Paradoxuri studentesti: In pauzele dintre cursuri

    0
    390

    Majoritatea adolescenților își petrec o bună parte din timp la facultate. Deși, să spunem drept, că mult timp suntem nevoiți să îl pierdem prin cafenele, restaurante, parcuri, și alte locuri, atunci când suntem forțați de cursurile și seminarele programate abia peste două ore (în cel mai fericit caz). Această problemă există în viețile fiecărui student conștiincios și cu pretenții, care nu se lasă intimidat cu una, cu două și decide să participe la toate cursurile din ziua respectivă. Spun problemă deoarece, la un moment dat, entuziasmul de boboc dispare și efectiv ți se ia sa pierzi vreme și bani prin pub-uri și cafenele și ai vrea ca totul să fie mai simplu. Bineînțeles că fiecare pauză presupune o ieșire, fiecare ieșire implicit presupune bani, iar în viața multor studenți banii chiar nu reprezinta punctul lor forte.

    De regulă, pauzele care predomină între cursuri durează aproximativ două ore, dar există numeroase cazuri în care sunt chiar și de patru ore sau mai multe.

    IMG_7508-2În timpul liber dintre cursuri, tinerii preferă să frecventeze locuri de la restaurante de tip fast-food, până la bine cunoscutele restaurante și pub-uri din centrul Bucureștiului, unde la ora prânzului meniurile pentru studenți sunt în floare. Desigur că, în perioadele de primăvară și toamnă, când lungile plimbări în parcuri încă sunt posibile, restaurantele nu se mai află chiar în topul preferințelor studenților. Când însă nu există prea multe variante de a te ascunde într-un loc călduros, nu ne mai rămâne decât sa trecem în revizie locurile pe care le-am putea invada în grup, pentru ca mai apoi să îl alegem pe cel mai potrivit stării noastre de spirit de la momentul respectiv.

    Astfel, sunt zile în care dăm fuga la „McDonald’s” unde mâncăm pe săturate, ne încălzim cu un ceai și ne îndulcim cu clasica plăcintă fierbinte cu mere sau vișine. Nu este de ezitat nici popularul „KFC” care ne binedispune cu delicioasele aripioare picante și care ne ademenește să pierdem vremea acolo până la următorul curs. Cu toate acestea, în ultimul timp, studenții tind să frecventeze tot mai mult pub-urile și restaurantele moderne de pe Lipscani și de la Piața Romană. Asta datorită faptului că avem de unde alege, variante sunt nenumărate.

    Nu de puține ori, eu și grupul de prieteni de la facultate, ne-am pierdut timpul în frumosul și elegantul restaurant „Boheme,” din spatele ASE-ului, unde nu doar că am avut parte de câteva ore frumoase, dar ne-am și înfruptat din aproape toate felurile de mâncare.

    Cel mai frecventat loc rămâne, bineînțeles, „Pizza-Hut,” care știe cum să își atragă clienții, mai ales în rândul studenților. Produsele sunt numai bune de savurat, prețurile sunt ademenitoare, atmosfera este caldă și primitoare.

    Cu toate acestea, când te saturi să mănânci numai pizza și paste, adâncești în inima centrului și ajungi în locul preferat al studenților, Lipscani. Aici este raiul pe pământ pentru mulți dintre noi. Localurile sunt nenumărate, opțiunile fiind foarte variate. Mulți preferă „The Embassy,” în timp ce alții aleg „Barrio” sau „Old City.” Unii optează pentru „La mama,” pe când alții doresc să mănânce la restaurantele libaneze sau turcești, care și ele sunt în numar destul de mare. Bineînțeles, „Dristor-ul” este o variantă pe care mulți o iau în calcul, ajungând să înfulece dintr-o shaorma gustoasă în mai puțin de 20 de minute. Orice ai alege, să mănânci sau să bei un ceai cald, Lipscani cu siguranță nu te va dezamăgi vreodată.

    Dincolo de toate aceste locuri care alcătuiesc un adevărat mozaic al Bucureștiului, există și tineri care decid să își petreacă cele câteva ore libere în sălile de bibliotecă. Ei folosesc timpul liber într-un mod benefic, studiind, citind, documentându-se. Librăriile și anticariatele sunt și ele locuri populate de tinerii studenți care doresc fie să își achiziționeze o carte, fie să arunce o privire pe rafturile ademenitoare.

    Oricum ar fi, pauze scurte sau lungi, zile călduroase sau nu, atunci când avem nevoie să ne ocupăm timpul într-un fel sau altul, avem numeroase activități din care putem alege.

    Redactor: Mădălina Marin

    Fotograf: Dana Alecu