integrarea în colectiv

Sunt în a treia săptămână de școală și deja observ un comportament care pare că se va extinde rapid în toate colțurile liceului. N-am dreptul să judec, iar abordarea acestui subiect (identitatea personală și integrarea în colectiv) nu are nicio legătură cu blamarea. E vorba strict despre niște lucruri pe care nu pot să nu le analizez. Despre însușirea tuturor calităților și defectelor. Despre eforturile depuse pentru a atinge un anumit nivel de popularitate. Despre lingușeală (sau chiar servilism). Pe scurt – despre tot ce trebuie să faci pentru a fi acceptat într-un grup ale cărui interese și valori nu se potrivesc cu ale tale.

M-am gândit la patru pași pe care îi văd executați în jurul meu și care par să aducă numai rezultate îmbucurătoare în viețile celor care aleg să-i parcurgă. Astfel, dacă integrarea în colectiv reprezintă o problemă, te invit să ții cont de următoarele sfaturi și idei.

  1. Brandul dictează

Prima transformare se produce la nivelul înfățișării. E foarte ușor să îți modifici exteriorul (interiorul e mai greu, dar ajungem și acolo). Îți cumperi haine din mall? Primul pas greșit. În acest mod nu vei stârni atenția și interesul grupului tău de „prieteni”. Știi bine că se hrănește cu opulență și branduri scumpe. Nu-l lăsa să moară de foame, dar nici nu îi da să înghită fake-uri. Căci te va izgoni imediat, iar integrarea în colectiv nu va mai avea loc. Cheltuiește-ți bursa/salariul sau, de ce nu, roagă-ți părinții sau partenerul/partenera să-ți ‘împrumute’ definitiv niște bănuți pentru acea geanta roz fuchsia sau pentru acei papuci pe care tocmai i-ai admirat într-o vitrină de pe Calea Victoriei.

2. Spovedania devine publică

Informații private? Cine și-ar fi închipuit că mai există așa ceva în anul 2018. Când toată lumea vrea să afle noile bârfe te doare inima să păstrezi ceva secret. Îți place de băiatul ăla din clasa a 11 a, de la parter? Te-ai certat cu Maria de la A? „Prietenii” tăi de abia așteaptă să afle ultimele detalii. Le furnizezi toate informațiile, ei se vor declara complet fascinați de poveștile tale. Și le vor spune mai departe. Scopul este atins: nivelul de popularitate iți va crește iremediabil.

3. Complimentele false sunt cele mai apreciate

Dacă știi cum să lingușești, consideră-te norocos/oasă. Nu toată lumea reușește să facă complimente exagerate la orice oră din zi și din noapte. Noii pantofi ai colegei ți se par monstruos de urați? În acest caz, lecția de limbă romană din clasa a V-a iți vine în ajutor. Gândește-te la antonime. Deci cum sunt pantofii? Răspunsul este următorul: „Nu cred că am văzut ceva mai frumos. ‘Superb’ devine un cuvânt neînsemnat în fața unui astfel de miracol vestimentar.”

4. Efectul de turmă capătă un înțeles profund

Integrarea în colectiv devine mult mai facilă și plăcută când împărtășești hobby-urile „prietenilor” tăi. Vă luați cafea din același loc (chiar dacă tu nu suporți gustul acelei cafele), fumați același brand de țigări (chiar dacă îți displace să plătești cu doi lei mai mult decât ai fi dat pe fostul tău pachet), purtați aceleași culori (cu toate că roșul nu te-a prins niciodată), râdeți la aceleași glume (chiar dacă tu nu le înțelegi sau le găsești prostești). Compromisuri nu există, de preferințe nici nu poate fi vorba, atât timp cât toți oamenii se mulțumesc cu aceleași lucruri.

Fiind mai ignorantă de fel, am reușit să-mi amintesc doar patru idei principale legate de integrarea în colectiv. Însă, cred că sunt mai mult decât suficiente pentru a fi inclus/ă în grupurile admirate de întregul liceu. De ce să te complici fiind tu însuți/însăți când poți depune reale eforturi pentru a deveni altcineva? De ce să-ți găsești prieteni adevărați dacă poți întâlni la orice colț persoane alături de care poți bârfi? Oricum poți obține tot ceea ce-ți dorești profitând și, în același timp, lăsându-i pe alții să te manipuleze. De ce să alegi o prietenie sinceră care să te facă fericit/ă?

sursă foto: centerforadolescentstudies.com.

Comentarii

comentarii

Articolul precedentBlack Sea Arts Festival
Articolul următor„Înapoi în iarnă” sau terapie politică
Sunt o simplă liceană care plutește în aerul poluat al Bucureștiului. Timpul liber mi-l petrec în cafenele, mall-uri, în fața laptop-ului, urmărind un film interesant sau citind. Îmi place să scriu, abordez orice temă care îmi stârnește curiozitatea. Nu am găsit nimic până acum care să mă definească mai bine decât plăcerea de a scrie. Astfel, îmi permit să visez la un viitor în lumea jurnalismului, lucrând în redacția unei reviste internaționale. Am venit în familia IQool pentru că vreau să cunosc oameni noi, să îmi îmbunătățesc stilul de a scrie și să mă familiarizez cu munca departamentului de redacție. Altceva, sunt o persoană amuzantă, ador ironia, îmi fac destul de ușor prieteni și dau sfaturi bune, zic eu.