Cu ocazia aniversării a 80 de ani de la înființarea Institutului Francez din România, prodigiosul pianist Ingmar Lazar va veni în România pentru a susține două recitaluri de pian. Primul va avea loc în sala Elvire Popesco, la numărul 77, bulevardul Dacia, cu ocazia evenimentului « Seara Partenerilor », sâmbătă 23 ianuarie 2016, începând cu ora 18.00. Al doilea recital, deschis publicului, este găzduit de către Ateneul Român și se va desfășura a doua zi, duminică 24 ianuarie, la ora 19.00.

Tânărul pianist francez, născut din părinți de origine română, se întoarce la București, la șapte ani după ce a ținut un concert la Sala Radio, în calitate de solist al Orchestrei Camerei Radio. În urma acestui concert, compozitorul Doru Popovici a declarat că avem de-a face cu un « adolescent genial », comparându-l cu marele maestru Dinu Lipatti. Va fi o ocazie unică de a-l reasculta pe câștigătorul premiului pentru pian la Festivalul de muzică clasică Verbier din Elveția din anul 2013.

Născut în 1993, Ingmar Lazar nu este altul decât nepotul lui Marie-Mayence Gibani, care a fost ultima elevă a lui Constantin Brâncuși. Acesta începe cursurile de pian la vârsta de 5 ani și reușește, un an mai târziu, să realizeze prima sa interpretare muzicală în public la renumita Sală Gaveau din Paris. În anul 2003, la doar 10 ani, este recompensat cu premiul întâi la concursul internațional EPTA din Namur, iar în 2008 câștigă consursul « les C.I.M. de Val-d’Isère ».

În cei 80 de ani de activitate, unul dintre obiectivele pe care și le-a propus Institutul Francez din România a fost promovarea culturii prin intermediul unor artiști de excepție, care simbolizează puntea dintre Franța și România și întruchipează legătura puternică dintre cele două țări. Ingmar Lazar este, cu siguranță, unul dintre aceștia.
Cele două concerte sunt organizate de către Institutul Francez, Societatea Muzicală și Filarmonica George Enescu.

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here