15 Decembrie, ora 17: „Bărbatul perfect defect”
Cu Maria Radu, Luminița Bucur și Oleg Apostol (trio-ul de succes din super comedia „Terapie în trei”). Regia Radu Gabriel.

Iubire, fericire, ideal!

Ne dorim, tânjim, sperăm, visăm să atingem un ideal! La propriu! Mai ales noi, femeile, căutăm cu înverșunare bărbatul ideal! Desigur, știm de la mama, de la bunica, de la radio, de la tv că bărbatul trebuie să fie cât de cât… perfect! Mai exact, este obligatoriu să fie perfect! Unde găsim bărbatul perfect? E foarte ușor de găsit! Îl găsești pe toate drumurile, îți taie efectiv calea și respirația! Mereu e fix în drumul tău! Mereu te împiedici de el pe stradă! Trebuie doar să te îndrăgostești ca să-l recunoști! Și gata… e perfect!

Bărbatul perfect! Doar că întrebarea este: Ce faci cu el? Îl păstrezi? Îl cedezi? Nu te grăbi să dai un răspuns până nu vezi, cu ochii tăi, „Bărbatul perfect defect”!

Rezervări 0723 196 376 (valabil si pt biletele achizitionate online). Preț bilet: 25 lei.

***
15 Decembrie, ora 20: „Soț de vânzare”
Regia Marius Gîlea. Cu Ana Odagiu, Maria Radu, Marius Gîlea.

Oxana (o tânără „modernă” până în vârful unghiilor strident colorate, frumușică, ușor naivă, dar extrem de determinată) îi propune Elenei Vladimirovna (nevastă de profesie, trecută de prima tinerețe, însă inteligentă, cu „look” și inițiată în metehnele vietii) o afacere pe cât de indecentă, pe atât de inedită: un contract de vânzare-cumpărare al mult doritului ei soț contra tentantei sume de “douăj’ de mii”.

Andrei Vasilievici (mascul veritabil care trăiește cu voluptate criza vârstei de mijloc) pare să facă toți banii. Va fi însă de acord cu această tranzacție? Vor reuși cele două femei să încheie incredibilul contract?

Subiectul tratează, original și picant, eterna temă a trio-ului conjugal, în trei acte cu multiple și intense răsturnări de situații. Cu sau fără acordul celor implicați, singura garanție oferită e o seară plina de umor și râsete-n cascade!

Pregătiți-vă pentru o experiență care vă va schimba cu siguranță percepția despre căsnicie și…teatrul românesc underground!

Preț bilet: 25 lei. Pentru rezervări și detalii: 0723 196 376 (valabil și pt biletele online).

***
16 Decembrie, ora 17: „Dragoste neregulată”
Regia Alin Brancu. Cu Cristina Diaconescu, Livia Taloi, Alin Brancu (parte din distribuția comediei „Divorț în ziua nunții”), Jean Lemne.

O dilemă de zile mari. Când relația cu femeia ideală devine prea frumoasă, prea dulce, prea roz, prea ca… la țară, iar armonia din cuplu tinde să distrugă legătura cu cel mai bun și iresponsabil prieten din câți există, ce alegi? Fiara sau prietenul? Sunteți invitați la rezolvarea unei dileme existențiale în cea mai nouă comedie.

Preț bilet 25 Lei. Acces cu maxim o oră și minimum 20 de minute înainte. Rezervările de locuri (și pentru biletele online) 0723 196 376.

***
16 Decembrie, ora 20: „Scuzati, pardon, m-am răzgândit”
„Vorbim pe mess, ne întâlnim pe facebook, ne vedem pe skype, ne despărţim prin sms. Dar dragostea…”

Frumuseţea s-a născut la ţară; se vede asta prin ochii Maricicăi, o fată simplă din Oltenia, venită la Bucureşti să se facă actriţă.

Piesa este o lecţie plină de umor şi sinceritate pe care personajele noastre, Maricica şi Pictorul, o exersează cu curaj în faţa mulţimii de necunoscuţi. Este o incursiune în pitorescul vieţii la ţară şi un îndemn la a deveni unici, a iubi viața, a lupta pentru ceea ce simţim. O provocare amuzantă de a ne redescoperi.

Distribuție: Luminita Bucur și Oleg Apostol (recunoscuți pentru comedia „Terapie în trei” sau „Bărbatul perfect defect”).

Preț bilet 25 lei. Rezervări 0723 196 376 (valabil și după achiziția biletelor online). ACCES 19 – 19.45.

Echipa Teatrul Rosu
0723 196 376
www.teatrul-rosu.com