online

O mașinărie care îți produce trăiri

Robert Nozick ne propunea în Anarhie Stat și Utopie să ne imaginăm o mașinărie  care ne-ar produce toate trăirile dezirabile ,,Neuropsihologii ar putea săți stimuleze creierul în așa fel încât să gândești și să simți că scrii un roman important sau că îți faci un prieten sau că citești o carte interesantă. Tot timpul ai pluti într-un bazin, cu electrozi atașați de creier… Desigur în timp ce ești în bazin nu vei ști că ești acolo, vei crede că totul se întâmplă aievea…Te-ai conecta?” Cu siguranță, experimentul lui Nozick ridică multe semne de întrebare și în fond, dacă ne-am sinchisi să dăm un răspuns, ar fi un NU răspicat. Nu, domle’, nu aș putea duce o viață artificială!

Ești „acasă”, acum spune-mi „la ce te gândești?”

Rețelele  de socializare care ne țin constant atașați de dispozitivele mai mici, mai mari, mai pătrate, mai dreptunghiulare, îți spun că ești acasă, te întreabă „la ce te gândești?”, familia, prietenii, amintirile, evenimentele, fotografiile, mai toate lucrurile care ne plac și pe care le-am putea include în mașinăria lui Nozick sunt bine conservate de persona digitală. De când cu tehnologia, parcă am mai crescut. Avem la un deget distanță toate lucrurile care ne preocupă, o mare de cărți și surse la care nu am fi avut acces, suntem la curent cu ultimele știri și în dulcele stil al unui înțelept contemporan ,,and so on and so on” privilegii peste privilegii față de predecesorii noștri.

Apare un TOTUȘI

Un totuși meschin care își înfige gheara în ceafa mea de om plictisit, pregătit să descopere ceva (încă nu știu ce anume), un totuși hiperactiv care îmi deschide minim 7 taburi și mă împinge pe calea pierzaniei/procrastinării fix când responsabilitățile colcăie,  un totuși care îți taie suflul când mâna nu mai detectează dreptunghiul, un totuși  încăpățânat care te forțează să te întorci din drum când realizezi că dreptunghiul e acasă, un totuși insomniac pregătit să îți ofere un răspuns la orice întrebare care îți trece prin minte când pui capul pe pernă, deși ai probabil 24 de ore nedormite și capul te imploră să îl lași pe pernă.

Totuși, să mai dăm un scroll cât traseul Transfăgărășan până ne amorțește degetul.

Mirajul-vieți perfecte, parteneriate perfecte, trupuri imaculate pozate din cele mai bune unghiuri, opinii fără de cusur, medici care nu au urmat facultatea de medicină, judecători fără expertiză deținători ai adevărului absolut, noi prieteni online, oameni pe care nu i-ai cunoscut niciodată, dar care îți sunt prieteni online, turism online (unii oameni boemi se sustrag haosului mundan, își cumpără rulote și călătoresc în locuri în care nu aș fi ajuns, ei bine, călătoresc și eu cu duhul alături de dânșii)  Ai amețit, nu? Și eu, totuși mai avem o biografie online, CV online chiar și nașteri și tot alaiul de ritualuri o.n.l.i.n.e… eh, parcă mașinăria lui Nozick prinde contur.

Confuzii offline + vulnerabilitate offline

Aceste rețele ne cunosc prea bine vulnerabilitatea. Jocul din spatele cortinei este un joc al dopaminei, cea care ține oamenii legați de comunități prin recompense: aprecieri, reacții, feedback-uri: toate converg spre nevoia de apartenență și nevoia de a dobândi un anumit statut. Eh, aceste nevoi devin călcâiul lui Ahile ,,The greater your need to belong and be popular and the stronger your brain’s reward centres respond to your reputation being enhanced”.   Dacă nu ai fost popular, dar ți-ai dorit, nu trebuie să fii descurajat!

O descriere succintă a popularității în social media:

Tânăra Arii/Arianna, influencer pe Instagram, idolul a 2.6 milioane de oameni decide să lanseze o linie de haine. În primă instanță își propune să vândă  DOAR CÂTEVA TRICOURI, 36 mai exact.

Deznodământul năucitor: 0 tricouri vândute. 0! Din 2.6 milioane de fani, nimeni nu a cumpărat  un tricou. Ce ți-e și cu popularitatea asta? Să ne ferească zeii de o asemenea popularitate, gata, de azi trăim și offline.

 

 

Comentarii

comentarii