joi, decembrie 5, 2024
Recrutare IQool
Acasă“O călătorie de 100 de ani”

“O călătorie de 100 de ani”

Sperăm să vă avem alături miercuri, 5 decembrie, de la ora 19.00, la Creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție din București, Sala Teatrelli, pentru prezentarea primei etape a proiectului “O călătorie de 100 de ani”.

(Piața Alexandru Lahovari 7, București)

50 de povești dintr-o călătorie 100 de ani

Ne-am întors la București, după o călătorie de 18.000 de kilometri prin sate și orașe, mai bine de 50 de locuri minunate care ne-au arătat sufletul României profunde. Ne-am luat ca punct de reper o carte veche, primul album despre România publicat vreodată, editat în 1933 la Leipzig și dedicat Majestății Sale Regelui Carol al II-lea al României: “România. Natură. Clădiri. Viață populară”. “O călătorie de 100 de ani”, proiect inițiat de “Fundația Domeniul Otetelișanu”, este o cercetare, din perspectiva multiplelor limbaje de expresie contemporane, care pornește de la fabulosul drum parcurs de fotograful german Kurt Hielscher prin România aflată în reconstrucție după Primul Război Mondial. Cercetarea de demult a dat Europei unul dintre cele mai prețioase albume ale timpului, considerat de cronicarii vremii cea mai frumoasă și mai elegantă carte tipărită în Europa până atunci. Păstrând plăcerea de vânător evocată de Hielscher cu o sută de ani în urmă, trei echipe de filmare și-au propus să vadă cum arată acum locurile care l-au inspirat cândva pe Hielscher. Artiști din diverse domenii și-au luat ca reper această călătorie pentru a evalua, într-un limbaj actual, România de astăzi. Urmând această hartă, documentarea s-a realizat în toate regiunile României, în Sudul Basarabiei (Ucraina), Cadrilater (Bulgaria) și în Republica Moldova.

De la amintirile celui din urmă armean din Suceava la cele ale cetăţilor din Cernăuţi, de la poveştile misterioasei catedrale de la Fântâna Albă sau cele ale vechii bisericuțe din Curtișoara, de la tulnicăreșele din Apuseni la folcloriștii din Poiana Sibiului, realitățile României de acum sunt adunate în 50 de mini-documentare și, de asemenea, într-un album, care dorește să pună în oglindă trecutul cu prezentul. Fotografiile făcute de Hielscher și cele realizate acum. Vom pune la dispoziția publicului și un film documentar, care va fi accesibil gratuit, alături de un jurnal de călătorie și fotografii, publicate pe site-ul www.100deani.ro. Am primit scrisori minunate din întreaga țară, o serie de excelență din care amintim munca domnului Adrian Petru Codila, care scrie monografia satului Vălișoara și speră să știe cât mai mulți despre această comunitate, sau efortul soților Trifan din Valeapai, judetul Caras-Severin, care salvează căsuțele bătrâne din Valea Pogănișului. Am găsit o comoară și dorim să v-o oferim.

Fundația “Domeniul Otetelișanu” vă invită să vă alăturați acestui proiect.

Sperăm să vă avem alături miercuri, 5 decembrie, de la ora 19.00, la Creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție din București, Sala Teatrelli, pentru prezentarea primei etape a proiectului “O călătorie de 100 de ani”.

Piața Alexandru Lahovari 7, București

L-am avut alături în această călătorie pe Igor Cobileanski, unul dintre cei mai premiați cineaști care gândesc și crează în România. Cu 74 de selecții în festivaluri internaționale de prestigiu și 16 premii în palmares, Igor Cobileanski este autorul a 18 filme, printre care și serialul „Umbre”, o producție HBO. Face parte din echipă și Cristian Gugu, autorul unei serii remarcabile de documentare, printre care Georgrafie Națională (2003) sau “Brancuși în eternitate” – o producție prezentată în numeroase festivaluri și competiții cinematografice -, sau remarcabile documentare despre personalități emblematice ale României, cum al fi Constantin Brâncuși sau Regina Maria. De asemenea, Lucian Dobrovicescu, istoric, regizor de film și documentarist, asistent de regie pentru filme precum „Restul e tacere”, marele succes al lui Nae Caranfil, sau ”Coborâm la prima”, în regia lui Tedy Necula.

evantia.barca@gmail.com | 0734-857.857

RELATED ARTICLES

Most Popular