Andreea Mitran

Cu libertate, cărți, flori și lună, cine n-ar putea fi fericit? Spunea Oscar Wilde.

Dacă am analiza în detaliu acest citat menit să sublinieze un soi de realitate fictivă, am spune că ne descriem lumea asemănătoare basmului, unde cifrele magice ne încântă zilele și mereu e fericire.

N-avem tot timpul flori la îndemână sau lună plină, iar timp pentru citit tot mai puțin, în haosul accelerat care ne descrie fiecare oră.

Însă, avem libertatea de a admira frumosul la fiecare pas, chit că suntem într-o continuă mișcare sau într-un scroll necontrolat pe Instagram.

Când vrem să combinăm tot ce ne place și nu suntem în locul minunat care ne-ar aduce fericirea supremă, căutăm inspirație pentru a evada. Sau, cel puțin, așa încerc să-mi domolesc gândurile haotice, găsindu-mi liniștea.

Instagram a devenit locul unde își dau întâlnire toate cele de mai sus. Fără vreo oră stabilită, scroll-ul necontrolat te împinge în a da inimi oamenilor care și-au construit o poveste din propriul profil.

Așa am cunoscut-o și pe Andreea Mitran. Un fotograf care dă naștere unor poezii vizuale despre oameni, flori, cărți, pisici. Fotografiile ei te conduc către tărâmuri necunoscute, unde ești înconjurat de pace și încrederea că lumea este construită fix așa cum ți-o imaginezi.

Dacă intri pe profilul Andreei, îți găsești liniștea printre oamenii cărora le descoperă poveștile, dar și prin celelalte lucruri pe care le fotografiază: de la fotografii cu flori înghețate, până la proiecte care se pliază cu naturalețea ei.

Mai jos, a lăsat puțin din povestea fetei care se ascunde în spatele fotografiilor, dar și despre inspirația care îi dictează creațiile:

Cine este fata care se ascunde în spatele fotografiilor poezie? Cum te-ai descrie pentru cine nu te cunoaște?

M-aș descrie ca o fată simplă, îndrăgostită de frumos, cărți, povești, soare, Italia, detalii, și călătorii. Fata din spatele aparatului caută tot timpul bunătatea din oameni și își ia energia din întâlnirile cu ei, dar și din momentele în care doar citește o carte bună și bea o cafea în tihnă.

De unde a început totul? Când ai simțit că fotografia este calea de a vorbi, într-un fel aparte, cu oamenii?

Pasiunea mea pentru fotografie s-a conturat de când eram mică, de pe la 14-15 ani. I can’t put my finger on it, nu a existat un moment cheie sau revelator, mi-am dat seama treptat că fotografia a devenit o parte din mine când era deja prea târziu haha. Aproape tot ce ține de viața mea se învârte în jurul fotografiei: cum văd lumea, oamenii din jurul meu, jobul de zi cu zi.

Ce implică o fotografie demnă de a fi arătată? O cunoaștere tehnică a cadrului perfect sau emoția este cea care dictează că „va prinde”?

Cred că o combinație dintre cele două. Se întâmplă deserori să îmi placă o fotografie foarte tare chiar dacă, poate, nu e cel mai grozav încadrată. Atunci îmi ascult intuiția și o păstrez/postez așa cum e ea. Cred că e mult mai important ca o fotografie în primul rând să îți transmită ceva, să miște ceva în tine, chiar dacă asta vine cu costul de a nu fi, poate, cea mai corectă din punct de vedere tehnic.

Să ai acel ceva al tău care să definească originalitatea, este un proces continuu, în special în social media. În fotografie, care este ingredientul minune care oprește oamenii din scroll pentru un gând bun?

Aș vrea să știu, sincer, care e ingredientul minune 😊 Nu știu dacă este, sau nu știu dacă l-am descoperit. Mă bucur mult, însă, atunci când oamenii care mă urmăresc chiar se opresc din scroll și îmi scriu cuvinte frumoase – așa cum ai făcut și tu, de fapt, de-a lungul timpului. Le păstrez pe toate undeva în sufletul meu, să-mi iau mereu energia din ele. Uneori oamenii chiar nu cred că își dau seama ce mult bine face să îi spui cuiva că îți place ce fac și că te inspiră. Și eu încerc la rândul meu să fac la fel cu artiștii și oamenii care fac lucruri frumoase.

Dar ca să răspund totuși la întrebare, cred că oamenii se vor opri din scroll atunci când fotografia respectivă o să le vorbească, o să le transmită ceva. Dacă ai reușit să faci asta chiar și cu un singur om, eu zic că e minunat.

Îți aduci aminte care a fost prima fotografie care ți-a validat ideea că „acesta este drumul pe care vreau să-l urmez”?

Nu cred că am o astfel de fotografie, cred că mai degrabă reacțiile oamenilor pe care i-am fotografiat de-a lungul timpului, m-au făcut să merg mai departe cu fotografia. Spre exemplu, unii oameni care m-au „avertizat” în prealabil ca nu prea sunt mulțumiți de felul în care ies în fotografii și care ulterior mi-au spus (după sesiunea foto) că în sfârșit au fost surprinși așa cum sunt ei în realitate și că le place o fotografie cu ei. Să știu că am reușit să fac asta e unul dintre cele mai frumoase sentimente pe care le-am simțit vreodată.

Oameni, cărți, flori, pisici – sunt inspirația principală? De unde te mai inspiri pentru a crea inspirație, mai apoi?

Da, de cele mai multe ori oamenii, cărțile, lumina și lucrurile mici sunt lucrurile principale care mă inspiră. Dar cel mai mult cred că îmi iau inspirația din călătorii. De fiecare dată când vizitez un loc nou mă încarc cu o energie de care nu pot „face rost” altfel. Mă las inspirată atunci de locurile noi, de soare, de micile bucurii pe care le păstrezi cu tine după ce te-ai întors din călătoria respectivă.

Ai fost pusă în situația în care ai refuzat un anumit proiect pentru că nu te regăseai în viziune?

Da, sigur că s-a întâmplat. Nu îmi stă în fire să accept proiecte care nu mă reprezintă, cu produse pe care nu le-aș folosi eu sau cu un concept cu care nu rezonez. Însă, de cele mai multe ori, oamenii care îmi scriu pentru colaborări foto sunt, în mare parte, oameni care se regăsesc în stilul meu, ceea ce mă bucură extrem de mult. 😊

Se întâmplă să nu fii mulțumită de anumite cadre? Sau să ai frustrări de pe urma unui shooting care nu a ieșit așa cum sperai?

Daaa, cum să nu. Ar fi fost ciudat să fie altfel, nu?

Știu că mai am lucruri de învățat, iar în urma unor shooting-uri se mai întâmplă să simt că au fost lucruri pe care le puteam face sau surprinde altfel. Tocmai de asta atunci când un shooting iese chiar așa cum speram, mă bucur și mai tare de el și de rezultate.

Fix așa s-a întâmplat cu primul shooting pe care l-am făcut anul ăsta – aveam în minte de cam 6 ani un proiect cu flori uscate presărate pe corp, pe față. Și am tot adunat flori și plante pe care le-am presat între cotoarele cărților vechi, în ideea că, la un moment dat, va veni și vremea să fac ceva creativ cu ele. Ei bine, la început de 2021, am făcut echipă cu două fete talentate (Irina Artenii, actriță și model, și Andrada Fălcoi, make-up artist) și au ieșit niște fotografii care au întrecut ce aveam în minte, lucru de care sunt foarte mândră.

Cea mai frumoasă poveste pe care ai descoperit-o cu ajutorul fotografiei?

Povestea mâinilor cred.

Am fost tot timpul pasionată de mâinile oamenilor, dar când le-am fotografiat în sfârșit pe ale bunicii mele (singurele portrete pe care i le-am făcut, de fapt, sunt cu mâinile ei în diverse ipostaze), mi-am dat seama că mâinile oamenilor spun povești pe care ar trebui să le caut mai bine și mai mult, prin intermediul fotografiei. De atunci mă uit mereu timid la mâinile tuturor oamenilor pe care îi întâlnesc, sperând că o să îmi spună ceva despre ei.

De atunci am mai fotografiat din când în când mâini, dar am în minte un proiect care să se focalizeze doar pe asta – sper să-l scot la lumina cândva curând.

Dacă nu ai avea aparatul în mână, te-ai vedea făcând altceva?

Când nu am aparatul în mână sau când nu editez fotografii, de regulă lucrez ca social media specialist/content creator la Editura Nemira sau pentru alte brand-uri dragi mie. Nu mă văd momentan făcând altceva, pentru că mi-am dorit mult să lucrez în domeniul de carte / cultural și îmi place tare mult.

Dar mă închipui, uneori, ca prin vise îndepărtate așa, grădinar sau lucrând cu flori 😊 Sau barista în cafeneaua din visul meu și al lui Andrei Purcărea, prietenul meu, cu care și lucrez des în proiecte foto&video. Chiar sperăm ca la un moment dat să putem să deschidem o cafenea a noastră, plină de plante și în care să servim cafea și să stăm la povești cu oameni.

sursă foto: arhiva personală