sâmbătă, octombrie 16, 2021
Recrutare IQool
AcasăEducație & carierăJob și internshipNocturna - The rurals - Incubator107

Nocturna – The rurals – Incubator107

Pe 3 octombrie, de la ora 21,incubator107 face din viața la țară una șic la The RURALS, nocturna ruralilor urbani @Connect Hub (Dacia 99). Flăcăi și mândre domnișoare, vestea sosirii-n sat se anunță la noi@incubator107.com,veșmintele trebuie să fie musai tradiționale și nu uitați să lăsați în pușculiță 30 de lei luminoși.De cum intrați la noi în tindă v-așteaptă piața plină de legume ș-un colț fotografic țanțoș cu Gabriel Filip.

Transformăm prispa în country of colours având inspirație de peste hotare. Ne fălim că avem hambarele pline și preparăm smoothies cu iz de toamnă. Și pentru că e timpul de strâns recolta la borcan și damigeană, ne apucăm de permacultura, revoluție prin grădinărit Și pentru ca

seara să fie una super faină, vă provocăm la o întrecere într-un concurs cu chiote. Punem de-o șezătoare în care să privim lumea prin caleidoscoape, ca mai apoi să cântăm în cor Mulți ani trăiască mâncarea românească!Transcriem pe hârtie impresii de toamnă cu un condei de jurnalist, pentru ca la miez de noapte să ne întindem la vorbă și la cântec cu Adrian Naidin. Îmi cos prima ie cu Șezătoarea urbană, ca mai apoi să păstrăm culorile și figurile geometrice de toamnă într-o meditație cu fractali.La final de seară, cu-n dor în inima balcanică, ascultăm o doină Sevdah, acompaniată de hora noastră dragă.

No, hai cu noi sâmbătă seara ca să vedem cum The RURALS maketherules!

Ligia Stroehttp://www.iqool.ro
Liniștea și muzica sunt inspirația mea. Îmi place să văd tot ce-i mai bun în oamenii pe care îi întâlnesc. Sunt un paradox. Afirm ferm că perfecțiunea nu există, însă încerc să o ating în fiecare zi. Cred în oamenii excepționali și îi caut la orice pas. Consider că zâmbetul este întotdeauna cea mai bună armă, indiferent de context. Iubesc noutatea, curiozitatea și inovația. Îmi place să cred că nimic nu este imposibil.Pe scurt, eu sunt : familie, iubire, fericire, optimism, PR, prieteni, sinceritate, multifuncționalitate, zâmbet, entuziasm.
RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Most Popular