Parcul Nicolae Iorga de pe Calea Victoriei a fost scos la licitație

0
512
Parcul Nicolae Iorga de pe Calea Victoriei a fost scos la licitație

Parcul Nicolae Iorga de pe Calea Victoriei a fost scos la licitație

Ambasada Italiei a scos la licitație Parcul Nicolae Iorga de pe Calea Victoriei, folosit în prezent ca parc public. Parcul este o proprietate a statului italian, iar prețul de pornire a licitației este de 5.525.700 euro.

Dacă Primăria Bucureşti sau primăria de sector va dori să păstreze acest spațiu, va trebui să se înscrie la licitație sau să intre în discuții cu statul italian. În situația în care Primăria Capitalei sau primăria de sector nu va participa la licitație, iar parcul va fi cumpărat de o entitate privată, există posibilitatea ca pe acest spaţiu să fie ridicate construcţii, ceea ce ar reduce din nou spaţiul verde al Capitalei.

Parcul Nicolae Iorga se află pe Calea Victoriei nr. 184-188, cu o suprafaţă de circa 3.000 mp, este folosit în prezent drept parc public. Acesta este unul din puţinele spaţii verzi pe care le mai are Capitala. În perioada 2001-2013, au fost retrocedate în Bucureşti 36 de hectare în parcuri, iar în ultimii 16 ani au fost restituite 23 hectare de spaţii verzi sau locuri de joacă, potrivit unui inventar făcut recent de Primăria Capitalei, conform HotNews.

„Ambasada Italiei își rezervă dreptul de a efectua vânzarea chiar și în cazul în care va exista o singură ofertă, considerată valabilă, conformă și adecvată, precum și dreptul de a anula, a suspenda sau a revoca procedura de licitație în orice etapă, conform legislației în vigoare.” (informții publicate pe site-ul ambasadei)

Cei interesaţi pot depune ofertele la Biroul Administrativ al Ambasadei Italiei la Bucureşti până pe 15 mai 2017, orele 12.00.

Alte 5 proprietăți ale României scoase la licitație

Pe lângă Parcul Nicolae Iorga, Ambasada Italiei a mai scos la licitație alte 5 proprietăți ale României: una în Târgovişte, pe Calea Domnească nr. 165, una în Galaţi, pe Str. Gării nr. 38, una în Brăila, pe Str. R.S. Câmpiniu nr. 35, una în Constanţa, pe Bd. Mamaia nr. 42, şi alta în Bucureşti, pe Str. Luigi Cazzavillan  nr. 26-28 Sector 1.

sursă info: adevărul.ro, mobile.hotnews.ro

sursă foto: adevărul.ro, RTV.net