No shave November a reuşit să ajungă cu paşi repezi şi la noi în ţară. Ce este acest concept, mai exact? Ei bine, este vorba despre o organizaţie non-profit, a cărei campanie a fost întâi lansată pe internet şi care în scurt timp a adunat 150.000 de membri pe Facebook. No shave November are în vedere susţinerea bolnavilor de cancer şi strângerea de fonduri pentru combaterea maladiei.
Ideea a pornit din Anglia, în 2009, când Rebecca Hill şi Bret Ringdahl au căutat o modalitate diferită de a strânge bani pentru cei care luptă împotriva cancerului. Ei şi-au dorit ca oamenii, indiferent de vârstă, stare materială sau sex, să doneze pentru cei bolnavi, dar să se şi distreze în timp ce fac asta.
Astfel, ideea aleasă de ei a fost „Nu te bărbieri în noiembrie”, pentru ca bărbaţii să economisească banii investiţi în îngrijirea bărbii şi să îi doneze unei organizaţii caritabile. În plus, No Shave November îi face pe oameni să îşi preţuiască mult mai mult părul, pe care bolnavii de cancer îl pierd. Însă la noi în ţară bărbaţii iubesc bărbile şi le poartă tot timpul anului, nu doar în noiembrie. Cu ocazia aceasta am ieşit la vânătoare de bărboşi prin capitală şi i-am selectat pe cei mai cool. Pentru asta îi felicităm şi… la cât mai multe mustăţi!
Alexandru Moise
Alexandru Bătinaş
Sava Ionuţ Daniel
Sergiu Corbu Boldor
Silviu Paşca
Claudiu Chiriţă
Surse foto: facebook.com/alex.moise1, facebook.com/alexandrubatinas, facebook.com/SavaIonutDaniel, facebook.com/boldor.sergiu, facebook.com/SilviuPascaTG, facebook.com/chirita.claudiu.1