Ce se întâmplă atunci când presiunea socială te îndeamnă să renunţi la pasiunea ta? Ideea acestui articol a pornit de la o întrebare pe care mi-am adresat-o de multe ori, însă răspunsurile niciodată nu m-au satisfăcut: poţi să faci sport de performanţă şi şcoala în acelaşi timp? Cum se împacă cele două lucruri?
Încă de mici visǎm să ajungem în situaţia ideală în care pasiunea noastră se va transforma în profesia noastră. Mulţi copii încep să practice un anumit sport chiar de la vârste foarte fragede. Când sunt mici totul este perfect: părinţii sunt mulţumiţi de faptul că activităţile sportive îi ţin ocupaţi şi sănătoşi în timp ce copiii, în naivitatea lor specifică, încep să viseze că într-o zi vor avea şi ei un poster precum cel al sportivului preferat aflat pe peretele camerei lor.
Apoi cresc, cresc şi problemele. Părinţii doresc note mari deoarece copilul lor trebuie să ajungă la un liceu bun, dar doresc şi goluri multe pentru că, nu-i aşa, mândria lor trebuie satisfăcută. Se promovează modelul copilului bun la toate. Este oare posibil să poţi să excelezi pe ambele planuri? Este aproape imposibil să se întâmple acest lucru sau cel puţin experiența mi-a confirmat această afirmaţie. Le poţi face pe ambele, în paralel, însă până la un anumit punct. Din acel moment fie le faci pe amândouă prost, fie te axezi pe una dintre ele. Este dificil să te scuzi în faţa profesorilor că nu ţi-ai învăţat lecţia pentru că ai avut cu o zi înainte un meci foarte important. Nimeni nu are timp să te înţeleagă. Inevitabil vine şi momentul în care trebuie să te decizi ce vei face în continuare. Este acel moment când părinţii te pun la masă şi te întreabă: „Ce ai de gând să faci cu viaţa ta? ” Nu eşti surprins deloc de această întrebare pentru că o aveai şi tu în minte de multă vreme, însă sperai ca ea să ţi se adreseze cât mai târziu.
Există două posibilităţi de ieşire din situaţie. Prima este aceea de a continua sportul de performanţă, asumându-ţi o grămadă de riscuri și din care nu poţi şti dacă vei ajunge ceea ce ţi-ai propus. În cazul unui eşec, va fi un dublu eşec deoarece ai neglijat şi şcoala. A doua variantă este să renunţi la pasiunea ta şi să mergi pe calea mai sigură, să urmezi o facultate, poate un master, şi să te angajezi ca apoi să trăieşti o viaţă întreagă cel mai probabil opt ore într-un birou şi să te gândeşti mereu cum ar fi fost dacă alegeai prima variantă.
Există şi lucruri pe care le câştigi chiar dacă nu urmezi până la capăt sportul de performanţă. Practicarea unui sport te ajută să relaţionezi mai bine cu oamenii, să ştii să iei cele mai bune decizii în anumite situaţii limită, rămâi cu mulţi prieteni şi cu o sănătate bună. Societatea de astăzi ne constrânge din toate părţile, ne impune să luăm anumite decizii care nu sunt conforme cu ceea ce ne dorim, însă mai devreme sau mai târziu, cu toată opoziţia, ajungem să îi cedăm.
Vince Lombardi, un cunoscut jucător de footbal american, spunea că „Preţul succesului este munca grea, dedicarea la antrenament şi determinarea, chiar dacă vom câştiga sau pierde, vom şti că am dat tot ce e mai bun din noi pentru a reuşi!“. În acelaşi mod pot spune că este şi alegerea noastră, în sensul că, indiferent ce vom alege să facem în viaţa, important este să fim mulţumiţi de faptul că am încercat tot ce era posibil.
Redactor: Vlǎduţ Sasu
Sursa foto: insport.ro/