Program Teatrul Roșu pe 13 și 16 iulie

0
59

„Terapie în trei” – 13 Iulie 2017, ora 20:00 @ The Hub – str. Bărăției, nr. 31

18492417_10212595172571245_1835604193_n

Cu Maria Radu (recunoscută pentru rolul Elenei Vladimirovna în comedia „Soț de vânzare”), Luminița Bucur și Oleg Apostol (ambii din „Scuzați, pardon, m-am răzgândit”).
Orice căsnicie poate fi salvată, dar întotdeauna e nevoie de… trei și de o rețetă anume a succesului.
Se ia o sotie nefericită, un soț  nehotărât  și un psiholog nonconformist.
Soțul se curăță de mamă, se toacă mărunt, se condimentează, se pudrează, dar mai ales se ține bine la păstrare sub papuc. Soția se ia cu binișorul, se frământă bine, se dospește, se frăgezește până capătă o consistență docilă.
Se ia căsnicia, se  întinde până la refuz, se asezonează cu o aventură, două, după gust,  se reglează, se testează bine limitele, se încinge, se răcește și se aduce la o temperatură constantă. Se introduce la cuptor, se ține minim opt ani. Cu ajutorul unui psihoterapeut, ea se leagă sau se dezleagă. Poftiți, serviți!
Rezervări 0723 196 376. Acces 18:30 – 19:45.
Preț bilet 25 lei.

16 iul h 17

Regia Marius Gîlea. Cu Ana Odagiu, Maria Radu, Marius Gîlea. După Mihail Zadornov.
Oxana (o tânără „modernă” până în vârful unghiilor strident colorate, frumușică, ușor naivă, dar extrem de determinată) îi propune Elenei Vladimirovna (nevastă de profesie, trecută de prima tinerețe, însă inteligentă, cu „look” și inițiată în metehnele vietii) o afacere pe cât de indecentă, pe atât de inedită: un contract de vânzare-cumpărare al mult doritului ei soț contra tentantei sume de “douăj’ de mii”.
Andrei Vasilievici (mascul veritabil care trăiește cu voluptate criza vârstei de mijloc) pare să facă toți banii. Va fi însă de acord cu această tranzacție? Vor reuși cele două femei să încheie incredibilul contract?
Subiectul tratează, original și picant, eterna temă a trio-ului conjugal, în trei acte cu multiple și intense răsturnări de situații. Cu sau fără acordul celor implicați, singura garanție oferită e o seară plina de umor și râsete-n cascade!
Pregătiți-vă pentru o experiență care vă va schimba cu siguranță percepția despre căsnicie și…teatrul românesc underground!
Preț bilet: 25 lei. Accesul se poate face începând cu ora 15:30, iar rezervările se revendică până la 16:45. Pentru rezervări și detalii: 0723 196 376.
unnamed

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.