Cozonacii cresc, drobul se coace în cuptor de ceva vreme, în timp ce friptura de miel iși asteaptă si ea rândul și, fără doar si poate, sarmalele sunt gata. Întreaga casă miroase a sărbătoare. O, d-abia așteptăm sa gustam din toate! Dar, undeva, lasând toate aceste bunătăți în spate, Paștele înseamnă și altceva: credință.
Paștele creștin își are originea în Paștele evreiesc, numit Pesach. Această sărbătoare durează 8 zile și, spre deosebire de Paștele creștin, care nu are o dată fixă, ci trebuie să cadă într-o Duminică, Pesach-ul este o sărbătoare cu data fixă și poate să înceapă în orice zi a săptămânii. Prin Pesach evreii sărbătoresc eliberarea din robia egipteană. Semnificația Paștelui creștin diferă fundamental de semnificația Pesach-ului. Creștinii sărbătoresc Învierea lui Iisus Hristos, triumful asupra morții, triumf care a devenit triumful tuturor oamenilor ce îl primesc pe Iisus în viața lor. Iisus a suferit și a murit pe cruce pentru păcatele oamenilor, pentru a scăpa omenirea de povară păcatului primordial și apoi a înviat arătând lumii că moartea fi învinsă.
Ma întreb, însa, câți înțeleg astăzi, pe deplin, că Paștele e cea mai mare sărbătoare a creștinătății? Câți mai văd astăzi dincolo de masa plină pe care o au în față, câți caută Paștele în interiorul sufletelor, nu în lucruri exterioare? Vedem zâmbete ironice, afișate cu nonșalanță de cei ,,creștini” care nu cred în Dumnezeu. Oameni care nu conștientizează că fiecare secundă pe care o trăiesc e pentru că a fost dăruită de Sus. Mi-e greu să înțeleg, dar pot realiza că în viață ori ai fost învățat de mic importanța credinței, ori piedicile vieții te aduc în biserică. Altfel, rațiunea îți spune să nu crezi. Pentru că este normal să judecăm inteligent, fără să simțim, într-o lume aflată în plin progres. Vom afirma batjocoritor că e imposibil să credem în ceva ce nu vedem. Omul din ziua de astăzi este înclinat spre rațiune, iar rațional nu îl vei găsi pe Dumnezeu niciunde.
Pe Dumnezeu îl simți. În momentul acela întunecat, când plângi fără încetare și pare că nimic nu are sens, dar totuși apare o salvare, în clipa ce a trecut și în care ai fost fericit, în faptul că ești sănătos, în oamenii minunați din jurul tău, în fiecare zâmbet. Pe Dumnezeu îl simți până și în acea inteligență pe care pretinzi că o deții, căci el ți-a dăruit-o; ești, mai presus de orice, creația sa. Fiecare dimineață în care te trezești e pentru că Dumnezeu există. Dar suntem prea orbi. Luăm totul de-a gata. Fiecare zi, fiecare lucru frumos din viața noastră credem că ni se cuvine.
Dacă un suflet cald sălășluiește în tine, e imposibil să nu simți acel ceva supraomenesc, sfânt, care își pune pecetea asupra Săptămânii Mari și mai ales asupra Nopții de Înviere. Câtă lumină! Atunci, în mâinile acelea care au făcut și rău și bine, care au mângâiat și au tremurat, ții o lumânare care se topește ușor. În întunericul nopții, acea flacară luminează intreaga boltă a sufletului tau. Pare că toată lumea e mai bună sau măcar încearcă. Atât de important este sa încerci măcar! În sufletul tau, la lumina acelei lumanari te rogi și își cer iertare pentru toate deșertăciunile. În biserică îți înfrângi răutățile cu bunătate, te simți mai conectat cu esența ta, ești mai mult suflet decât om. E imposibil să nu simți acea pace, acel echilibru pe care în zadar îl cauți în lucruri exterioare, secate de credința.
Adevărul este că oamenii sunt din ce în ce mai superficiali, iar credința moare în inimi vii. Măcar acum, de Paște, să încercam să ne amintim că suntem creația Divinității. Să ne bucurăm de această sărbătoare pentru că a fost temelia creștinismului, nu pentru că avem iar ocazia să ne desfătăm cu bunătăți. Adevăratele ,,bunătăți” sunt cele ce își au lăcașul în inimă. Paște fericit!
