Andrei Irimia este fascinat de capacitățile muzicii minimaliste, interpretate la pian, de a genera spații pentru o introspecție delicată, iar compozițiile sale deseori se construiesc în jurul unei serii de emoții care sunt explorate atent, cu scopul de a oferi celor care iau parte în proiectele sale o deschidere spre propriul sine.
În toamna anului 2019, a lansat primul său album solo, “Nuit Minimaliste”, un omagiu adus melancoliei muzicii franceze minimaliste, pe care îl puteți asculta pe site-ul www.andreiirimia.com
Aflat în autoizolare în această perioadă, pianistul a compus o nouă piesă, interpretată pe balconul locuinței sale.
Care este mesajul din spatele piesei „Flattening the Curve”?
„Piesa a fost compusă datorită stărilor prin care am trecut în ultimele 3–4 săptămâni, de la cum ne dă târcoale singurătatea, la speranță, și mai ales la acceptarea situației. Nu aș putea pune degetul pe un mesaj anume, însă observ o dorință colectivă a celor care sunt izolați de a face cât mai multe lucruri pentru ei, de a învața cât mai multe limbi străine, de a se uita în mod excesiv la filme, fără a se opri și conștientiza schimbarea majoră prin care trecem. Aș vrea ca piesa să deconecteze puțin ascultătorul de procesul ușor forțat de „self-improvement” și să-și odihnească mintea, să se bucure de o pauză și să înțeleagă că e normal să avem și momente de repaus într-o perioadă de criză”.
Care îți sunt sursele de inspirație și ce te motivează să compui în această perioadă dificilă pentru noi toți?
„Întotdeauna am perceput starea de melancolie ca pe o binecuvântare deghizată, o sursă de inspirație ce te scoate la lumină, sunt sigur că pentru mulți artiști, în momentul de față, sentimentele mai puțin plăcute pe care le trăiesc le-au transformat într-un izvor de creativitate.
Mă motivează foarte mult gândul că toate piesele compuse în această perioadă, le voi cânta publicului într-un viitor mai mult sau mai puțin apropiat, unde normalitatea o să aibă loc iar în viața noastră”.
Cum a început povestea ta în universul muzicii?
„De la vârstă de 5-6 ani, când tot ce făceam era să „experimentez” cu instrumentele muzicale pe care le găseam prin casă, au urmat apoi studiile pianului, acordeonului și a mai multor instrumente de suflat”.
Cum privești muzica contemporană și ce îți place să asculți în general?
„Muzica contemporană în continuare încalcă „reguli” și asta e bine. Pentru a lăsa în urmă capodopere, trebuie să faci asta. Majoritatea sonatelor lui Bach sunt scrise în urma unor reguli încălcate ale stilului clasic.
Printre preferații contemporani se găsesc cei care au făcut asta și au îmbinat elemente din stiluri muzicale diferite, obținând un pattern muzical original, penetrant. (Ex: Bill Laurance, Hildur Guðnadóttir, Ólafur Arnalds, Max Richter.)”
Ce ai vrea să transmiți ascultătorilor prin muzica ta?
„În timpul concertelor, când mai arunc câte o privire asupra publicului, îmi surprind ascultătorii cu ochii închiși, într-o stare de visare. Îmi place să-i duc în locuri în care nu au mai fost până acum, dar într-un mod paradoxal, să fie familiarizați cu acele locuri, să retrăiască anumite momente importante din viața lor”.
Ce te ține în România? În general vorbind, făcând abstracție de perioada în care ne aflăm.
„Familia și persoanele apropiate, dar și optimismul nefondant că lucrurile o să se schimbe în bine în România”.
Ce proiecte ai în plan în perioada următoare și ce mesaj le transmiți ascultătorilor tăi?
„Le mulțumesc celor care mă ascultă și îmi sunt alături, cu prima ocazie când lucrurile o să revină la normal, o să anunț programul turneului național „Nuit Minimaliste” pe care vreau să-l bifez anul acesta. Până atunci, compun piese noi acasă, în liniște și pace”.
