Joi, 18 iulie la The Temple – Social Pub , BL Marasesti nr 71-73
„Orchestra Titanic’’ de Hristo Boicev: O comedie absurdă cu grave tente filozofice despre dorința de a schimba starea lucrurilor și evadarea din realitate, ridicând o singură întrebare cu nenumărate răspunsuri.
Spectacolul ne aduce pe un peron în care nu oprește niciodată nici un tren, prezentând viața anostă și repetitivă a patru persoane respinse de societate ajunse în punctul în care alcoolul le devine singurul aliat și disperarea singura credință. Doko, Liubka, Meto și Luko, își doresc un singur lucru, să plece din această gară, să evadeze, dar ce te faci când ți se întâmplă ce îți dorești, dar nu este deloc ce ai visat.
„Visul nu înseamnă viața, doamnelor și domnilor, cu toate că viața este vis.”
Un spectacol care combină umorul cu magia, muzica cu filozofia, arta cu uratul, dând naștere unei povești unice și pline de momente care te vor lăsa cu gura căscată și cu mintea plină de idei.
Durată: 1h:30. Intrarea la eveniment este liberă.
Pentru rezervări: https://www.ffentertainment.ro/ff-theatre/rezervari-spectacole/
FF Theatre Academy – Performing Arts School · Bucharest, Romania,
Școală de actorie, improvizație, dezvoltare personală și toate celelalte lucruri pe care ți-ai dorit mereu să le înveți!