Ca urmare a expunerii sale în cadrul standului Institutului Francez de la Salonul cărții din Paris, cabina literară digitală L.I.R. va demara un turneu în străinătate. România a fost selecționată pentru prima etapă a deplasării sale: dezvăluită publicului bucureștean în următoarele zile, cabina va fi expusă în mai multe locații până pe 19 iunie. Inaugurarea va avea loc joi 24 martie, începând cu ora 18.30, la Institutul Francez din București (bd. Dacia, nr. 77), în prezența Ambasadorului Franței în România, E.S. Domnul François Saint-Paul, a Directoarei departamentului Cooperare artistică a Institutului Francez din Paris, Doamna Sophie Renaud, a Directorului Institutului Francez din România, Domnul Christophe Gigaudaut, și a Directorului Teatrului Nouvelle Génération – CDN din Lyon, de asemenea autor al proiectului, Domnul Joris Mathieu.

În cadrul turneului său în străinătate, cabina L.I.R. va fi expusă la Institutul Francez din București în perioada 25 martie – 22 aprilie, înainte de a fi găzduită de către Institutul Francez din Cluj-Napoca, din 23 mai până pe 4 iunie, și de a-și încheia parcursul la Institutul Francez din Timișoara, între 6 și 19 iunie. Această experiență literară imersivă, adevărată « Bibliotecă din Babel » digitală, va fi accesibilă publicului larg, datorită caracterului său intuitiv și ludic. Spectatorul este invitat să aleagă una dintre numeroasele cărți puse la dispoziția sa, înainte de a fi trimis într-o adevărată experiență de realitate augmentată, care conduce la transpunerea operei literare în imagini, voci și muzică, moment în care se conturează o hologramă care citește un pasaj timp de câteva minute. Proiectul L.I.R. oferă așadar spectatorului o primă idee a lumii imaginate de către autor, scâpând astfel, preț de câteva momente, de realitatea cotidiană.

Joris Mathieu, autorul proiectului, este absolvent al artelor spectacolului și fondator al trupei Compagnie Haut et Court din Lyon. Pasionat de literatură și de arte plastice, își lansează cariera în domeniul artelor scenice și se implică în favoarea implementării unor proiecte de artă experimentală care se dovedesc a fi ambițioase datorită utilizării dimensiunii tehnologice. Operele sale teatrale sunt rezultatul unui buchet subtil de creație liteară, poetică, muzicală, de iluzii optice, de mijloace de comunicare emergente și de arte digitale, cu scopul de a trezi partea senzorială a spectatorului. În ultimii ani, succesul abordării sale artistice a depășit granițele Franței și își propune să atingă un public din ce în ce mai larg. În prezent, Joris Mathieu este director al Teatrului Nouvelle Génération-CDN din Lyon și al Teatrului Les Ateliers.

În cadrul Lunii Francofoniei, Ambasada Franței în România și Institutul Francez din România se angajează în promovarea noilor forme de creație artistică. Prin utilizarea tehnologiilor digitale, proiectul L.I.R. se dovedeşte a fi un dispozitiv inovator de promovare a literaturii în rândul publicului larg, dar și o modalitate interactivă de a trezi interesul tinerelor generații pentru lectură. În urma experienței sale din România, catalogul L.I.R. va fi completat cu o listă de opere literare propuse de către scriitoarea și regizoarea Alexandra Badea, urmând ca transpunerea acestora sub forma unei holograme să fie realizată de către actori români.

Pentru a descoperi proiectul, dar și pentru a lua parte la eveniment, vă invităm să accesați pagina de Facebook dedicată evenimentului :  https://www.facebook.com/events/520288544817675.

Pentru orice altă informație suplimentară, puteți lua contact la adresa : cyrielle.diaz@institutfrancais.ro.

Instalația literară digitală L.I.R. face parte din proiectul « Bibliothèques vivantes », inițiat de către Institutul Francez și de către Ministerul Culturii și Comunicării francez, în cadrul programului TransARTE, și este prezentată în România de către Ambasada Franței în România și Institutul Francez din România, în parteneriat cu Institutul Francez din Serbia, Biblioteca națională a Serbiei și Teatrul Nouvelle Génération – CDN de Lyon, cu sprijinul BRD-Grupul Société Générale, RFI România și TV5MONDE în România.

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here