Guvernul condus de Theresa May își dorește să înăsprească standardele prin care studenții străini sunt primiți la universitățile din Marea Britanie. Astfel, tinerii străini nu vor mai putea rămâne pe teritoriul țării după absolvire și nici nu vor mai putea transforma viza de studii într-una de muncă.
Planul, considerat a fi și o modalitate de a reduce numărul de imigranți, ar trebui să reprezinte un mod mai dur de selecție al celor care doresc să învețe în cele mai bine cotate instituții din stat.
Surse citate de ziarul britanic The Telegraph susțin că reprezentanții pentru educație și afaceri interne au fost însărcinați să ia în calcul eventuale soluții pentru înăsprirea regimului de vize studențești. Sunt luate în calcul variante precum oprirea universităților de a-și promova cursurile ca o oportunitate de a găsi un loc de muncă, eliminarea instituțiilor prost cotate sau asigurarea reîntoarcerii absolvenților în țărilor de origine.
Pentru a deveni lege, proiectul va trebui adoptat în Parlamentul Britanic, unde partidul prim-ministrului deține majoritatea.
Ideea are însă și numeroase aspecte negative. Un studiu realizat chiar de guvernul din capitala britanică arată că un surplus de aproximativ 55000 de studenți din afara regatului ar aduce economiei un miliard de lire sterline, ceea ce, bineînțeles, ar duce la pierderi semnificative în caz că va fi aplicat.
De asemenea, principalul partid de opoziție mai aduce în discuție și beneficiile de imagine pe care le pot aduce aceștia.
Încă de anul trecut, când a fost adus în discuție pentru prima oară, planul a generat reacții negative. Cadrele didactice au atras atenția asupra contradicției dintre dorința conservatorilor de a avea creștere economică și atitudinea dură față de imigrație, în timp ce oamenii de afaceri se temeau de o scădere a forței de muncă.
Rămâne de văzut dacă proiectul va deveni realitate și ce efect va avea acesta asupra studenților din România.
sursă foto: stirileprotv.ro, telegraph.co.uk, dreducation.com