Sfânta Treime a lui Holban: O moarte care nu dovedește nimic, Ioana și Jocurile Daniei.
Trebuie să fiu sinceră, titlul m-a cucerit. Bine, titlurile, dar există o singură cucerire, prima.
Sunt 3 romane, dar o poveste care parcă nu-și găsește finalitatea.
Dacă ți-a fost greu să treci de primul, celelalte două vor reuși să îți atingă sufletul. Au mai mult potențial decât prima.
Anton Holban, un fel de Max Blecher al nostru. Fiul Antoanetei, sora prietenului nostru de nădejde, criticul literar E. Lovinescu. N-a sărit așchia aia așa departe de trunchi.
În anul 1922 va face cunoștință cu Nicoleta Ionescu, Irina, din romanul ,,O moarte care nu dovedește nimic”. Inspirat de Proust și Camus, Holban aduce un suflu nou în arta romanului.
,,O moarte care nu dovedește nimic”, publicat în 1931, roman dinamic. Povestea este cât se poate de simplă: este prezentată relația dintre Sandu și Irina.
Sandu, obsedat de ideea de a analiza femeia, de a își constata superioritatea în fața ei, care renunță la trăiri, preferând analiza continuă, eroul lui Holban este blocat într-un univers al detaliului, condamnat la suferință. Irina și Sandu discută. Nu prea des, dar calitativ. Despre? Despre moarte, lucru care anticipează finalul romanului. Finalul este deschis: ,,Poate a lunecat…”. Genial! Un sarcasm teribil.
Anton Holban a fost inteligent, mânuia foarte frumos vorbele, dar nu avea talent. Nu suficient încât ,,să prindă la public”.
,,în viață toate sunt posibile. Oamenii sunt făcuți din pământ netrecut prin sită, au fost lucrați în grabă.”
,,Nu mă interesează prin ce semăn cu alții, ci prin ceea ce difer.”
,,Cu ce drept trag concluzii pentru viitor când eu nu știu nimic precis despre trecut?”
,,Am plâns umil, pentru durerile de odinioară și pentru cele ce au să vină.”
,,Te iubesc mult, nemăsurat, mult de tot, căci ești bun și drag, și de nu sunt de tot fericită e că mi-e frică. Mi se pare că n-o să pot să mă bucur mult de această fericire. Dar, orice s-ar întâmpla de aci încolo, nu voi uita că ție îți datorez aceste clipe.”
,,Teribil, să ai asupra unei femei toată puterea, să faci ce vrei cu ea, să o silești să facă orice ți-ar trece prin cap, s-o faci nenorocită sau fericită aproape în aceeași clipă și apoi să nu mai poți nimic.”
,,Ioana”, inspirată de soția acestuia, Maria Dumitrescu. Atmosfera este asemănătoare cu cea din romanul precedent, dar este o carte mult mai sumbră. Un roman static, care nu îți stârnește interesul precum alte romane. Totuși, mi-a plăcut foarte mult.
Apărut în anul 1934, lucrarea cunoaște o oarecare evoluție a scriitorului. Un limbaj mai elevat, o oarecare evoluție a personajului feminin. Ioana se ridică la nivelul cultural al personajului masculin (putem spune că ne este gâdilat egoul de această reușită), manifestându-și autonomia. Totuși, spiritul Irinei este prezent în acest roman, Ioana fiind dependentă emoțional de Sandu. Fată deșteaptă, devine amanta unui individ inteligent. Totuși, Ioana revine la Sandu, iar el suferă de o gelozie maladivă.
,,prea slab să fug, prea nenorocit să rămân.”
,,Suntem doi oameni care nu pot trăi nici separat, nici împreună.”
,,Străbat uneori în noi astfel de extaze, și așa ne turbură, încât credem că trebuie să dureze mereu, oricât experiența ne-ar învăța că ne vom regăsi curând exact ca mai înainte.”
,,-Am avut tot timpul pretenția să mă iubești. Orice femeie ar face la fel.”
,,Jocurile Daniei”. O carte în care ne dăm seama de verosimilitatea vorbei ,,Banii vorbesc”. Dania nu este dependentă din punct de vedere afectiv de Sandu, este emancipată, provine dintr-o familie foarte bogată, însă îi este inferioară din punct de vedere cultural. Ce să faci? Nu le poți avea pe toate.
Cursul relației celor doi este unul foarte interesant, ,,frâiele” se află în mâinile Daniei, nu ale lui Sandu, după cum ne-am obișnuit până acum.
În anul 1935, Lydia Manolovici va reprezenta o sursă de inspirație pentru Dania, protagonista romanului Jocurile Daniei. Anton Holban se va îndrăgosti și în viața reală de ,,Dania”.
O evoluție frumoasă. Totuși, Ioana rămâne personajul meu preferat, chiar dacă Dania reprezintă concurența. O trilogie, trei trepte ale evoluției lui Anton Holban. Trebuie să recunosc, aș fi vrut să citesc și o a patra lucrare, una în care femeia să îi fie superioară bărbatului din toate punctele de vedere.
Un scriitor cel puțin interesant.
Las citatele să vă convingă.
,,viața printre morți avea o realitate”
,,Am văzut un film rusesc. M-a impresionat un detaliu: un soldat ostenit de muncă multă adoarme îmbrăcat pe un scaun. O fată care îl iubește, dar nu i-a mărturisit încă nimic, îl descalță ca să-i fie somnul mai puțin incomod. Un soldat făcut din linii aspre lângă o fată fragilă. Un peisaj tipic rusesc.”
,,distanța rămâne, nu mă pot juca în voie cu sufletul ei, cum fac copiii cu nisipul de la mare.”
Ce să vă spun? Citiți prima carte! Anton Holban este autorul pe care trebuie să-l citești cel puțin o dată în viață. Cât să spui că ai făcut-o și pe asta. Poți strâmba din nas după.
