Aţi iubit? Mmhh, da? Nu? Nu prea știți ce să ziceți, e neclar. Eu da, am iubit nespus de mult. Din prima zi când am văzut-o, mi-am dat seama că este Ea. Dar de aici încolo, tăcere. Nu i-am spus niciodată sau am făcut-o prea târziu.
Era iarnă şi mergeam cu autobuzul spre gară să îmi iau mult doritul pachet. M-am aşezat imediat pe locul liber de la geam. Eram puţin obosit şi cu prea puţin chef de conversaţii în ziua aceea, dar ce mai contează. La un moment dat, umărul stâng îmi este atins de către cineva care mă întreabă puţin agitată dacă am bilet. Am răspuns ca da. Dar cine era în stânga mea? Ghiciţi voi! Da, Ea. M-am speriat de două ori, însă am scos tremurând biletul capsat din buzunar, verificându-l, celălalt bilet mi se dăduse de undeva din cer. Am început să zâmbesc. Iubirea stătea lângă mine, iar eu eram blocat îndelung şi mă uitam pe geam. Unii oameni cred că n-au nicio şansă să îşi întâlnească iubirea vieţii lor, în schimb mie, mi s-a întâmplat să se aşeze chiar lângă mine. Ce noroc! Câtor oameni li se poate întâmpla așa ceva? Ce şanse sunt?
Aş vrea să ştiu ce şanse erau ca la staţia „Patria” de la Braşov, orele 12:00, să se dea de lângă tine o bătrânică şi să se aşeze iubirea vieţii tale?! Ce şanse erau ca în aceeaşi zi să trebuiască să iau un pachet de la gară, în timp ce ea trebuia să pună un pachet? Necesitǎ un studiu sociologic complex. Afară erau -2 grade, în sufletul meu +30 grade. Acestea sunt întrebările. Plecând de la aceste întâmplări, încep să cred că nimic în viaţa aceasta nu se întâmplă fără un motiv anume. Ideea este că cele mai nesemnificative întâmplări ne aduc în viaţa noastră cele mai de preţ persoane.
Redactor: Sasu Vlǎduţ
Fotograf: Andreea Titianu
