Cinema în aer liber
Primăria Sectorului 3 organizează, în perioada 20 august – 15 septembrie, cea
de-a VII-a ediție a evenimentului „Cinema în aer liber”. Primele două săptămâni de
cinema pe Insula Artelor din Parcul Titan s-au derulat cu succes cu un public de peste
5.000 de spectatori. În săptămâna 3 – 8 septembrie, proiecțiile sunt programate să
înceapă de la ora 20:30. Intrarea este liberă.
Săptămâna aceasta, publicul va avea ocazia să urmărească trei dintre cele mai
apreciate titluri din cinematografia universală, realizate în ultimul an și trei filme clasice,
semnate de mari regizori italieni.

3 septembrie: BLOW-UP, R. Michelangelo Antonioni, Câștigător al Palme d’Or la
Cannes în 1967, nominalizat la 2 premii Oscar și cu o nominalizare la Globurile de Aur.
Sinopsis: Thomas este un fotograf londonez extrem de talentat, dar fără vreun scop în
viață. El fotografiază scene violente și dureroase, fără a se implica în vreun fel. Când,
întâmplător, fotografiază un cuplu în parc, el se trezește martorul involuntar (ulterior, în
întunericul camerei sale de developat) al unui mister care pare să se încăpățâneze să-l
implice și pe eL. Blow-up este o tehnică fotografică în urma căreia, înaintea erei digitale,
prin măriri succesive ale materialului fotografic, puteau fi scoase în evidență detalii,
altfel nebănuite, ale unei fotografii aparent inocente! Tocmai prin această tehnică,
devine și eroul filmului martorul ocular al unei crime.

4 septembrie: DOVLATOV, R. Aleksey German, Câștigător al Ursului de Argint la
Berlinale 2018
Sinopsis: Filmul „Dovlatov” urmărește șase zile din viața renumitului scriitor înzestrat cu
un simț al umorului ușor satiric, Sergei Dovlatov, a cărui viziune depășea constrângerile
Rusiei Sovietice din anii ’70. Împreună cu poetul și prietenul său, Iosif Brodsky,
Dovlatov a luptat pentru menținerea talentului și integrității sale, fiind martor în același
timp la suprimarea celorlalți colegi de breaslă de către un sistem puternic, de neclintit,
de care vor scăpa ulterior odată cu emigrarea în New York, lăsând în urmă tot ce au
construit.

5 septembrie: PARKING, R. Tudor Giurgiu

Sinopsis: Filmul are la bază cunoscutul roman APROPIEREA al scriitorului Marin
Mălaicu-Hondrari, publicat în 2010, și îl are în rolul principal pe Mihai Smarandache (De
ce eu?, Hacker). Din distribuție fac parte actori spanioli de talie internațională precum
Belén Cuesta, Ariadna Gil, Luis Bermejo, Eric Frances dar și actori români: Carmen
Florescu, Cristi Iacob, Ioan Coman, Emilian Oprea, Paul Cimpoieru. Filmul spune
povestea lui Adrian, un poet din Sângeorz-Băi care emigrează ilegal în Spania anului
2002. Ajuns în Cordoba, se angajează paznic de noapte într-un parc auto iar existența
lui pendulează între imposibila poveste de dragoste cu o cântăreață spaniolă și dorul de
casă, de familie. Călătoria lui în căutarea marii iubiri se va transforma într-o poveste
surprinzătoare, sensibilă și plină de provocări.

6 septembrie: CEAI ÎN SAHARA/ THE SHELTERING SKY R. Bernardo Bertolucci,
Globul de Aur pentru Cea mai bună coloană sonoră, nominalizat la Globul de Aur
pentru Cel mai bun regizor, Premiul BAFTA pentru Cea mai bună imagine.
Sinopsis: Un cuplu de artiști plastici americani, Port si Kit Moresby (interpretați de John
Malkovich și Debra Winger), pornește într-o călătorie prin Africa, în speranța că astfel
vor reuși să dea un nou sens căsniciei lor. Din păcate, această aventură nu face decât
să le adâncească deznădejdea. Filmul este bazat pe romanul omonim al lui Paul
Bowles.

7 septembrie: FAVORITA, R. Yorgos Lanthimos- Premiul Oscar pentru Cea mai bună
actriță (Olivia Colman) și alte 8 nominalizări, 3 nominalizări la Globurile de Aur
Sinopsis: Începutul secolului al XVIII-lea. Anglia este în război cu francezii. Cu toate
acestea, cursele cu rațe și degustarea de ananas sunt activități care prosperă. Fragila
regină Anne (Olivia Colman) ocupă tronul, iar prietena ei, Lady Sarah (Rachel Weisz),
guvernează țara în locul ei, în timp ce are grijă de sănătatea și de caracterul schimbător
al Annei. Atunci când Abigail (Emma Stone) sosește la palat în postura de servitoare,
farmecul ei o cucerește pe Sarah, care o ia sub aripa ei. Astfel, Abigail întrevede o
șansă de a se întoarce la rădăcinile ei aristocratice. În timp ce problemele politice devin
destul de consumatoare pentru Sarah, Abigail descoperă oportunitatea de a deveni
însoțitoarea reginei. Prietenia lor înfloritoare îi oferă șansa să-și îndeplinească ambițiile
și nu va lăsa nicio femeie, bărbat, politică sau iepure să îi stea în cale.

8 septembrie: CINEMA PARADISO, R. Giuseppe Tornatore, Câștigător al Premiului
Oscar pentru Cel mai bun film străin în 1990, 3 premii BAFTA – pentru Cel mai bun film
străin, Cel mai bun scenariu original și Cea mai bună muzică originală
Sinopsis: Toto este un copil inteligent, rămas fără tată în urma războiului și îngrijit de
mama lui. Descoperă pasiunea pentru filme și are ocazia să-și petreacă majoritatea

timpului la cinematograful local, Cinema Paradiso, unde dezvoltă o relație apropiată cu
proiecționistul Alfredo. Flashback-urile lui Salvatore ne oferă privilegiul de a observa
dezvoltarea prieteniei cu Alfredo, dar și trecerea micului Toto de la copilărie la
maturitate.
Evenimentul își propune să ofere spectatorilor o alternativă la vizionarea filmelor
la televizor sau în multiplexuri și, prin selecția prezentată, urmărește să atragă publicul
larg către filmele de autor. Deși pe insulă, sub cerul liber, peliculele vor putea fi
vizionate în condițiile unei săli de cinema moderne, la standarde europene.
„Cinema în aer liber” este membru al rețelei „Europa Cinemas” și are ca parteneri
media: Radio Guerrilla, Music Channel, Radio București FM, Agerpres, Cațavencii, Eva.ro,
acasa.ro, Catchy, Blog de Cinema, Movie News, filme-carti.ro.Detalii despre filme şi programul
complet pot fi găsite pe site-ul www.cinemainaerliber.ro.
Detalii despre filme şi programul complet pot fi găsite pe site-ul
www.cinemainaerliber.ro.

Comentarii

comentarii