„Podul de cărţi“ este un proiect inițiat de şapte voluntari „romantici“ uniți de aceeaşi idee: să ducă 500.000 de cărţi în limba română, în şcolile şi bibliotecile de peste Prut. Ne propunem să convingem persoane fizice, instituţii publice şi private, să doneze cărţi, noi sau vechi, pentru a dota biblioteci şcolare şi universitare din Republica Moldova cu carte în limba română. Necesitatea demersului nostru a fost demonstrată de căldura şi deschiderea cu care am fost primiți în prima localitate vizitată: satul Selemet, raionul Cimișlia, unde am dus un prim transport de aproape 1000 de volume.

În data de 21 mai 2015, la orele 11.30, intenționăm să lansăm proiectul nostru, în faţa presei şi a cât mai multor susținători.

Locație – BIBLIOTECA FACULTĂȚII DE LITERE – Filială a Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”.

Necesitatea demersului nostru a fost demonstrată de căldura şi deschiderea cu care am fost primiți în prima localitate vizitată: satul Selemet, raionul Cimişlia, unde am dus un prim transport de aproape 1000 de volume.

Ne dorim ca demersul nostru să fie continuat şi completat de cât mai multe persoane şi de cât mai multe instituţii şi organizaţii, activităţile de până în prezent având deja suportul Universităţii din Bucureşti, librăriilor Humanitas, Forumului Tinerilor din România, Asociaţiei Tinerilor Bucureşteni, Asociatia Studentilor si Elevilor Basarabeni etc., precum şi a unor persoane particulare.

Mai multe detalii pot fi obţinute pe www.poduldecarti.ro sau pe pagina de facebook „Podul de cărţi“.

Cunoscând interesul dvs. pentru activităţile de acest tip, precum şi prestigiul de care vă bucurați, vă invităm să deveniți unul dintre susținătorii oficiali ai cauzei noastre.

Link eveniment: https://www.facebook.com/events/1702003903360574/

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here