Da, așa e. Fetele mereu ascultă astfel de melodii. Romantice, oarecum siropoase, care să le amintească fie de o iubire pierdută, fie de una pe care ar fi putut să o aibă. Și eu le ascult, însă nu pentru că aș fi suferit sau sufăr în prezent. Întotdeauna se face confuzia asta și nu am înțeles de ce. Hai să o clarificăm. Dacă asculți o melodie, să-i spunem… melancolică, asta nu înseamnă automat că „O, dar vai!!! Ce durere am în suflet!”. Nu, domnule! Pur și simplu melodia respectivă reușește să îți transmită o anumită stare prin versuri. Pot să fiu în cea mai bună dispoziție, dar dacă melodia căreia îi dau play are un mesaj puternic, mă face să mă transpun foarte ușor și să simt ceea ce simte și omul care cântă. Asta înseamnă să fii un cântăreț bun. Să nu apelezi la amintiri din copilărie, ci la sentimente.

Dorian împreună cu Alexandra Stan asta au reușit să facă, și din acest motiv am ales să scriu despre noua lor melodie „Motive”. O colaborare interesantă și reușită, din punctul meu de vedere. Îl mai auzisem pe Dorian cu a lui „Mare albastră”, un alt moment care m-a făcut să uit de câte ori am dat replay melodiei. Acum, aș fi ipocrită să spun că sunt fană Alexandra Stan. Nu sunt. Însă, cu astfel de colaborări și melodii, nu încape discuție că este pe drumul cel bun. You know, baby steps.

12042820_1190393360976320_6630351227251839028_n

Pentru mine, headline-urile acestei melodii sună cam așa: Când întreb „Mă iubești?” Îmi răspunzi „Nu mai știu”. De fapt, acel „nu mai știu” face totul. El îți transformă stomacul într-o gaură neagră și te face să simți golul ăla în care cazi, fără să știi dacă te mai ridici. Apoi, „Găsește-mă, mă îmbrac ca Waldo”. O asociere tare simpatică a unui joc cu faptul că iubirea nu o întâlnești atât de ușor. Și chiar și atunci când se întâmplă, trebuie să ai mare grijă. E foarte posibil să îți fugă de sub ochi.

„Acelaşi nebun Luceafăr cu o altă Cătălina”. Acum să observăm cu cât tact și finețe a reușit Dorian să îl strecoare pe Eminescu în toată această ecuație. Hats off! Not done! Mai e! „Opusele se atrag, Se iubesc, se ceartă şi se despart, Devin personaje de filme, cărţi sau strofe de rap, Cu ce folos, de fapt?”. Chiar așa! Cu ce folos? La urma urmei, cui crezi că îi pasă? Până și luna lui Eminescu își vede de treaba ei. Să fii tu sigur că nici măcar nu te bagă în seamă!

12047125_1189054294443560_480994926091191887_n

„Orice ai spune n-am să mă mai întorc acasă ca Smiley!”. Ei, dacă vă gândeați că metaforele și comparațiile de mai sus sunt interesante… pe asta am simțit-o ca un ace a lui Federer împotriva lui Nole. Să aduci în discuție atât un artist, cât și melodia lui, iar apoi să întorci cu susul în jos semnificația ei. Ia d-aici tipu’ cu „Somnoroase păsărele”! „Dar când iubirea a decis să-i uite, Motivele nu au cum să-i ajute”. Aici aduce puțin cu Bacovia. La fel de sumbru și la fel de minunat!

And that would be all! Așa că dați play melodiei!

Sursă foto: arhivă personală.

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here