Prima expoziție de idei culturale transformatoare pentru oraș, la ARCUB până pe 28 aprilie

0
15
PRIMA EXPOZIŢIE DE IDEI CULTURALE TRANSFORMATOARE PENTRU ORAŞ, LA ARCUB PÂNĂ PE 28 APRILIE

ARCUB anunţă debutul celei de-a treia etape a Programului „Bucureşti RE:imaginat” – Burse de idei pentru proiecte culturale, care constă în prezentarea publică a celor 33 de idei câştigătoare. Programul face parte din mecanismele de finanțare pentru sectorul cultural concepute de Primăria Capitalei prin ARCUB, cu sprijinul Direcției Cultură, Învățământ, Turism din cadrul Primăriei și se desfășoară sub forma unui Târg de idei la ARCUB, Sala Librărie, până pe 28 aprilie 2022.

„Bucureşti RE:imaginat” este un proiect-pilot de susţinere a artiștilor și a altor persoane fizice active în comunitatea creativă din București și este realizat în parteneriat cu Fundația The Institute, DC  Communication, Filiala Teritorială București a Ordinului Arhitecţilor din România, Nod Makerspace, Zeppelin, Attila Kim Architects și Insula 42.

Etapa Târgului de idei încheie Programul „Bucureşti RE:imaginat” şi prezintă prima expoziţie de idei culturale transformatoare pentru oraş. Ideile au fost gândite de reprezentanţi ai comunităţii creative a oraşului – artişti, urbanişti, sociologi şi cercetători – şi au fost selectate în urma unui apel deschis lansat în octombrie 2021. În cea de-a doua etapă a programului, ideile au fost perfecţionate în cadrul unui Incubator de idei cu ajutorul partenerilor „Bucureşti RE:imaginat” în februarie 2022.

Scopul Târgului de idei este acela de a prezenta public cele 33 de idei finaliste sub forma unei expoziţii de proiecte pentru a atrage şi identifica potenţiali parteneri sau finanţatori ai ideilor. Expoziţia poate fi vizitată la ARCUB şi include planşe cu descrieri şi detalii ale proiectelor, precum şi o hartă geografică a desfăşurării acestora. Pe parcursul acestei luni, la Târgul de idei sunt invitaţi să participe reprezentanţi ai unor instituţii publice de cultură, ai autorităţilor locale, dar şi companii private sau organizatori de evenimente culturale.

Din portofoliul de idei „Bucureşti RE:imaginat”, vizitatorii pot citi, consulta şi viziona proiecte culturale de reconectare afectivă a locuitorilor Bucureştiului la oraşul în care trăiesc („Tramvaiul Bookureşti”, „Chei OK”), proiecte de recuperare a spaţiului public („Bulevard – instalaţie de o noapte”, „TU_a [Teens Urban Acupuncture]”),  de redescoperire a istoriei oraşului („Ferentari, cartier muncitoresc”, „Podul Mogoşoaiei 2.0. Un traseu pe Calea Victoriei”) şi proiecte de responsabilitate faţă de mediu („Noua Grădină Botanică”, „Inserţii verzi în spaţii gri”).

Cele 33 de idei finaliste acoperă toate cartierele bucureştene şi propun o serie de performance-uri şi intervenţii artistice în spaţiul public, proiecte de regenerare urbană, proiecte comunitare cu latură educaţională, socială şi de integrare, evenimente interdisciplinare şi de arte vizuale şi performative.

Expoziţia de proiecte poate fi vizitată la ARCUB – Hanul Gabroveni, Sala Librărie, zilnic, în perioada 26 martie – 28 aprilie 2022, între orele 14.00-20.00. Intrarea este liberă.

Prezentările proiectelor din cadrul programului Bucureşti RE:imaginat” – Burse de idei pentru proiecte culturale sunt disponibile şi online aici.

Parteneri media: IQads, Smark, Agerpres și Spotmedia.ro.

Urmăriți-ne pe Facebook și Instagram

Detalii pe www.arcub.ro

ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti cultivă identitatea culturală a Capitalei din 1996. Proiectele inițiate și desfășurate de ARCUB în anii de activitate au contribuit la diversificarea vieții culturale a orașului, precum și la înscrierea acestuia în rândul marilor capitale ale lumii.

ARCUB este organizatorul Festivalului internațional al luminii – Spotlight, Festivalului Internaţional de Teatru de Stradă – B-FIT in the Street!, al singurului festival internaţional de jazz din Capitală, Bucharest Jazz Festival și al Zilelor Bucureștiului.

Persoană de contact (presă):

Cristina Nichimiş – PR Manager ARCUB

E-mail: cristina.nichimis@arcub.ro