Muzica pe care o faci trebuie să vândă dacă visezi la o carieră de succes. Ți-ar spune fără ezitare un om de marketing. Publicul vrea muzică comercială, deci asta trebuie să livrăm. Ți-ar impune o casă de discuri călcând spiritul creativ în picioare precum moldovenii care încing o horă. Păi mă întreb și eu acum, scuzați-mi îndrăzneala, ce gândește un artist când se lovește de asemenea bariere, să le spunem așa.
By default, când faci muzică, procesul trebuie să fie unul cât mai natural și sincer. Ori dacă trebuie să ai în vedere anumite reguli, tot procesul devine mai abrupt și mai nesigur decât nisipurile mișcătoare. De ce? Pentru că ești self-aware de fiecare punct pe care trebuie să îl atingi, iar astfel coerența și esența mesajului pe care vrei să îl transmiți se pierde.
Întâmplare-întâmplătoare, deși eu nu mai cred în coincidențe, în acest ocean al internetului, am dat peste niște oameni, care au îndrăzneala, dacă puteți crede, să se abată de la această regulă. Eu, în sinea mea, trăiam un adevărat conflict, vă imaginați. „Adică cum, ei fac ce vor?” „Stai așa, muzica lor chiar are un mesaj, iar lumea îi ascultă?” „Mai au și profesii diferite și se înțeleg?”. Nu se poate. Asta îmi spuneam până să îi cunosc pe băieții de la EYEDROPS.
Curioasă din fire și băgăcioasă așa cum mă știți de altfel, mi-am propus să aflu mai multe despre membrii trupei EYEDROPS care surpriză, fac muzică pentru ei. Asta îi face să fie…altfel. Cum așa? Păi e tare simplu: în felul ăsta, nu faci niciun efort pentru a ajunge la public, pentru că nu încerci să îl ademenești cu nimic. El te va descoperi by himself. Este, părerea mea, cel mai natural și sănătos mod de a-ți crea un grup de fani care te vor susține all the way.
Voi spune asta on the record. Numele trupei, EYEDROPS mi-a transmis doza de curiozitate de care aveam nevoie pentru ca eu să vreau să știu mai multe despre ei. Apoi, ascultând muzica lor am început să am o ușoară invidie. Libertatea pe care și-o acordă pare nedreaptă. I mean, cu toții vrem asta: să facem ceea ce simțim și când simțim.
Iar spre deosebire de mulți ații, băieții de la EYEDROPS nu vor să revoluționeze industria muzicală românească, ci pur și simplu să facă din pasiune ceea ce iubesc. N-au știut ei cu cine s-au întâlnit. Cu omul care pune o mie de întrebări. E adevărat, m-am limitat doar la 10. Paul Manolescu, solistul trupei EYEDROPS, a lăsat pentru câteva momente microfonul din mână și ne-a povestit cum a început această aventură a lor.
Aventură pe care o vor sărbători pe 24 aprilie în Expirat Halele Carol. Se împlinește un an de la lansare albumului lor de debut, Prezent, pe care îl vor relansa într-o ediție aniversară alături de label-ul Vinyl Rum Tapas And Wine Artists. Pe scenă vor cânta și cei de la The Noise, care vor încălzi atmosfera la începutul serii.
În interviul de ma jos, aflați cele mai fresh informații despre trupa EYEDROPS, chiar de la solist, Paul Manolescu.
1.Cum ați ales numele „EYEDROPS” pentru trupă? Care a fost raționamentul?
Știi cum e când încerci să-ți aduci aminte ceva și nu reușești decât atunci când uiți să mai cauți? Cam așa a picat și numele ăsta. Explicația ar fi simplă. Ne-am dori ca muzica noastră să fie precum niște picături pentru al treilea ochi.
2. Cine s-a ocupat de logo-ul trupei și ce înseamnă mai exact?
Logo-ul este creația lui Ion Puican și face parte dintr-o serie de 13 inimi care ne însoțesc albumul: câte una pentru fiecare piesă. Simbolistica ei este una foarte simplă: tot ce facem, facem din inimă, iar muzica noastră este o mână întinsă spre cei cu care împărțim aceleași „frecvențe”.
3. Venind din cariere total diferite, cum reușesc un regizor de film, un medic chirurg, un absolvent de Politehnică și un absolvent de UNATC să conviețuiască împreună pentru a crea muzică?
Cred că mare parte din puterea noastră de aici vine: din detașarea de cutumele industriei și din faptul că fiecare dintre noi aduce în discuție alte experiențe, alt mod de a vedea lucrurile. Cumva, fiecare din skill-urile pe care le-am dobândit practicând-ne meseriile își găsește utilitatea în trupă.

4. Credeți că diversitatea în trupa voastră este un atuu sau uneori reprezintă și un dezavantaj?
Cred că reprezintă în mod categoric un avantaj: fiecare dintre noi aduce alt gust în mix-ul ăsta, iar rezultatul ne surprinde de cele mai multe ori și pe noi. Cu cât adaugi mai multe arome unei mâncări, cu atât mai bogat va fi gustul ei la final.
5. De unde a pornit dorința de a crea această trupă?
Aici pot vorbi în numele meu: trecuseră câțiva ani de când hotărâsem că renunț la film, când mi-am adus aminte că de fapt înainte de toate mie îmi place să cânt. Decizia propriu-zisă a fost luată la un concert Deftones de la Arenele Romane, când mi-am dat seama cât de puternică și neinstituționalizată este muzica. A doua zi am pus mâna pe telefon și asa a început o căutare de câțiva ani, la sfârșitul căreia am dat de Andrei, Adi, Cătălin și Dragoș.
6. Cât de mult înseamnă originalitatea în materie de muzică pentru voi?
Nu știu cât se pune problema de originalitate sau cât o căutăm. Când îți propui să fii original înseamnă că ai deja un sistem de valori universal acceptate pe care vrei să îl răstorni, ori asta înseamnă să îți dai din start puterea în altă parte. Noi – am mai zis-o – ne-am propus să facem muzica pe care ne dorim să o ascultăm. Atâta timp cât rezultatul muncii noastre se încadrează în parametrii ăștia, ne declarăm mulțumiți.
7. Ca trupă, ați avut momente de cumpănă în care v-ați spus că nu mai trebuie să continuați? Cum le-ați gestionat?
Da, evident. Au existat chiar două momente în care „Eyedrops” nu a mai existat. Asta pentru că încă ne șlefuiam, încă ne cunoșteam și învățăm să comunicăm. Am trecut însă peste momentele astea, fiindcă nevoia de a face ce ne place împreună și de a ne cunoaște a fost mai mare decât dorința de a avea dreptate.

8. Cum priviți industria muzicală din România? Mai există locuri pentru trupe care nu fac muzică comercială?
Da, există, evident. Atâta timp cât există oameni care rezonează cu ceea ce faci, nu poate nimeni să te oprească. Cu atât mai mult azi, când avem la dispoziție internetul, iar „bulele” în care trăim sunt tot mai cuprinzătoare.
Aș spune chiar că e tot mai ușor să cânți ce îți place. Publicul este tot mai educat și tot mai greu de dirijat din birourile marilor case de discuri. Există desigur și va exista întotdeauna un public majoritar, captiv în mainstream, însă noi ne adresăm celor care s-au născut de partea cealaltă a „gardului”, celor care l-au sărit deja sau celor care tocmai se pregătesc să o facă.
9. Ce proiecte urmează să se întâmple și unde vă pot urmări oamenii pentru mai multe informații?
Momentan ne-am luat o pauză de la concerte, până pe 24 aprilie, când vom aniversa la Expirat un an de la lansarea albumului, „Prezent”. Tot atunci îl vom relansa, sub forma unei ediții aniversare limitate, care spre deosebire de album pe care pană acum l-am oferit cadou atât în varianta digitala, cât și în formă fizică, se va putea găsi în anumite magazine. De găsit, suntem de găsit pe Facebook și pe www.eyedrops.ro.
10. Ce sfat aveți pentru „rebelii” generației Z care visează la o trupă și un succes răsunător?
Primul sfat ar fi să înceteze să mai fie rebeli și să încerce să fie ei înșiși. Rebeliunea dă putere celor împotriva cărora te ridici, te plasează automat în afara unui sistem pe care chiar tu îl creditezi cu puterea de a te accepta sau nu. Ori noi, micro-generațiile astea, x,y,z, cum vrei tu să le spui, constituim deja o generație mai mare care în câțiva ani va fi responsabilă de mersul lucrurilor, fie că vrem sau nu.
Dacă ne asumăm asta de acum și începem să acționăm în conformitate cu propriile valori, independent de realitatea momentului, viitorul va arăta al năibii de bine. Ce încerc de fapt să spun este că am câștigat deja… acum nu mai trebuie decât ca premiul să ajungă la noi și să nu îl cheltuim aiurea.
Cât despre succesul răsunător… el nu prea vine dacă îl cauți. Cu riscul de a mă repeta: dacă faci ce-ți place… o să meargă. Dacă ești sincer tu tine, vor exista destui care să vadă asta și să rezoneze cu tine. Iar mai importantă decât succesul mi se pare relevanța: ești sau nu de folos altora?
Sursă foto: arhivă personală/ Bogdan Munteanu