10432203_663152180424128_1118333445_nJoi, pe data de 31 iulie, de la ora 20.00, avem un nou spectacol în premieră la Teatrul Roșu – “Îmi place cum miroși”, cu Călina Epuran, Cosmin Vijeu, Vasile Revnic.

Comedie savuroasă, numită iniţial “Fiica imnului naţional” (“Star-spangled girl”) şi redenumită  “Îmi place cum miroşi!”, piesa lui Neil Simon aduce în prim plan povestea a doi prieteni, Norman Cornell şi Andy Hobart, care lucrează împreună la ziarul-protest “Prăbuşirea”, sediul micii lor AFACERI fiind chiar apartamentul în care locuiesc împreună.
Echilibrul prieteniei lor este însă perturbat de apariţia “ blondei din vecini”, Sophie Rauschmeyer, americancă desăvârşită, fostă ”aproape campioană” a jocurilor olimpice la înot, care se mută în apartamentul gol din vecini şi de care Norman se îndrăgosteşte nebuneşte.
Conflictul se desfăşoară pe mai multe planuri, Norman o iubeşte pe Sophie, Sophie îi urăşte pe amândoi, iar Andy nu are cum să scoată ziarul pentru că prietenul lui nu mai are timp să scrie, ocupându-şi timpul cu gesturile atente şi exagerate  faţă de Sophie.
Proprietăreasa, Doamna Mackinenee, o văduvă tânără şi excentrică profită de faptul că cei doi nu au cu ce să plătească chiria lunară ca să îl scoată pe Andy în lume alături de ea.
Aşadar, proprietăreasa îl vrea pe Andy sau banii de chirie, Domnul Franklyn vrea banii pentru ziarele tipărite, Norman o vrea pe Sophie, iar Sophie vrea să fie lăsată în pace.  Iar  Andy? Asta se va schimba pe parcursul piesei. Rolurile se vor inversa, mirosurile la fel. Panică generală cu happy end.
Pret bilet 25 lei. Accesul pe terasă se face cu o oră mai devreme. Pentru informații ;i rezervări: 0723196376 | teatrulrosu@yahoo.com | www.teatrul-rosu.com