Ești în plină sesiune și nu poți învăța în cămin? IQool îți sare în ajutor! Chiar dacă stai într-un cămin gălăgios, există soluții ca să poți fi în formă la examene! În cele ce urmează, vei vedea care sunt acestea.
Și eu stau într-un cămin, și eu sunt în sesiune…Fiind în anul I, și cu încă 3 persoane în cameră, la început credeam că nu voi putea învăța, dar, cu mici compromisuri, acum nu pare imposibil. Uite soluțiile ca să poți învinge sesiunea, chiar dacă stai în cămin!
1. ,,Regulile camerei”
Este bine să stabiliți niște ,,reguli”, astfel încât nimeni din camera de cămin să nu fie deranjat de celălalt și să poată învăța. De exemplu, când unul învață, și altul trebuie să vorbească la telefon, ideal ar fi să iasă pe hol; dacă vrea să asculte muzică sau să se uite la un film, să asculte în căști; dacă pur și simplu colegii de cameră vor să vorbească între ei, invită-i politicos pe hol. Par reguli de bun simț, dar nu oricine le respectă din proprie inițiativă. Unii trebuie ,,împinși” ușor de la spate. Așa că nu ezita să le spui colegilor tăi /colegelor tale că nu poți învăța din cauza lor, dacă este cazul. Poate se vor supăra pe moment, dar, crede-mă, le va trece și vor ține cont pe viitor! Nu rata un examen pentru că ești prea ,,politicos” cu ei.
2. Învățați simultan
E greu să înveți în același timp cu colegii de cameră, mai ales că probabil aveți orare și programe diferite. Totuși, timpul liber vi se intersectează la un moment dat în sesiune. Ar fi foarte bine să învățați în același timp, deoarece astfel dispare riscul de a vă distrage între voi. Cel puțin unul sigur nu va avea chef de tocit când ai și tu, dar merită încercată și această variantă.
3. Învață pe muzică în căști
Dacă este gălăgie în camera ta, de la camerele vecine sau de pe hol și simți că nu te poți concentra, încearcă varianta căștilor! Dacă știi că poți învăța pe ritmuri melodioase, atunci trebuie doar să dai play la melodiile tale preferate și, simultan, să răsfoiești cursurile! Dar ai grijă: va fi foarte mare tentația să începi mai degrabă să fredonezi refrenele decât să citești materia! Încearcă să-i reziști și păstrează volumul moderat, astfel încât să te poți concentra, dar și să nu auzi gălăgia de care ai încercat să scapi! Uite aici și câteva melodii de sesiune!
4. Închide Internet-ul de pe orice dispozitiv!
Înainte să te pui pe învățat, nu uita să îți dezactivezi datele mobile și wi-fi-ul, și să îți arunci telefonul cât mai departe de tine! Sunt cei mai periculoși în ceea ce privește distragerea de la învățat, iar cu examenele nu-i de joacă!
5. Amână ieșirile la club!
Nu zice nimeni să stai închis în casă și să devii un zombie, dar știi prea bine că o noapte în club e urmată de o zi de somn sau de un after în camera oricăruia din gașcă. Deși unii din cămin au chef de party și te vor chema și pe tine, gândește-te mai întâi că poate e mai bine să amâni distracția pentru după examene, când o sa vrei doar să te relaxezi!
Sursă foto: campusbucuresti.ro