Poveste de dragoste, transformată în scenariu de film

0
465

București, 17 februarie 2017 – De Valentine’s Day, Grand Cinema & More a oferit un cadou inedit pentru trei cupluri care credeau că participă la un simplu concurs online. Astfel că, pentru a sărbători Ziua Îndrăgostiților, câștigătorii au fost invitați la film, unde au avut surpriza de a vedea pe marele ecran propria poveste de dragoste.

La începutul anului, fanii paginii de Facebook Grand Entertainment au fost invitați să-și spună, într-un comentariu, povestea –ziua în care s-au cunoscut, primul sărut, primul „te iubesc” și cele mai amuzante momente petrecute împreună – și să o ilustreze cu o fotografie de cuplu. Premiul pentru care credeau că se înscriu în concurs era o invitație dublă la unul dintre filmele din programul cinematografului.

„Grand Cinema & More este mai mult decât un cinematograf. Aceasta a fost convingerea noastră încă de la lansare, ceea ce ne-a determinat ca, dincolo de a ne strădui să aducem mereu în cinema cele mai așteptate lansări, dincolo de a investi în confortul și dotările fiecărei săli, să creăm emoție și să aducem oamenii împreună. Și, cum orice sentiment pare că se vede mai bine în filme, ne-am întrebat dacă nu am putea face același lucru și cu poveștile de dragoste ale celor care ne calcă, zilnic, pragul”,a declarat Simona Manea, Entertainment Business Unit Marketing Director

Dintre cele peste 100 de povești înscrise, trei au fost declarate câștigătoare, astfel că, în weekendul premergător Zilei Îndrăgostiților, trei cupluri au mers în cinematograf pentru a-și ridica premiul, convinși că vor vedea una dintre ultimele lansări. Ceea ce nu știau, însă, era că înainte de film va rula o scurtă producție inspirată chiar din scenariul împărtășit de ei, pe Facebook.