marți, decembrie 3, 2024
Recrutare IQool
AcasăDespre tineO nouă ediție a proiectului ITFest este pe cale să înceapă!

O nouă ediție a proiectului ITFest este pe cale să înceapă!

comunicat de presă                                                                                 octombrie 2016

O nouă ediție a proiectului ITFest este pe cale să înceapă!

Sindicatul Studenților din Facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică (SiSC) are plăcerea de a anunța deschiderea celei de-a IX-a ediții a proiectului ITFest, eveniment de o amploare națională. SiSC, reprezentant de 20 de ani al studenților din facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică, având peste 150 de proiecte desfășurate până în prezent, spune “Lasă-te descoperIT” la această ediție ITFest care va avea loc în perioada 5-28 noiembrie 2016, în București.

Având o structura foarte amplă, ITFest promovează tinerele talente în domeniul IT, oferindu-le oportunități de dezvoltare și șansa de a se face remarcați de către companii renumite. Festivalul le propune participanților un program complex, menit să le ofere oportunitatea de a-și demonstra abilitățile de programator, dar și posibilitatea de a se distra. De la evenimente precum LAN Party (5 noiembrie) în care concurenții pasionați de jocuri vor putea să-și depășească limitele și să-și etaleze strategiile de joc, la proba de Algoritmică (19 noiembrie) având formatul SiSC în cadrul căreia participanții au șansa să lucreze în echipă pentru a rezolva probleme cu grade de dificultate diferite, festivalul ITFest încurajează tinerii să își arate potențialul. Unul dintre cele mai ample evenimente este Hackathon-ul (26 noimebrie) care oferă participanților pasionați de Web, Mobile sau Desktop șansa de a se afirma la una dintre cele 3 categorii, având la dispoziție 12 ore pentru a demonstra că abordarea lor este cea potrivită. Temele sunt propuse de către partenerii principali și urmăresc dezvoltarea de soluții economice pentru problemele actuale. De evidențiat este și Conferința ITFest (18 noimebrie) care va fi una tematică prin prezentarea partenerilor și dezvoltarea unui subiect de interes pentru participanți, dar și workshop-urile tehnice (21-24 noiembrie) în care partenerii vor prezenta ultimile noutăți din domeniul IT.

Înscrierile se fac pe site-ul http://itfest.sisc.ro astfel:

  • 17-25 octombrie perioada de înscrieri pentru LAN Party
  • 1-10 noiembrie perioada de înscrieri pentru Algoritmică
  • 9-18 noiembrie perioada de înscrieri pentru Hackathon

Pentru că încurajează participarea la un astfel de eveniment, SiSC va asigura cazarea și masa pentru tinerii din afara Bucureștiului pe perioada desfășurării evenimentelor la care aceștia s-au înscris.

Mai multe informații despre proiect sau organizație se găsesc pe site-ul http://itfest.sisc.ro sau http://sisc.ro. De asemenea, puteți urmări actualizările zilnice pe pagina de Facebook a proiectului http://www.facebook.com/it.fest.sisc.ro, unde echipa de organizare vă stă la dispoziție pentru întrebări și detalii suplimentare.

RELATED ARTICLES

Most Popular