Posibilă coliziune între o rachetă și Lună, azi – 4 martie

0
140

Nu cu mult timp în urmă, a fost anunțată o posibilă coliziune între o rachetă și satelitul natural al Pământului, Luna.

Conform expertului Bill Gray, Autorul popularului software Project Pluto, ceea ce inițial s-a crezut a fi racheta Falcon 9, lansată în februarie 2015, de către SpaceX, compania miliardarului Elon Mask, s-a dovedit a fi de fapt racheta Chang 5-T1 lansată de China în octombrie 2014, teorie confirmată pentru BBC de către Jonathan McDowell, astrofizician la Centrul de Astrofizică Harvard-Smithsonian. Ce este de menționat este faptul că până în prezent China neagă această afirmație.

Aceasta este cel mai probabil, spun cercetătorii, să aibă loc azi, 4 martie 2022, în apropierea Ecuatorului. Până la această oră, impactul ar fi trebuit să aibă loc, însă nu avem încă date despre eveniment.

Tot Bill Gray, a observat pentru prima dată faptul că bucăți de rămășițe artificiale ale rachetei, numite și „deșeuri”, urmează să lovească Luna, în luna ianuarie a acestui an. Agenția Spațială Europeană estimează că în prezent există 36.500 de deșeuri spațiale mai mari de 10 cm.

Sursă: NewsWeek România

Totuși, locul exact în care se va prăbuși aceasta nu poate fi stabilit, deoarece efectul imprevizibil al luminii solare care „împinge” asupra rachetei şi a „ambiguităţii în măsurarea perioadelor de rotaţie”, ar putea modifica uşor orbita acesteia. „Aceste efecte imprevizibile sunt foarte mici. Dar ele se vor acumula de acum şi până pe 4 martie”, a scris Gray, adăugând că sunt necesare observaţii suplimentare pentru a preciza cu exactitate momentul şi locul impactului.

În cazul fragmentului de rachetă care va lovi Luna în martie, estimat la o greutate de 3 tone, acesta se află la o distanţă suficient de mare de Pământ pentru a scăpa de atracţia gravitaţională a acestuia, dar, în acelaşi timp, nu are nici energia necesară pentru a scăpa de gravitaţia sistemului Pământ-Lună. Observatorii spaţiali cred că obiectul este pe cale să se lovească cu Luna la o viteză de aproximativ 2,58 km/s, pe partea îndepărtată a Lunii, potrivit The Guardian, a relatat Digi24. De altfel, de menționat este și faptul că Bill Gray a declarat ca aceasta va fi prima dată când un obiect artificial va lovi neintenționat un corp astronomic.

Potrivit The Sun, evenimentul nu reprezintă un motiv de îngrijorare pentru oameni, și nici o amenințare pentru alte nave spațiale.