Opera Comică pentru Copii se aliniază măsurilor luate de autoritatea acestora, Primăria Municipiului București, și consideră că acestea reprezintă cele mai bune variante de prevenție pe care le pot adopta.
În același timp, sunt alături de publicul lor, copii, tineri și adulți, care le calcă pragul cu deplină încredere. Motiv pentru care, au decis în Consiliul Director continuarea tuturor producțiilor și transmiterea acestora în regim profesional, online, live, la orele programate în stagiune.
În acest sfârșit de săptămână aceștia vor transmite live din Sala Mare spectacolele cu distribuțiile stabilite ale recentei premierei ,,Cenușăreasa”, astfel încât copii să poată urmări artiștii pe care îi apreciază și producțiile pe care le îndrăgesc la Opera Comică pentru Copii. Din Salonul Mozart se va transmite spectacolul ”6 mâini și un pian”. De asemenea, pe 21 martie vor debuta prin a transmite online, o premieră: spectacolul de balet, Scufița Roșie, la Sala UnderGrant.
Coordonatorii Atelierelor Micul Artist vor avea transmisiuni și din cadrul atelierelor, astfel încât copiii să nu își întrerupă activitatea și să mențină legătura cu mentorii de care sunt atât de atașați.
Toate departamentele Operei Comice pentru copii vor pregăti intervenții online astfel încât copiii să fie în continuă legătură cu Opera Comică pentru Copii: Magazinul OCC va prezenta jocuri și activități creative, departamentul machiaj va prezenta tutoriale pentru facepainting, se vor realiza tururi în spatele cortinei, se vor redifuza zilnic spectacolele înregistrate, povești de seara citite de artiști, interviuri cu personajele noastre. Prin toată această adaptare a activității, ne dorim să fim conectați și cu românii de peste graniță, în special cu cei din zonele afectate de acest virus.
Programul de activități va fi afișa în cursul zilei de miercuri, 11 martie, pe site-ul instituției: www.operacomica.ro