Când aduci în discuţie Bucureştiul şi felul în care se trăieşte aici, vei întâlni două tipuri de răspunsuri. Primul este: „Nu mi-ar plăcea să trăiesc acolo pentru că este aglomeraţie, mizerie etc.” Cele mai multe dintre aceste răspunsuri vin de la persoane care au venit o dată sau de două ori în Bucureşti, însă au o părere extrem de bine conturată. Între noi fie vorba, nu greşesc prea mult. Al doilea răspuns este de tipul: „Este OK, îmi place. Ai mult mai multe oportunităţi în Bucureşti, însă nu ştiu dacă voi rămâne toată viaţa aici”. Nu am auzit pe nimeni până acum să spună din tot sufletul că iubeşte să trăiască în Capitală. După trei ani petrecuţi în Braşov, s-ar putea crede că Bucureştiul m-a şocat. Nicidecum. Este exact aşa cum mi-l închipuiam, atât cu bune cât şi cu rele. Sunt însă anumite categorii de persoane care locuiesc aici și care m-au făcut să dezvolt şi o anumită antipatie când vine vorba despre capitala noastră. Evident, îmi rezerv dreptul de a fi subiectiv.

În primul rând, i-aş numi aici pe taximetrişti. Te întâmpină încă de la Gara de Nord cu propuneri care mai de care mai penibile. E un fel de „Bun venit în Bucureşti! Refuzǎ să te ia pe distanţe mai scurte într-un mod zeflemist, întinşi pe spate, dându-ţi impresia că eşti un cerşetor sau ceva care aduce a unul. Te întreabǎ pe ce străzi să meargă încercând în acest fel să vadă dacă eşti sau nu din zonă. Mori de uimire când vezi că au să îți dea rest. De cele mai multe ori treci cu vederea toate aceste amănunte din prea marea dorinţǎ de a ajunge la destinaţie mai repede, acceptându-le tacit comportamentul.

646x404

O altă categorie de oameni cu care nu vreau să mai am de-a face în Bucureşti sunt proprietarii de apartamente. Toţi sunt atât de drăguţi la început şi totul pare perfect. Apoi, de la o lună la alta, relaţia cu aceştia se înrăutăţeşte. Apar cheltuieli în plus, nespecificate de la început. Observi diverse lucruri stricate prin apartament, ajungi să îţi cunoşti vecinii care, de multe ori, nu sunt cei mai buni oameni cu care ai vrea să convieţuieşti. Când vrei să ai o discuţie despre aceste probleme cu proprietarul, fie nu îţi răspunde la telefon, fie îţi spune că poţi pleca oricând dacă nu îţi convine. De plecat nu o poţi face imediat şi în plus ai plătit o garanţie pe care încă mai speri să o recapeţi. Nu se va mai întâmpla acest lucru.

Apoi, mai sunt şi cerşetorii. Fiind capitala ţării, evident că sunt şi cei mai numeroşi şi cei mai diversificaţi. Nu mă refer la acel tip de cerşetori pe care poate necazurile vieţii i-au adus în această situaţie. Mă refer la acel tip de cerşetorie agresivă. Acei cerşetori care par evident că sunt puşi acolo de alţii, iar banii strânşi vor merge la alte persoane. Acei cerşetori cu poveşti, precum elevii maestrului Dinica din Filantropica. Mâna întinsă trebuie să spună întotdeauna o poveste. Povestea trebuie să fie bună, altfel nu primeşte nimic.

Toţi urmăresc să te înşele într-un fel sau altul. Toţi încearcă să obţină avantaje prin cele mai inedite metode. Dacă mă gândesc mai bine, toată societatea noastră se bazează pe acest principiu. Nu cred că dramatizez prea mult şi nici nu cred că aceste categorii de oameni se întâlnesc doar în Bucureşti. Poate după mai mult timp petrecut aici, voi descoperi şi mai mulţi astfel de oameni.

Sursa foto: http://adevarul.ro/news/bucuresti