Paul Olteanu este Master Trainer & Executive Coach şi fondatorul Mind Architect – un podcast despre neuroștiință și psihologie, aplicate în viața de zi cu zi. După primele 4 sezoane, episoadele au fost descărcate de aproximativ 2,5 milioane de ori și podcastul este cel mai ascultat din România, conform Anchor.fm și iTunes Charts, după cum se precizează pe paulolteanu.ro.
Având aceste cunoştinţe din neuroştiinţă şi psihologie, iar explicaţiile sale fiind uşor de înţeles pentru oamenii de toate vârstele, ne-am gândit că unele dintre întrebările noastre îşi vor găsi, în sfârşit, răspuns. Situații dificile cu care ne confruntăm în timpul facultăţii: de la burnout şi anxietate la inimi frânte şi stres – toate au fost discutate într-un interviu cu Paul Olteanu.
De unde provine anxietatea pe care o simţim înainte de susţinerea unui examen, cu toate că stăpânim informaţiile?
Este bine sau nu să avem aşteptări în ceea ce priveşte aprecierea din partea oamenilor din jurul nostru?
Ca în orice alt mediu, şi în timpul facultăţii putem ajunge la burnout, nu-i aşa? În acest caz, cum ieşim din starea asta de epuizare?
Unul dintre lucrurile pe care le-am observat la tine, ascultându-te, este că ai o memorie extraordinară. Reușești să îți păstrezi gândurile într-o ordine perfectă, cel puțin astfel se observă din exterior. Cum reușești să faci asta? Cum îți antrenezi memoria? Cum îți pui ideile în ordine mereu?
Cum se manifestă conceptul de inimă frântă la nivelul creierului?
Surse de aprofundat: paulolteanu.ro, mindarchitect.ro, Andrew Huberman.
Ascultă Mind Architect pe Spotify, pe Youtube, pe Apple Podcasts.
Cărţi menţionate: Matthew Walker – Despre somn; Stanislas Dehaene – How we learn.
Podcasturi şi videoclipuri menţionate:
Citeşte şi: Iubeşti greşit: romantismul a distrus iubirea