Primăria Generală a Municipiului București prin Centrul pentru Tineret al Municipiului Bucuresti prelungește programul Școli de Vară

0
537

Primăria Generală a Municipiului București prin Centrul pentru Tineret al Municipiului București (CTMB) prelungește programul Școli de Vară tematice pentru perioada 30 iulie – 09 septembrie 2017, pe litoralul românesc, în următoarele stațiuni: Eforie Nord și Neptun.

Școala de Vară tematică se va desfășura pe parcursul a 7 zile (6 nopți). Cazarea și 3 mese pe zi sunt gratuite, fiind asigurate de către Primăria Generală a Municipiului București prin Centrul pentru Tineret al Municipiului București (CTMB).

Perioadele disponibile pentru înscriere la acest moment sunt:

1. 13-19 august 2017
2. 20-16 august 2017
3. 27 august-2 septembrie 2017
4. 3-9 septembrie 2017

Alocarea unui loc în cadrul Școli de Vară se face respectând principiul „primul venit, primul servit”, în limita locurilor disponibile, în ambele stațiuni.
Pentru a fi eligibilă participarea dumneavoastră în acest program, trebuie îndeplinită cel puțin una din cele două condiții obligatorii, enunțate mai jos:

Tânăr cu vârsta cuprinsă între 18 – 35 de ani, cu domiciliul sau reședința (viză de flotant valabilă pentru anul 2017) în municipiul București. Dovada domiciliului sau a reședinței se face prin prezentarea cărții de identitate la momentul cazării în hotelul în care ați fost distribuit.
Studenți sau masteranzi cu vârsta maximă de 35 de ani, înscriși la o facultate de stat sau privată din municipiul București. Dovada îndeplinirii acestei condiții este reprezentată de prezentarea carnetului sau legitimației de student, vizată pentru anul universitar 2016-2017.

Intenția de participare se exprimă prin completarea formularului de înscriere disponibil online: https://ctmb.eu/proiecte/scoala-de-vara

Participanții vor fi întâmpinați de reprezentanții CTMB și direcționați către camerele desemnate lor. Pe tot parcursul șederii lor pe litoral va fi prezent un reprezentant al CTMB.