omul duplicat

Omul duplicat e acea carte care îți scoate la iveală sentimente pe care habar n-aveai că le ai. Cam așa mi s-a întâmplat mie, când am început să călătoresc prin ea. Deloc ușor de citit, textul fiind scris fără vreun paragraf, linie de dialog sau orice floricică care să te facă să îți potolești setea de citit. Trebuie să fii înzestrat cu puțină răbdare, să urmărești atent firul poveștii, fără să te pierzi în replicile personajelor.

Jose Saramago, autorul cărții, se joacă într-un mod plăcut cu trăirile cititorului, introducându-l într-o poveste parcă fără sfârșit, dar totodată, cu un sfârșit care te lasă fără suflare. Jose Saramago este câștigătorul Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1998.

Până să ajung la carte, m-am oprit asupra filmului inspirat din Omul duplicat, și anume, Enemy. Mă aflam în plină sesiune, cu examene și stres la pachet când am dat de Enemy. L-am ales după Jake Gyllenhaal, un actor excepțional. Bineînțeles, l-am lăsat puțin să prindă rădăcini, pentru că eram prea prinsă în examene. După vreo două luni, când nevoia de a viziona ceva bun era destul de mare, m-am întors la Enemy. Cred că a fost cea mai bună alegere pe care am făcut-o în ultimul timp, în materie de filme. Inițial, nu știam că are în spate la fel de bună, până când finalul nu mi-a arătat asta.

Un thriller excepțional, care păstrează  etapele cărții, iar misterul este surprins în fiecare scenă.

Pe scurt, povestea este una dusă la cotele extreme ale irealului. Protagonistul romanului Omul duplicat, Tertuliano Maximo Afonso, este un simplu profesor de istorie. Rutina sa zilnică nu îi permitea să iasă din starea pe care și-o asumase cu multă știință în fiecare seară. Până când, recomandarea unui film, venită din partea unui profesor de matematică, îi schimbă perspectiva vieții.

Într-o seară obișnuită, cu aceleași gânduri ale unui profesor obosit de istorie, derulează un film. Filmul care, pentru început, nu se arată a fi ceva interesant pentru captarea atenției unui profesor, parcă destul de adâncit în obișnuința fiecărei seri. Însă, în miez de noapte, când Tertuliano Afonso trăiește cu impresia că cineva îi oferă companie, lucrurile se schimbă. Prins în tainele istoriei, acesta uitase videoplayerul deschis, cu filmul înăuntru. Iar de aici, lucrurile încep să plece spre alt tărâm. Când se îndreptă spre butonul de închidere, ceva îi zdruncină imaginația. Același el, prins într-o altă perspectivă. Totuși, cum poate fi posibil? Cum poate cineva să îți fie duplicat? Să îmbrace aceeași înfățișare, să arate exact ca tine, de parcă te-ai uita în oglindă, dar să ai o ființă vie în preajma ta?

În mintea lui Tertuliano Maximo Afonso derulează un film al neînțelegerii, al neașteptatului, al schimbării de sens. Iar de atunci, monotona viață a profesorului de istorie se transformă într-o căutare deplină a duplicatului. Un drum nu tocmai ușor, dat fiind faptul că probabilitatea de a fi cineva leit tu, e nulă. Din acel moment, viața acestuia prinde formele unui thriller, în care protagonistul îți caută propria identitate, dublată de un actor.

Începe o lungă călătorie, presărată cu mistere la tot pasul. Când cei doi, prin repetate moduri de a-și programa o întâlnire, s-au văzut, observă că sunt aceeași persoană în corpuri diferite. Urmează o serie de întrebări cu răspunsuri contradictorii, o competiție în care se dorește a se afla, cine e cu adevărat persoana adevărata și cine e, de fapt, o copie. Trecând peste orgoliul nebun competitiv, aceștia fac schimb de identități pentru o zi. Un prim pas, în gândirea lor, pentru a duce la sfârșit o poveste ieșită din era firescului. Totuși, o mișcare gândită oarecum pueril, pentru că, Antonio Claro, actorul, sfârșește într-un mod sumbru, lăsând o poveste neobișnuită fără elucidare.

Un roman pe care îl citești fără răsuflare, fiecare acțiune a personajelor transferându-se într-o poveste tumultoasă. Finalul este unul imprevizibil, misterul fiind prezent până la ultimului cuvânt.

 

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here