„Nottara citește cu tine”: Enigma Otiliei de George Călinescu

nottara

Începând de luni, 19 aprilie, Teatrul Nottara va posta pe pagina sa de Facebook
înregistrări audio cu actori citind din romanul Enigma Otiliei de
George Călinescu.
Inițiativa are loc în cadrul proiectului „Nottara citește cu tine”, lansat la finalul lunii
februarie printr-o invitație adresată adolescenților de a vota ce operă literară din
programa de limba și literatura română pentru examenul de bacalaureat ar vrea
să audă în lectura actorilor Teatrului Nottara.
Voturile au desemnat detașat Enigma Otiliei drept favorită, așa că actorii:
Alexandru Repan, Victoria Cociaș, Alexandra Murăruș, Crenguța Hariton,
Dan Bordeianu, Daniela Minoiu, Claudiu Romila, Isabela Neamțu, Sorin Cociș,
Luminița Erga, Alexandru Mike Gheorghiu, Ioana Calotă-Philippide,
Răzvan Bănică, Ada Navrot, Ion Grosu, Sorina Ștefănescu, Gabriel Răuță,
Raluca Jugănaru, Cerasela Iosifescu și Andreea Măcelaru Șofron au citit câte un
capitol din romanul lui Călinescu.
În prima etapă, va fi postat câte un capitol la două zile pe pagina de Facebook a
teatrului și pe nottara.ro, urmând ca după ce va fi făcut public întreg romanul,
acesta să fie transformat într-un audiobook care va putea fi oricând descărcat
gratuit de către liceeni și de toți cei care doresc să pătrundă în universul Otiliei,
purtați de vocile actorilor Teatrului Nottara.
Proiectul „Nottara citește cu tine” nu se termină însă aici. Următoarea etapă,
dedicată încurajării lecturii în rândul adolescenților, va fi anunțată în curând.