Spectacolele se vor desfășura în spațiul din Piața Națiunile Unite nr. 3-5 (Imago Pub)
Rezervările se fac la 0735 026 762 sau online pe http://inculise.ro/rezervari-online/
Bilete in avans pe http://bilete.ro
Joi, 27 Noiembrie
Ora 19:00
SCRISORI CĂTRE RITA – THE SHOW – comedie erotică (18+)
După Ştefan Caraman
Cu: Ştefan Nistor, Andreea Stafie
Regia Cristian Bajora
Durata: 1h30
Preţ bilet: 30 lei
În urma succesului de care s-a bucurat primul sezon al serialului Scrisori către Rita între lunile martie şi septembrie 2012, Nic Labiş şi Rita iau iarăşi forme umane, de data aceasta într-un show unic de 1h şi 30 minute., în stagiunea 2012-2013 a Teatrului În Culise.
Un spectacol aproape de stand-up comedy, fără scrupule, fără ruşine, fără perdea, un show în care îţi vei regăsi cele mai ascunse fantezii şi gânduri, Scrisori către Rita – The Show este un spectacol erotic, datorită minunatei prezenţe nud a Andreei Stafie, o comedie absolută graţie lui Ştefan Nistor care interpretează şi povesteşte cu sinceritate şi lejeritate, câteodată filosofic şi metafizic mulţumită excentricităţii lui Ştefan Caraman şi o experienţă cultural specială pentru care trebuie să mulţumim regizorului Cristian Bajora care a avut curajul de a aduce acest roman pe scenă.
Sâmbătă, 29 Noiembrie
Ora 19:00
PROȘTII SUB CLAR DE LUNĂ – comedia relațiilor
De Teodor Mazilu
Cu Alex Vlad, Ioana Chelmuș, Ștefan Nistor, Alina Petrică, Paul Alexandru
Regia: Cristian Bajora
Durata: 1h
Preț bilet: 30 lei
O comedie despre traiectoria pe care o urmează viața de cuplu, o imagine-metafora pentru o societate dezumanizată în care până și viața de familie se vinde și se cumpără cu o nonșalanță uimitoare.
Căutarea fericirii nu se sfârșește după căsătorie. O femeie care nu lucrează nu va fi niciodată prea încântată de faptul că soțul său își iubește meseria pe care o practică cu plăcere și uită că are acasă o prințesă de întreținut. Un bărbat arivist nu va fi niciodată prea încântat că soția sa îi oferă foarte multă iubire.. și cam atât. Și-atunci se produce ruptura în cele două cupluri din poveste – Gogu o părăsește pe Clementina pentru Ortansa, Ortansa îl părăsește pe Emilian pentru Gogu și cei doi se unesc sub semnul banului. Dar nu trăiesc fericiți până la adânci bătrăneți. Pentru că uneori fericirea nu înseamnă nici bani, nici iubire…
Duminică, 30 Noiembrie
Ora 19:00
IMAGINEAZĂ-ŢI CĂ EŞTI DUMNEZEU – comedie dulce românească
După texte de Matei Vişniec
Cu: Ştefan Nistor, Florin Frăţilă. Maria Popovici, Alexandru Minculescu, Ioana Chelmuş, Ionuţ Iftimiciuc
R: Cristian Bajora
Durata: 1h30
Preţ bilet: 30 lei
Primul spectacol produs şi montat în spiritul şi urmărind misiunea Teatrului În Culise, având în distribuţie actori tineri, foarte înzestraţi şi curajoşi, folosindu-se de imensul atu al textelor lui Matei Vişniec, Imaginează-ţi că eşti Dumnezeu propune o altfel de experienţă pentru spectatori. Aceştia vor putea vedea un teatru sincer, fără prea multă scenotehnică, dar cu siguranţă şocant şi intrigant.
Spectacolul vorbeşte despre iubire, despre absurdul din vieţile noastre, despre fuga continuă spre ceva despre care de multe ori nu avem foarte multe informaţii, despre România, despre teatru, şi reuşeşte să atingă şi să lovească, făra să plictisească niciun moment, prejudecăţi şi idei periculos de amintit.