viața de liceu

Viața de liceu – perioada cea mai frumoasă pe care o poate experimenta un om. Cel puțin așa se zice. Ai parte de toată libertatea din lume, ai prea puține griji ca să îți pese de responsabilități, tot ce te înconjoară îți zâmbește și te îndeamnă să trăiești momentul. Nu are niciun sens să te întristezi gândindu-te la viitor, tot ce contează e prezentul și modul în care te distrezi. Totuși, ține minte: numai licean să nu fii.

Ce simțim noi, adolescenții, nu simte nimeni. Viața de liceu nu e roz. Așa că m-am gândit să încep o serie de trei episoade în care să adresez liceenilor trei întrebări legate de ‘partea neagră’ a vieții de adolescent. Astăzi o să fac o mică-mare introducere în problemă. O întâmplare de început de an școlar.

Există zi în care un licean să fie odihnit? Vă zic eu că nu, având în vedere programul încărcat și orele interminabile, pauzele scurte, profesorii plictisitori, zecile de trepte pe care trebuie sa le urce până la clasă, meditațiile, ș.a.m.d. Acum, să trecem direct la problemă. Sau mai bine zis la „evenimentul” prin care am trecut eu, marți, 12 septembrie, prima zi oficială din viața de liceu, clasa a 11-a. Luni nu se pune ca zi de școală. Au loc festivitatea de început, revederea cu colegii și căratul manualelor până acasă (să cari 12 manuale – o distracție). Aproape mi-au rupt spatele, dar asta e o altă discuție.

Să revenim la ziua de marți. Eram destul de entuziasmată, contrar așteptărilor mele: „Mamă, ce tare, îmi pregătesc și eu cărțile pentru mâine, în sfârșit a sosit momentul să mă trezesc la 6 dimineața. Încep la 7:30.”, „Ah, să nu uit să îmi pun alarma!” Am pus alarma la 5:55 (chipurile) și m-am băgat la somn.

Previzibil sau nu, m-am trezit la 7:05. Dar nu de bună voie și nesilită de nimeni, ci de mama. Intră în camera mea și mă întreabă încet „Ce faci, măi? E ora 7”. Când aud asta, îmi pun mâinile în cap și deschid telefonul: fir-ar al naibii de telefon. Nu mi-a sunat nicio alarmă. Excelentă modalitate prin a-mi începe viața de liceu în anul 2017.viața de liceu
Văd 10 apeluri pierdute și mesaje de la colege, că unde sunt, că de ce nu vin la metrou, că ce fac. Le-am scris scurt și la obiect „Nu mi-a sunat alarma, nu vin la prima ora”. În momentul ăla nu știam cum să gestionez situația. Să mă duc sau să nu mă duc la prima ora? Aveam franceză, bineînțeles că nu voiam să merg, dar era o profă nouă și mă gândeam să n-o supăr, totuși „Da’ hai, că poate ajung, întârzii, dar mă salvează regula sfertului academic”. Așa că în 15 minute am ieșit din casă. Cum? Nu știu să explic. Am făcut eforturi supranaturale. M-am îmbrăcat în 2 minute, m-am spălat repede pe dinți, mi-am trântit în geantă câteva produse de make-up „lasă că mă machiez într-o pauză”. Am plecat spre metrou, în 5 minute am ajuns. Am rugat o colegă să îi spună profei că sunt pe drum și o să ajung (la un moment dat). La Titan metrourile vin destul de greu, așa că am așteptat 10 minute până să vină. N-am găsit nici loc liber să mă așez.
Minunat, nu? Stai că mai urmează. Cobor eu frumușel din metrou, văd ca e 7:45, deci „pa, pa” sfert academic. Am prins toate stopurile posibile și imposibile. Era să mă calce o mașina (dar chestiile astea se întâmplă frecvent, nu e nimic nou). Am intrat în liceu, am urcat 2 etaje. Pot să zic că am murit urcând atâtea trepte. Mama ei de viață de liceu…

„Bună ziua, mă scuzați că am întârziat.” Profesoara m-a primit, mi-a făcut semn să mă așez. Da’ unde naiba să mă așez, că banca mea era ocupată. Colega mea întârzie și ea în acea zi magnifică de marți și ne-am trezit amândouă că mult râvnita ultima bancă de la perete nu mai era a noastră. Ne-am așezat unde am găsit loc, urmând ca în pauză să pornim războiul de recuperare a băncii. Am reobținut-o chiar ușor. Am început să râd și să îmi fac sprâncenele. Dimineața mea a fost extrem de interesantă și energică.

– Băi, eu sunt cea mai mare leneșă. Cât de tare sunt că am reușit să ajung la prima oră după ce că nu mi-a sunat nicio alarmă?
– Ești mișto rău, Răducanule! Așa trebuie să fie viața de liceu!

Deci, da, a fost cea mai palpitantă dimineață. Aș zice la cât mai multe de acest fel, dar nu vreau absențe de la prima oră. Plus că urmează o ședință cu părinții, zic și eu. Mi-am pus 5 alarme, sper măcar ultima să mă trezească. Ador să dorm.viața de liceu

Am început a 11-a în forță! Ador viața de liceu. O și urăsc. At the same time.

sursă foto: tumblr.com.

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here