Aceasta este noaptea în care muzeele bucureștene și nu numai își deschid porțile și își așteaptă vizitatorii la expoziții, spectacole și evenimente speciale.
Ei bine, Noaptea Muzeelor sună a fi o provocare destul de interesantă și de tentantă. Pare a fi un eveniment care promite multe. Să vizitezi cât mai multe muzee într-o singură noapte poate fi chiar distractiv. Deși probabil că majoritatea muzeelor le-am văzut deja, ideea de a le revedea noaptea, și nu în orice noapte, ci în una rezervată special pentru acest lucru, este destul de ademenitoare.
17 Mai 2014. Noaptea Europeană a Muzeelor este un eveniment inedit și care a avut succes încă de la început. A fost inițiat de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa şi se află deja la a zecea ediţie.
Pe data de 18 Mai are loc Ziua Internațională a Muzeelor, astfel că, Noaptea Muzeelor este evenimentul ce lansează sărbătorirea unei zile importante din punct de vedere cultural.
Evenimentul este celebrat anual de aproximativ 3.000 de muzee europene. Reţeaua Naţională a Muzeelor din România (RNMR) este partener oficial al evenimentului la nivel internațional. Aceasta are grijă să promoveze pe o scară largă și sistematică activitățile organizate de muzeele românești, iar acest lucru îl puteți urmări pe site-ul www.noapteamuzeelor.ro. RNMR coordonează de asemenea și organizarea circuitului muzeal din București, care a fost inițiat în 2008 de către Muzeul Național de Artă al României.
Puteţi ajunge din muzeu în muzeu la pas sau cu autobuzul, deoarece şi anul acesta RATB, cu sprijinul Primăriei Municipiului Bucureşti, va înfiinţa linia specială Noaptea Muzeelor. Autobuzele care fac legătura între muzee circulă în intervalul 21.00 – 04.00.
Totuși, în ciuda entuziasmului care tinde sa ne acapareze, Noaptea Muzeelor aduce cu sine și câteva neplăceri, lucru care ne pune puțin pe gânduri.
Unul dintre cele mai neplăcute aspecte din această noapte este, bineînțeles, aglomerația. Noaptea Muzeelor este o idee frumoasă, însă foarte mulți oameni uită că muzeele pot fi vizitate și în zile obișnuite, nu doar atunci când „se cere”. Ei bine, exponatele nu pleacă de acolo și vă garantez că 17 mai nu este singura dată în care porțile muzeelor vor fi deschise pentru noi.
Ne imaginăm Noaptea Muzeelor ca fiind o noapte frumoasă, cu multe stele pe cer, în care tinerii umplu cu forfotă străzile și dau viață orașului. Mmm, probably not! Din păcate vom întâmpina multă aglomerație, nervii nu vor întârzia să apară din cauza cozilor infernale la care vom fi nevoiți să așteptăm până să intrăm măcar într-un singur muzeu. Probabil că obosiți să tot încercăm la alt și alt muzeu, în speranța că nu tot Bucureștiul va avea chef în această noapte să le viziteze, vom poposi într-o cafenea sau, de ce nu, într-un club. Iată că magia unei nopți calde și frumoase aproape că a dispărut, iar cultura va fi din nou înlocuită de mulți dintre noi, cu viața de noapte. Că deh, e mai bine să te calci în picioare într-un club, decât la un muzeu.
[youtube height=”HEIGHT” width=”WIDTH”]http://www.youtube.com/watch?v=c1EtmKWIkaY[/youtube]
Sursă: noapteamuzeelor.ro/