sâmbătă, ianuarie 22, 2022
Recrutare IQool

Un om iubea un om

Câtă iluzie speculează omul pentru a o numi apoi spontaneitate! Ieri mi-ai plăcut mult pentru că erai tăcută, o nebună de dragoste mutilată de toate nenorocirile vieții dintre cei trei  pereți ai cutiei de chibirituri. Ieri am fost ca două animale ce se regăseau după o despărțire de vid. Azi ești la fel ca celelalte, doar ochii tăi cu genele oblice se îneacă în așteptarea dezlegării buzelor mele… Azi iubesc în tine doar amintirea unui portret de nud. Câtă liniște la despărțire într-o dimineață fără punct, de zici că și punctul ține doliu, nu curge până la mansardă, te lasă neclară ca un bec ars chinezesc. Privire de o răceală tradusă ușor… Nepăsare. Contorsionările fumurilor ce le poartă la ochi îmi frâng inima, o întrupare a nebuniei mele pentru ea. Sunt un simplu nu știu ce, o pânză de carnație, sânge și puține trăiri. Fiecare puls zvâcnește în mine pentru Eva chiar și în lipsa ei. Oare o găseam o făptură miraculoasă doar pentru că mă atrăgea tandrețea gesturilor ei ce completau brutalitatea cu care ceream să fiu iubită? Sau fiindcă închipuirea mea credea că îi poate poseda sufletul? De ce trebuie să mă întreb dacă Eva mă iubește?

Neg existența ei în fața tuturor cu impertinența vârstei adolescenței, doar nu o să cer ca prietenii mei să pună întrebări ce ar putea trece peste învelișul subțire al relației dintre un om și un alt om. Nu vreau să trezesc idei decât în ea, singura mea oglindă care îmi este tot atât de necunoscută ca atunci când am cunoscut-o. Blestemată zi! Singuratice mi-ar fi fost gândurile dacă nu ar fi ales să stea la umbra aceluiași copac unde obișnuiam să-mi adăpostesc neliniștile. Locul hărăzit iubirii semăna cu un izvor în care se rotea sufletul lumii: acea sevă ce răzbate prin frunze şi pietre, preschimbând copacii în suflete nepereche. De atunci, aș vrea să nu mai văd copacul drept ce se înălța ca un impostor, în timp ce iubirea noastră scădea o dată cu anii. Acum stârnește doar o dorință fugară de a pleca departe de tot ce reconstituie liniștea desfătătoare de dinaintea Evei. Când ajungi să divinizezi irațional o ființă ascunsă în penumbra inimii, calendarul se împarte în perioade simbolice: înainte de Eva, cât timp am așteptat-o pe Eva, când m-am îndrăgostit de Eva, când Eva a devenit doar o dispariție din închipuirea mea, perioada când vedeam peste tot Frumusețea.

Acum merg pe străzile din Centrul Vechi și zâmbesc la chipul tuturor când nu mă întâlnesc cu Eva. M-am lăsat de ea, nu mai împart niciun gând cu ea și nu din ură, ci din prea multă iubire scrumat pe un geam ce reflecta privirile noastre. Cândva îmi era frică să merg cu ciobul de sticlă înfipt în spate, însă încep să-l port cu vitejie ca un erou ce s-a întors dintr-un război de neînvins. Mereu se va reflecta dragostea noastră și de câte ori voi cădea, nu voi striga decât: Eva!, de fiecare dată alta, de fiecare dată insuportabil gest în care se amestecă frica și dorul de prima iubită, o iubire ce nu se poate ciocni decât în cercuri restrânse, nu în pahare groase de atâta ignoranță și ură. Sus paharul fiecare! Eu iau un tăciune rătăcit pe un rug de cuvinte și aprind o țigară. Văd cum arde încet, ușor de parcă i-ar fi frică să ardă, iar un chip de fată fumuriu mi se prelinge pe retină.

Privesc apoi în gol dincolo de firele de chihlimbar ce se scurg pe pereţi, dincolo de dunele de nisip, dincolo de fântâna de sânge, dincoace de Eva. E frumoasă, Ea, cât e de frumoasă… Am iubit-o atâta timp, de ce nu i-am spus? Acum e pierdută. …MOARTĂ… Ochii ei – bile de alabastru, părul – mii de fire de Univers, buzele- porţi către nemurire, mânjite cu sângele atâtor neputincioase… Fuge de mine, ea, numai ea.. Eu nu mă pot mişca, rămân împietrită, bolnavă, mistuită de o iubire amară. Ovalul din perete arată douăzeci de clipe şi douăzeci de momente. E târziu… Măcar să mai pot vedea o dată ochii, o singură dată ochii aceia, minunaţi, crepusculari.

          Eva, ce să fac să-ţi mai văd ochii? Deodată, creierul meu aruncă un tunet deosebit, mai puternic decât celelalte. Ridic pleoapele înfierbântate şi văd două bile de chihlimbar rostogolindu-se la picioarele mele.

Sursă imagine aici.

Florina Voiteanu

Articolul precedentAristocrații
Articolul următorPasionat de jurnalism si relații publice?
RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

spot_img

Most Popular