cats dorian gray

 „Portretul lui Dorian Gray” a fost o carte care m-a fascinat încă din primele rânduri. De mult nu mai prinsesem un roman pe care să îl devorez și pe care să-l savurez la intensitate maximă. Fiecare frază mi se părea umplută cu numeroase înțelesuri și multe replici le-am găsit mai mult decât interesante. Ce să zic, am notat prin telefon, prin caiete, pe unde am apucat, citate care mi-au plăcut în mod deosebit, fraze cu adevărat înțelepte și memorabile. Bineînțeles, nici nu avea cum să fie o carte slabă, având-i în vedere autorul. Dincolo de toate astea, povestea cu aer vechi londonez a fost chiar una condimentată. Genul de poveste care are tot ce-i trebuie, care te ține în priză și te atrage ca un magnet.

Povestea îl are ca personaj principal pe Dorian Gray, așa cum se poate deduce încă din titlu. În jurul acestuia este construit conflictul major al romanului. Intriga începe din momentul în care Dorian își exprimă dorința tinereții veșnice și a unui chip frumos care să nu fie marcat de trecerea crudă a timpului, în schimbul sufletului urâțit și îmbătrânit. Basil Hallward, personajul fascinat și vrăjit de Dorian, este cel care îi realizează tânărului un portret. Pictura, care de fapt este o capodoperă, îl va transforma pe Dorian într-un individ care ajunge să nu mai gândească limpede. Portretul devine oglinda personajului principal, o oglindă a cărei imagine îl bântuie pe Dorian și îl îndeamnă la fapte diavolești. Imaginea sufletului său din portret îl scoate din minți, toată această poveste nefiind altceva decât rezultatul dorinței sale. Tânărul a mărturisit încă de la începutul romanului că și-ar dori ca portretul să îmbătrânească în locul său.

Prima modificare a portretului are loc imediat după sinuciderea lui Sibyl Vane. Tânăra actriță este devastată de faptul că Dorian o părăsește și astfel își ia viața. Din acest moment, de-a lungul timpului imaginea lui Dorian, capturată pe pânza portretului, suferă transformări grotești, similare cu cele din sufletul adevăratului Dorian.

Cartea este puțin spus interesantă, te intrigă de-a dreptul, te frământă și generează multe întrebări.

dorian-gray

Imediat cum am terminat-o am avut o curiozitate nebună de a vedea și ecranizarea. Deși imaginile create în mintea mea pe parcursul citirii romanului au fost satisfăcătoare, mi-am dorit să văd filmul de îndată. Dezamăgirea a fost tot atât de mare pe cât a fost și nerăbdarea mea. Ecranizarea pe care am văzut-o a fost din anul 2009, ulterior am aflat că există și una mai veche și probabil mai bună, din 1945. Recunosc că Dorian este foarte bine reprezentat de actorul care îl interpretează, la fel și restul personajelor, însă… cam atât. Un lucru care mi-a mai plăcut foarte mult, a fost că am văzut câteva replici exacte pe care le-am întâlnit și în carte. Detaliul acesta mi-a pus zâmbetul pe buze.

În rest, filmul scapă multe momente importante, care fac legătura și care te fac să înțelegi povestea mult mai bine. Unde cartea era plină de replici cu semnificații aparte,  filmul ne învăluie aproape în totalitate cu scene sexuale, mai mult sau mai puțin plăcute. Bun, știm cu toții că sexul vinde, e frumos, dar unde e prea mult strică din grația și frumusețea artei. Momentul care m-a șocat cu adevărat a fost acela în care a apărut scena de dragoste dintre Dorian si Basil.

Una peste alta, vă sfătuiesc să citiți romanul, pe cei care nu au facut-o deja, pentru că sunt slabe șanse să vă dezamăgească, oricare ar fi preferințele voastre în materie de literatură. Există posibilitatea ca multora dintre voi să nu vă displacă filmul, așa cum mi s-a întamplat mie, însă partea asta ține de gust. Deși de multe ori și eu am văzut filmul înainte de a citi cartea, în cazul de față vă sugerez să începeți cu romanul.

Vă doresc să savurați povestea, fie că o citiți, fie că alegeți să urmăriți ecranizarea ei.

Sursă foto: josamotril.files.wordpress.com, kalafudra.files.wordpress.comstatic.elefant.ro