Parcul Natural Văcărești a primit aprobarea oficială

0
211

Ieri, Guvernul a adoptat Hotărârea de Guvern prin care zona de acumulare Văcărești a fost declarată parc natural, devenind oficial Parcul Natural Văcărești.

În urma acestei decizii, suprafața din sectorul 4 va deveni cel mai mare spațiu verde din București și prima arie protejată urbană a țării.

Recunoașterea venită din partea executivului a fost bine primită de către asociația cu același nume, care a catalogat decizia ca fiind ,,un succes al rațiunii pus în slujba binelui public”. Reprezentanții acesteia consideră că proiectul a devenit un exemplu de inițiativă civică bine promovată, care a avut succes în ciuda obstacolelor birocratice.

Proiectul Parcului Natural Văcărești a început în urmă cu patru ani. După un articol intitulat ,,Delta dintre blocuri”, publicat în revista National Geographic în mai 2012, s-a declanșat o campanie de promovare a locului, care a beneficiat de eforturile unor activiști și experți de mediu, dar și de susținere din partea unor organizații precum National Geographic România, Asociația Salvați Dunărea și Delta și Ecopolis.

În 2013 a fost întocmit un studiu de fundamentare științifică. Acesta a atras recunoașterea importanței și a valorii de patrimoniu a ecosistemului din partea Academiei Române.

În 2014, procesul a fost continuat prin numeroase acțiuni, precum expoziții de fotografie, conferințe pe teme de urbanism și protecția mediului, distribuirea de broșuri și comunicarea pe rețelele sociale.

vacaresti-7

Sprijinul bucureștenilor și al mass media a avut o contribuție semnificativă, dar benefice au fost și întrunirile cu demnitari de rang înalt din Ministerul Mediului, Primăria Generală și primăriile de sector.

,,Delta dintre blocuri” are o suprafață de 186 de hectare și este alcătuită din terenuri aflate în proprietate publică, administrate de Administrația Națională ,,Apele Române” și terenuri private. Pentru acestea din urmă au fost prevăzute compensații pentru respectarea măsurilor de conservare instituite.

Pentru a deveni un parc funcțional, aria naturală va trebui amenajată de către viitorul administrator în limitele prevăzute de lege și în baza unui plan de management aprobat de Ministerul Mediului.

sursa foto: parculnaturalvacaresti.ro, mediafax.ro