Sunt foarte greu de mulțumit și mi s-a întipărit în minte ideea că arta contemporană este în cea mai mare parte din cazuri o mizerie. Și cum nici n-au fost prea multe voci care să mă convingă de contrariul celor afirmate, am fost sceptic când mi s-a propus să scriu despre colecția virtuală de lucrări ale lui Paul Vîrlan. Însă contul lui de Behance m-a convins că merită.

page

În mod special, două dintre proiectele sale mi-au atras atenția: primul este Van Gogh unde, la fel ca în cazul marelui post-impresionist, mizează pe detalii. Imaginea de ansamblu se constituie sub forma unei succesiuni a  părților, care luate individual nu înseamnă nimic, dar privite în întregime formează un angrenaj de inervare a vizualului.

c804a8104243d6e562cdd5984fa7af8d

Cel de-al doilea proiect (și cel mai complex de altfel) este „Space Odyssey”. Proiectul este, după cum însuși Paul afirmă într-un interviu acordat celor de la „The re:art”, rezultatul unei perioade haotice care a coincis cu căutarea unei teme pentru lucrarea de licență. Astfel s-a concretizat „Odiseea spațială”, inspirată din celebra lucrare a lui Clarke, ulterior strânsă într-o carte structurată pe trei capitole: Origini, Formări și Destinații. Fiecare dintre cele trei capitole surprind omul în diferite stadii ale naturii umane, descriind o altfel de călătorie, a unui Ulise modern.

Astfel „originile” sunt rezultatul unui remix modern ale unor mituri patentate de timp, o încercare actuală de a explica modul în care s-a format lumea. Facerea lui Adam, după Michelangelo, constituie  punctul de plecare al întregului mecanism pe baza căruia universul începe să se formeze. În treacăt este amintit și echilibrul specific naturii umane prin raportarea la omul vitruvian al lui Da Vinci, doar că în locul omului se află o maimuță:

„S-au dus să se culce pe o ramură ca și maimuțe, iar apoi s-au trezit pe iarbă oameni”.

Capitolul întâi culminează odată cu uniunea ezoterică dintre mamă și copil asigurată de cordonul ombilical care, ruptă ulterior, nu devine nimic altceva decât generator de singurătate, o pierdere dublă: a sinelui și a siguranței apartenenței. Reliefează astfel drama omului condamnat încă de la naștere să trăiască singur, înfricoșat de iminența imensității și necunoscutului universal.

„Singurătatea este cea mai sinceră senzație pe care o poți simți ca om.”

f2e17dc44a695ac9dc3e19e85aad3353

Prima parte se sfârșește prin trimiterea directă la mitul formării Romei, avându-i drept protagoniști pe Romulus și Remus, doar că locul lupoaicei este substituit de Cerber, un câine fioros cu 3 capete care are grija de a nu lăsa vreun suflet să scape din împărăția morții. În acest fel accentuează și mai vehement ideea de solitudine, de discontinuitate a vieții față de moarte și asumare inevitabilă a unui destin deja cunoscut. Acest periplu ia sfârșit odată cu apariția civilizației, a legăturilor interumane, raționale, stăpânite însă de acea tentă sălbatică, datorată intermediarului de factură animală, dar mai ales sălbatică în fantasticul ei, ca unic separator în fața morții și în spatele vieții.

„Formările” îl aduc pe privitor într-un spațiu mai sigur, acesta nu mai este suspendat într-un cadru lipsit de formă, ci își găsește sprijinul pe un teren solid, alături de alții, fiecare descriind un drum care se termină la anumite nivele. Nivelul cel mai de jos este acela al primatei  ce aduce într-o varie măsură aminte de peștera originară, iar nivelul cel mai înalt este reprezentat de omul care poartă în mână un steag alb.

64fc208eb13e5ed370490a957920b333

 „Nu pot ști dacă omul este sau nu capabil să urce mai sus. Caracterul situat cel mai sus poartă un steag alb, care poate fi interpretat  drept ˂˂primul steag de pe lună˃˃, acțiune satisfăcătoare prin intermediul căreia se deschide un pic mai mult diafragma, dispozitivul prin care este privită lumea. De asemenea poate fi privit ca un steag alb, simbol al păcii, ceva ce l-ar putea determina pe cel care-l poartă să se schimbe.”

În călătoria transformărilor intervine și un moment inevitabil de dorință de liniște, dar nu una neapărat sufletească, de împăcare cu sine, ci mai degrabă un moment de respiro care oferă destinului stereotip (naștere-viață-moarte), posibilitate de a privi retrospectiv către drumul parcurs în calitate de ființă. Omul are ocazia și dreptul de a face uz oricând de această stare de fapt, timp în care poate reflecta la origini, având ocazia de a se supune unui triplu examen, la care se este infailibil să se răspundă în eventualitatea continuării drumului: „de unde venim? Încotro ne îndreptăm? Cine suntem?” (Paul Gauguin).

7344ace3d7e4ca61230bc587491d1d5e

Astfel Paul Vîrlan marchează acest moment prin imaginea vinilului în spațiu, cu extraordinara compozițe a lui John Cage, 4’ 33″, dovadă că și într-un context aparent lipsit de zgomot, liniștea poate fi greu accesibilă și trebuie mai ales creată. Imaginea discului îmbrăcat în ambalaj de cadou poate semnifica faptul că hazardul îți poate obține prin afilieri elective ceea ce ai nevoie sau, la fel de bine, deținătorul piesei se poate găsi în ipostaza de a oferi mai departe ceea ce el a folosit deja.

Ulterior, capitolul se continuă cu lupta apoteotică dintre om și temerile sale; regăsim astfel o reinterpretare a luptei dintre Sfântul Gheorghe și balaur, după care urmează saltul spre necunoscut în dorința de-a dreptul atavică de autodepășire, chiar cu riscul de a fi rănit. Subiectul nu ține și nici nu trebuie să țină cont de limite, întrucât fiecare experiență are drept corespondent o renaștere.

7473887c743fe62c09d8a1bace8ca3e7

Dacă primele două capitole oferă ideea de evoluție și o anumită alternanță între stări, cea de-a treia etapă, „Destinațiile”, se diferențiază printr-o liniaritate subtilă la nivel de sinestezie. În acest sens avem parte de imagini din care se desprinde haosul, lăsând impresia că totul se desfășoară sub semnul unei fericiri distorsionate, care la fel de bine poate să lipsească. Efemeritatea se desprinde din ambivalența morții care, odată ce închide un cadru, este răspunzătoare spre a deschide un altul, asigurând în acest fel o continuitate. Efemerul este perpetuat, iar universul constituie cadrul perfect acestui procedeu prin însăși atemporalitatea și amorful din care este format.

82ed5dd70af872826f8d7a8eab55bd52 (1)

Metempsihoza este și ea prezentă prin portalurile din care ies mereu alte ființe, dar mai evoluate, semn că primul stadiu, acela al originilor a fost depășit, iar în momentul de față se găsesc în situația de a se purifica spre a descoperi destinația supremă. Ideea de purificare reiese și din însăși durerea, dezolarea, derizoriul regăsite pe chipurile celor nou-născuți sau vechi-născuți, dacă urmăm firul renașterii, având corespondent frica de un inexprimabil, dar care poate fi senzorial perceput.

Ultimul capitol și respectiv întreaga lucrare este încheiată de imaginea unui simplu om, întins pe podeaua spațiului, învelit cu o pătură și cu casca protectoare spartă, care pare a fi singurul element ce-l mai păstra în viață. Liniile haotice reapar și în acest cadru, referitor la gândurile și experiențele asimilate, pe care, o parte dintre ele, le păstrează acum în mâna care a încercat cumva să stopeze scurgerea vieții.

bdae4d27f0211be2b64126abfb788a80

De observat este faptul că indiferent în stadiul în care se află, omul este tot timpul conștient de iminența morții, dar mai ales de datoria pe care o are în fața acesteia. El încearcă să stopeze acest act natural, dar tot ce reușește este să rețină în palme propria sa neputință, o amintire uitată a unei vieți de mult terminate.

Astfel, Odiseea Spațială a lui Paul Vîrlan este o veritabilă colecție de cadre grafice, care nu au alt rol decât acela de a înfățișa viața în cele mai autentice ipostaze, în cele mai importante puncte. Totul derivă din înseși trăirile umane, surprinde omenescul cu toate frământările, obsesiile și demersurile unei liniarități ancestrale, aceea a dualismului viață-moarte, de la primate și până la homo sapiens sapiens. Paul Vîrlan devine astfel un creator în cazul căruia arta contemporană nu se constituie într-un concept peiorativ, ci este într-adevăr expresia unor valori mult mai profunde. 

Sursă fotografii: https://www.behance.net/MrPol