Teatrul Coquette vă invită

Vineri 14 septembrie 2018  la ora 20.00

Nopțile Barbare

Acest spectacol este interzis minorilor sub 16 ani.

Spectacolul “Nopțile Barbare” este o adaptare liberă după ”1001 Nopți”, un spectacol delicat și totodata dur, care cuprinde și mult umor.

Regele Șahriar (Ovidiu Ușvat), celebrul tiran care își trimite soțiile la decapitare la ivirea zorilor, este vindecat de cruzime, de paranoia, care a pus stăpânire pe el și de frica de a fi mereu trădat și înșelat, de fermecătoarea Șeherezada (Ruxandra Bălașu), prin poveștile ei. Ea folosește toate armele de cucerire de care dispune: erotismul, umorul, suspansul, puritatea și chiar reușește să îl implice pe rege în poveștile creionate. Pentru a-i capta atenția începe cu o paralelă la realitatea de care e și ea amenințată și stârnește curiozitatea lui Sahriar, inventându-l pe prințul Camar Asaman, pe care îl trece prin multe peripeții.

Dansul celor doi se intensifică pe măsură ce înaintează în poveste, arătând astfel legătura dintre ei, care devine din ce în ce mai solidă. Un spectacol învăluit în mister.

Cu: Ruxandra Bălașu și Ovidiu Ușvat

Scenografia: Daniel Divrician

Coregrafia: Andreea Novac

Regia: Ingrid Bonța

Rezervări la: 0754 990 017 sau rezervari@teatrulcoquette.ro

www.teatrulcoquette.ro

 

Sambata 15 septembrie 2018  la ora 11.00

Greierele și Furnica

Greierele și Furnica, binecunoscuta fabulă, este povestită cu umor și cu istețime pentru cei mici.
Greierele, foarte pasionat de muzica lui, nesocotește venirea iernii. Când dă de greu el va apela la strângătoarea Furnicuță Fifi, care îl va trece prin niște probe de hărnicie. Dar este Greierele chiar atât de leneș cum se spune, sau poate că „munca” lui este muzica?
Un spectacol despre generozitate, prietenie și artă

Cu:Ruxandra Bălașu si Celina Nițu

Scenografia: Daniel Divrician

Rezervări la: 0754 990 017 sau rezervari@teatrulcoquette.ro

www.teatrulcoquette.ro

Sambata 15 septembrie 2018  la ora 20.00

Adăpostul – Avanpremiera

Două personaje – o singură poveste.
Două personaje – două lumi în conflict.
Două personaje – o moarte misterioasă.
Două personaje, două victime, doi vinovaţi.
Anchetă sentimentală despre două iubiri neîmplinite şi o victimă nevinovată.
Oare?!

O ingenioasă şi surprinzătoare confruntare aparent socială şi politică, dar care descoperă avatarurile sentimentale prin care cei doi eroi se dovedesc  simple victime ale propriilor limite. Contemporan doar în formă, conflictul etern al datoriei şi al pasiunii împleteşte firul unei anchete poliţiste cu radiografia afectivă a unei lumi greu de înţeles şi de acceptat,  în care supra-vieţuim cu toţii. Performanţele interpretative provoacă

permanent implicarea spectatorului prin povestea bine ascunsă într-un  ADĂPOST care nu-şi mai găseşte rostul.

 

Distribuție:  Mircea Constantinescu și Cristian Dionise

Regia: Mihai Lungeanu

Rezervări la: 0754 990 017 sau rezervari@teatrulcoquette.ro

www.teatrulcoquette.ro

 

Duminica 16 septembrie 2018  la ora 11.00

Califul Barză

Spectacolul este inspirat din minunatele povești din “1001 Nopți” și este dramatizarea basmului “Califul Barză” a lui Wilhelm Hauff, o frumoasă poveste construită cu mult umor adecvat atât copiilor cât și adulților, cărora le promitem deamenea o porție bună de râs duminica dimineața.

Pretențiosului calif i se întinde de către vicleana și răzbunătoarea vrăjitoare Kashira o cursă, din care el împreună cu marele vizir trebuie să iasă cu brio, pentru a salva orașul din ghearele lui Mizra, fiul Kashirei. Vrăjitoarea le vinde o licoare fermecată, care îi transformă în orice animal. Aceștia uită cuvântul magic de transformare și astfel rămân berze. Cum vor reuși să redevină oameni cei doi păcăliți veți vedea. Pentru a se salva trec prin diferite peripeții, dar primesc ajutorul unei preafrumoase prințese, transformată în bufniță de către aceeași vrăjitoare, ca răzbunare că aceasta a refuzat să se căsătorească cu Mizra.

Distributia: Ovidiu Usvat, Ruxandra Bălsașu și Ingrid Bonța

Scenografia: Daniel Divrician

Rezervări la: 0754 990 017 sau rezervari@teatrulcoquette.ro

www.teatrulcoquette.ro

 

Sambata 22 septembrie 2018  la ora 19.00

Îngerul Pantofilor de Giovanna Zoboli

Un spectacol delicat dedicat copiilor  peste 10 ani, parinților și bunicilor. Dana Voicu  interpretează textul de Giovanna Zoboli, tradus de Florin Dumitrescu. Spectacolul este o coproducție Teatrul Coquette și Chatarsis Studio.

O poveste pentru copii și oameni mari.

O poveste despre relația copii-părinți.

O poveste despre nenumăratele feluri în care iubirea se poate manifesta.

O poveste „altfel” despre ce este cu adevărat important.

O poveste în care ochii copiilor văd nevăzutul.

O poveste.

 

Cu actrița:  Dana Voicu

Sconografia: Daniel Divrician

Regia: Ștefania Maftei

Rezervări la: 0754 990 017 sau rezervari@teatrulcoquette.ro

www.teatrulcoquette.ro

Biletele pentru toate spectacolele pot fi cumpărate online prin IaBilet, Eventim, Kompostor, BiletFan, Blt.ro, Mystage, Bilete.ro sau de la Casa de Bilete BILETFAN de la statia de Metrou Unirii

Comentarii

comentarii