei doi protagoniști reușesc să construiască treptat un univers comun, idealist, utopic chiar, în care literatura devine un mecanism de apărare, un refugiu în fața realității și grijilor cotidiene (…). Un spectacol care îmbină realul cu fantasticul, realismul psihologic cu suprarealismul – totul în jurul unei tematici atât de actuale și mediat dezbătute – Educația.” Silvia Roman Missouri Sky este piesa câștigătoare a Concursului de dramaturgie pentru adolescenți NEW DRAMA, ediția 2017.

Durata spectacolului: 1h | 12+

Bilet: 30 lei (preț întreg) | 16 lei (preț redus – elevi, studenți și pensionari, grup organizat)

SÂMBĂTĂ, 11 mai, ora 11.00; SÂMBĂTĂ, 25 mai, ora 11.00 Sala „Ion Lucian” ZÂNA ZORILOR, după Ioan Slavici, regia Ilinca Stihi, cu: Dan Clucinschi, Ciprian Cojenel, Ovidiu Uşvat, Ștefan Velniciuc, Robert Radoveneanu, Jeanine Stavarache, Raluca Botez, Cosmina Dobrotă, Veronica Popescu, Iulia Samson

Ați auzit de povestea împăratului care cu un ochi plânge şi cu unul râde? În lumea lui, vă veți întâlni cu Murgul pus mereu pe şotii, care grăieşte mai bine decât un om, cu teribila Sfânta Vineri, cu balaurul năprasnic, cu duhul pădurii şi al florilor şi cu cea mai frumoasă dintre făpturile cereşti şi pământeşti, Zâna Zorilor. Haideți să-i cunoașteți!

Durata spectacolului: 1h 20 min | 4+

Bilet: 16 lei – copii; 24 lei – adulţi

DUMINICĂ, 12 mai, ora 19.00 Sala „Ion Lucian” MINUNATA LUME NOUĂ după Aldous Huxley, regia Catinca Drăgănescu cu: Camelia Pintilie, Oana Predescu, Alex Popa, Mihai Mitrea, Dan Pughineanu, Mircea Alexandru Băluță, Andreea Hristu, Ana Udroiu, Ovidiu Ușvat, Bogdan Nechifor, Dana Marineci, Loredana Cosovanu, Mihaela Trofimov / Iulia Samson

Minunata lume nouӑ este o distopie SF despre un viitor apropiat ȋn care oamenii vor fi reuşit să elimine bătrâneţea, suferinţa şi războiul, punând bazele unei societăţi sigure şi armonioase. Spectacolul explorează natura umană la limita dintre libertate şi siguranţă, urmărind povestea a doi indivizi atipici care sunt dispuşi să rişte perfecţiunea lumii noi pentru a afla adevărul despre cum a fost ea creată şi, mai ales, ce s-a schimbat ȋn oameni ca ei să simtă că nu există nicio altă variantă mai bună.” Catinca Drăgănescu

Durata spectacolului: 2h 50 min (cu pauză) | 14+

Bilet: 30 lei (preț întreg) | 16 lei (preț redus – elevi, studenți și pensionari, grup organizat)

MARȚI, 14 mai, ora 10.00 Sala „Ion Lucian” VRĂJITORUL DIN OZ după Lyman Frank Baum, regia Petre Bokor cu: Annemary Ziegler, Ion Bechet, Ciprian Cojenel, Mihaela Coveşeanu / Robert Radoveneanu, Magda Condurache, Silvana Ionescu, Pavel Bârsan / Marian Rădulescu, Cosmina Dobrotă, Ştefania Dumitru, Daniela Ioniţă-Marcu, Robert Robert Emanuel, Tudor Pîrvu, Raluca Botez, Iulia Samson, Veronica Popescu, Dragoş Ianoşi, Oana Tofan

Purtată de o tornadă, micuța Dorothy ajunge pe tărâmul fermecat al lui Oz, împreună cu cățelușul ei Toto. Acolo va întâlni trei camarazi cu totul speciali, Sperietoarea, Omul de Tinichea și Leul, alături de care va învăța prețioasa lecție a prieteniei și a curajului care o va ajuta să se întoarcă acasă.

Durata spectacolului: 1h 20 min | 3+

Bilet: 10 lei pentru grup organizat (preţul nu include transportul)

Individual: 16 lei – copii; 24 lei – adulţi

MIERCURI, 15 mai, ora 10.00; LUNI, 27 mai, orele 10.00 și 12.00; MIERCURI, 29 mai, ora 10.00 Sala „Ion Lucian” PRÂSLEA CEL VOINIC ȘI MERELE DE AUR după Petre Ispirescu, regia Eduard Petru Jighirgiu cu: Radu Micu, Ion Bechet, Mihaela Coveșeanu, Loredana Cosovanu, Doru Bem, Marian Rădulescu, Andreea Șovan, Iulia Samson

Știm cu toții povestea lui Prâslea și a Ilenei Cosânzeana, dar versiunea de la Teatrul Excelsior vă va surprinde cu siguranță! Regizorul Eduard Petru Jighirgiu a transformat binecunoscutul basm într- un spectacol de poveste, care vă va face să cântați și să dansați împreună cu actorii.

Durata spectacolului: 1h 10 min | 5+

Bilet: 10 lei pentru grup organizat (preţul nu include transportul)

Individual: 16 lei – copii; 24 lei – adulţi

MIERCURI, 15 mai, ora 19.00; JOI, 30 mai, ora 19.00 Sala „Ion Lucian” TURANDOT după Carlo Gozzi, regia Sânziana Stoican cu: Dana Marineci, Bogdan Nechifor / Dan Pughineanu, Camelia Pintilie, Alex Popa, Mircea Alexandru Băluță, Mihai Mitrea, Oana Predescu, Mihaela Trofimov, Oliver Toderiță

Una dintre cele mai fascinante povești ale lumii orientale își dezvăluie misterul într-un spectacol care îmbină elemente inspirate din cultura chineză și din tradiția Commediei dell’Arte, cu inserții de storytelling și realism psihologic. Actorii sunt naratori și personaje ale enigmaticei povești, pe care spectatorii sunt provocați să o descifreze cu cheia propriei imaginații.

Durata spectacolului: 1h 40 min | 14+

Bilet: 35 lei / 30 lei / 24 lei /16 lei

16 lei (preț redus – elevi, studenți și pensionari, grup organizat)

MARȚI, 21 mai, ora 10.00; DUMINICĂ, 26 mai, ora 11.00; MARȚI, 28 mai, ora 10.00 Sala „Ion Lucian” CASA PISICII de Samuil Marșak, regia Lenuș-Teodora Moraru cu: Silvana Ionescu, Robert Robert Emanuel, Ștefania Dumitru, Ciprian Cojenel,
Raluca Botez, Oliver Toderiță, Annemary Ziegler, Dragoș Spahiu, Cosmina Dobrotă, Magda Condurache, Oana Tofan, Veronica Popescu

O poveste despre prietenie și altruism, care îi va ajuta pe cei mici să descopere cât de important este să ai grijă de cei din jurul tău și să apreciezi bunătatea, într-un spectacol care îi va bucura deopotrivă pe cei mici și pe cei mari.

Durata spectacolului: 1h | 4+

Bilet: 10 lei pentru grup organizat (preţul nu include transportul)

Individual: 16 lei – copii; 24 lei – adulţi

MARȚI, 21 mai, ora 19.00 Sala Studio TIMEAHOLICS de Bogdan Capșa, regia Anca Ciuclaru cu: Lavinia Șandru, Andreea Șovan, Ovidiu Ușvat, Dan Clucinschi, Marian Rădulescu, Robert Robert Emanuel, Iulia Samson, Oana Tofan

TimeAholics este o tragicomedie care aduce în prim plan una dintre cele mai actuale teme ale lumii contemporane – lipsa timpului – și propune un exercițiu de imaginație: cum ar arăta viața noastră dacă am putea să cumpărăm Timp?

Durata spectacolului: 1h | 12+

Bilet: 30 lei (preț întreg) | 16 lei (preț redus – elevi, studenți și pensionari, grup organizat)

 

MIERCURI, 22 mai, ora 19.00 Sala „Ion Lucian” ILUZIA COMICĂ după Pierre Corneille, regia Anca Ciuclaru cu: Doru Bem, Ion Bechet, Dan Clucinschi, Ana Udroiu, Dana Marineci, Radu Micu,Marian Rădulescu, Iulia Samson

Ce ne învață teatrul despre relația noastră cu realitatea? Veți afla dintr-un spectacol al contrastelor, pe cât de comic, pe atât de iluzoriu! Un amestec de lumini şi umbre, care se colorează de la dramă la comedie și de la bufonerie la tragedie, pentru ca apoi totul să vă conducă subtil spre un mesaj cu totul surprinzător.

Durata spectacolului: 1h 35 min | 12+

Bilet: 30 lei (preț întreg) | 16 lei (preț redus – elevi, studenți și pensionari, grup organizat)

 

VINERI, 24 mai, ora 10.00; JOI, 30 mai, ora 10.00;                                                VINERI, 31 mai, ora 10.00; Sala „Ion Lucian” AVENTURI ÎN ȚINUTUL FLORILOR după Hans Christian Andersen, adaptarea și regia Ilinca Stihi cu: Alexandra Velniciuc / Loredana Cosovanu, Raluca Botez, Silvana Ionescu, Dan Clucinschi, Robert Radoveneanu, Ciprian Cojenel, Daniela Ioniță-Marcu, Cosmina Dobrotă, Iulia Samson, Marian Rădulescu

Copiii sunt purtaţi într-o miraculoasă lume a florilor, unde tânărul Mugurel și Prințul Crin se luptă pentru a câștiga mâna frumoasei Prințese Deea. În tot acest timp, simpaticele personaje Cioara şi Ariciul se transformă în detectivi, încercând să afle care este alesul prinţesei. Spectacolul Aventuri în Ținutul Florilor este o călătorie inițiatică și, totodată, o poveste cu final fericit.

Durata spectacolului: 1h 20 min | 6+

Bilet: 10 lei pentru grup organizat (preţul nu include transportul)

Individual: 16 lei – copii; 24 lei – adulţi

MARȚI, 28 mai, ora 19.00 Sala Studio INTERZIS SUB 18 ANI de Mihaela Michailov, regia Lenuș-Teodora Moraru cu: Iulia Samson, Andreea Șovan / Teodora Daiana Păcurar, Ion Bechet, Raluca Botez

„Interzis sub 18 ani este spectacolul confruntării dintre generații. Dintre Lulu, o adolescentă de 17 ani și părinții ei divorțați. De o parte sunt copiii care vor să decidă pentru ei, copleșiţi la un moment dat de apăsarea propriilor decizii, de cealaltă parte sunt părinţii care trăiesc între semi-maturizare, absenţă temporară și hiper-implicare în viaţa copiilor. Copiii căutându-și bezmetic un sens și părinţii care le vor tot binele din lume. Doar că, uneori, binele îi încurcă pe toţi”. Mihaela Michailov

Durata spectacolului: 1h 30 min | 14+

Bilet: 30 lei (preț întreg) | 16 lei (preț redus – elevi, studenți și pensionari, grup organizat)

 

MIERCURI, 29 mai, ora 19.00 Sala „Ion Lucian” THOMAS SAWYER după Aventurile lui Tom Sawyer de Mark Twain, regia Horia Suru cu: Andrei Brădean, Alexandru Aron, Ioana Repciuc, Aida Avieriței, Andrei Radu, Daniela Ioniță-Marcu, Robert Radoveanu, Ovidiu Ușvat, Alex Ștefănescu,
Alina Petrică / Oana Predescu, Ana Udroiu, Oliver Toderiță, Magicianul Antonio

Să fii copil în lumea adulților nu este ușor, dar poate deveni cel mai frumos lucru din lume! Dacă despre Tom Sawyer și aventurile lui ați auzit cu toții, probabil că nu v-ați fi imaginat vreodată că el ar putea să cânte și să danseze așa cum o face pe scena Teatrului Excelsior, cot la cot cu Huckleberry Finn, Joe Harper, Becky Thatcher sau Mătușa Polly…!

Durata spectacolului: 1h 20 min | 12+

Bilet: 30 lei (preț întreg) | 16 lei (preț redus – elevi, studenți și pensionari, grup organizat)

 

VINERI, 31 mai, ora 19.00 Sala „Ion Lucian”  NĂPASTA de I.L. Caragiale, regia Andrei și Andreea Grosu cu: Mihaela Trofimov, Bogdan Nechifor, Alex Popa, Doru Bem

„Anca, Dragomir, Gheorghe și Ion nu sunt doar personajele lui Caragiale, ci devin subiecți pentru un experiment uman pe tema adevărului, a conștiinței și a vinei. Năpasta este un spectacol la care participi doar dacă ai curaj.” Andrei și Andreea Grosu

Durata spectacolului: 1h 15 min | 14+

Bilet: 30 lei / 24 lei / 16 lei

16 lei (preț redus – elevi, studenți și pensionari, grup organizat)

Comentarii

comentarii