Poveștile din spatele cărților celebre

0
123
poveștile din spatele cărților

Literatura clasică și bestseller-urile ne impresionează de fiecare dată. Ne plac acțiunea, personajele, finalul cărților, însă rareori ne gândim la ce s-a întâmplat înainte de a fi publicată o scriere. Deoarece poveștile din spatele cărților nu trebuie ignorate (în unele cazuri sunt mai interesante decât cărțile în sine), am să vă prezint „culisele” a cinci romane importante în literatura universală.

  • „Jucătorul” de Feodor Dostoievski

În trecutul său, marele scriitor rus a fost dependent de jocurile de noroc. Această dependență aproape că i-a ruinat viața, căci îl împiedica să scrie. Era în permanență nervos, nu se putea concentra asupra scrisului, iar datoriile creșteau. Bărbatul era disperat să facă rost de bani și așa a ajuns să primească un avans de carte de la un oarecare editor. Însă, condițiile de primire ale avansului nu erau deloc satisfăcătoare pentru scriitor. Din contră, nerespectarea lor avea consecințe cât se poate de neplăcute.

Dostoievski trebuia să scrie o capodoperă, iar dacă acest lucru nu se întâmpla, timp de 9 ani editorul deținea drepturile de autor asupra tuturor cărților rusului. Acesta renunță la jocurile de noroc pentru o scurtă perioadă de timp. Uimitor este că nu scrie el romanul, ci i-l dictează secretarei sale. După 26 de zile, apare „Jucătorul”.

  • „Jocurile foamei” de Suzanne Collins

Într-o noapte, Suzanne stătea în fața televizorului și butona telecomanda. La un post TV se rula o emisiune de tip „reality show”, iar la următorul un film despre războiul din Irak. Acea noapte, obișnuită în aparență, avea să îi schimbe cu totul viața scriitoarei. Simpla conexiune dintre ea și televizor i-a reamintit de un episod nefericit din copilăria sa.

Tatăl ei a fost nevoit să plece de acasă și să lupte în Vietnam, iar ea nu putea face nimic pentru a împiedica acest lucru. Crescând fără un părinte a afectat-o în așa măsură, încât a început să scrie. Avea de transmis un mesaj lumii moderne, conectate la social media. A găsit momentul oportun pentru a-și spune povestea. Sau, mai bine zis, pentru a-și scrie povestea. Subiectul trilogiei „Jocurile Foamei”, anume lupta televizată pe viață și pe moarte dusă de un grup de tineri este inspirat din viața scriitoarei. Totul are legătură cu plecarea tatălui în Vietnam și cu acea seară în care s-a uitat la televizor. Cărțile lui Suzanne Collins (peste 87 de milioane de exemplare vândute), precum și ecranizările acestora au avut un real succes, în special în rândul adolescenților.

  • „Carrie” de Stephen King

Până acum am observat că poveștile din spatele cărților au legătură cu un episod negativ din viețile autorilor. La fel stau lucrurile și în cazul romanului „Carrie” a lui Stephen King. În tinerețe acesta era profesor, iar sinuciderea unei studente l-a determinat să scrie o carte. Carrie, personajul principal din romanul lui King se confruntă cu aceleași probleme pe care le-a îndurat eleva sa: tortura de la școală, jignirile și ironiile colegilor săi.

Dacă în realitate studenta s-a omorât, protagonista romanului s-a răzbunat pe cei care i-au cauzat chinul social. După ce și-a terminat cartea, pentru că era extrem de beat, scriitorul a aruncat-o la gunoi. Cum toată cariera lui se ducea de râpă din cauza dependențelor, soția lui a vrut să-l ajute. Ea a găsit cartea în coșul de gunoi, a citit-o și a încercat să-l convingă pe bărbat să o ducă la un editor. Stephen King s-a vindecat de vicii, iar „Carrie” a devenit o carte de referință în literatura horror.

  • „O buclă în timp” de Madeleine L’Engle

Madeleine L’Engle își dorea să scrie ficțiune, să creeze romane și serii întregi de cărți care să inspire generații. Dar viața și rolul de părinte nu i-au permis să își îndeplinească dorințele. La 40 de ani încă nu se bucura succes în sfera scrisului. De Revelion era atât de frustrată încât și-a făcut un singur plan pentru anul următor: să renunțe la scris. Era dureros, avea atâtea idei de dezvoltat, dar toate erau respinse de editori și publicații. În ciuda tuturor refuzurilor primite, termină anul cu un roman complet. Era vorba despre o explorare a spațiului, timpului și a domeniului științifico-fantastic. Personajul principal era o fată obișnuită care și-a folosit inteligența, credința și știința pentru a-și salva familia. Romanul era prezentat ca fiind o poveste pentru copii; asta reprezenta partea surprinzătoare.

Voia să o publice, însă se lovea numai de respingeri din partea publicațiilor. A primit 40 de „nu”. La acea vreme (anii ’60) și într-o lume dominată de scrierile bărbaților, ideile ei erau considerate înjositoare. Așa că a renunțat din nou la visul de a fi scriitoare pentru a-l împlini mai târziu, în contextul unei petreceri organizate pentru mama sa. Acolo a întâlnit un editor care nu era contrariat de ideea cărții ei. Mai mult decât atât, era intrigat. Madeleine L’Engle i-a dat o copie a romanului, iar acestuia i-a plăcut mult. Romanul ei, „O buclă în timp” a fost publicat, fiind cea mai populară lucrare a autoarei.

  • „Arhipelagul Gulag” de Aleksandr Soljenițîn

Am păstrat cea mai sensibilă și surprinzătoare dintre poveștile din spatele cărților pentru finalul articolului. „Arhipelagul Gulag” este o carte esențială pentru înțelegerea ororilor totalitarismului sovietic. În Rusia comunistă, zeci de mii de persoane erau omorâte sau trimise în Gulag. Persoane nevinovate îndurau suferințe inimaginabile, iar printre ele se afla și Aleksandr Soljenițîn, care, după ce i-a criticat politica lui Stalin, a fost condamnat la la opt ani de detenție în lagărele de reeducare prin muncă. Deși era supus unor condiții cumplite și murea de foame, Soljenițîn a început să scrie o carte… în capul său. Câteodată, reușea să găsească hârtie igienică pe care nota idei, dar majoritatea informațiilor le-a scris în capul său. Când ce a fost eliberat, și-a transcris „Arhipelagul Gulag” pe hârtie. Rusul și-a povestit în lucrarea sa experiențele din Gulag.

Poveștile din spatele cărților celebre pot fi tulburătoare, uimitoare, plăcute sau mai puțin plăcute. Indiferent de cum alegem să le descriem, trebuie să recunoaștem că au condus la scrierea unor capodopere. Iar noi suntem norocoși că le putem citi.

surse info: medium.com, wikipedia.org;

surse foto: markwestwriter.blogspot.com, amazon.com.